Șase zile până la reîntâlnirea cu Bătrâna Doamnă. Se vând bilete la meciul UTA – Oțelul

Sport

Scris de Giuliano Junc

Joia viitoare porțile Arenei „Francisc Neuman“ se vor redeschide pentru toți suporterii după ce la ultimele două partide au avut acces doar copiii sub 14 ani, din cauza suspendării dictate de Comisia de Disciplină a FRF.

Clubul a decis însă ca și la acest meci, în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat în meciurile cu FC Botoșani și Hermannstadt, grupurile de copii să aibă acces gratuit în aceleași condiții, fiindu-le destinată întreaga Peluză Sud, cu excepția sectorului oaspeților. Liderii grupurilor pot descărca și apoi completa tabelul, accesând următorul link: https://drive.google.com/file/d/1xI9IgycRfXNuU5ChznKKzLCym7mfcIS4/view

Așadar, dacă excludem Peluza Sud plus cei aproximativ 4.000 de abonați, nu mai rămân foarte multe bilete la dispoziția celor interesați să vadă pe viu acest meci. Aceștia își pot asigura deja accesul la meci deoarece biletele au fost pus în vânzare pe platforma iabilet.ro astăzi de la ora 15:00: https://www.iabilet.ro/bilete-uta-arad-sc-otelul-galati-97102/?utm_source=HpTopWeb

Prețurile au rămas neschimbate:

Peluza „Iosif Petschovsky” – 30 lei
Tribuna II „Gioni Brosovszky” – 45 lei
Tribuna I „Coco Dumitrescu” – 60 lei

Biletele se vor găsi și în format fizic, la Arena „Francisc Neuman“, după următorul program:

Sâmbătă: 10:00-14:00
Marți / Miercuri: 11:00-18:00
Joi: începând cu ora 14:00

Copiii până în vârsta de 3 ani au acces gratuit (fără loc) iar cei cu vârsta între 3 și 14 ani beneficiază de o reducere de 50% la achiziționarea biletului

Partida UTA – Oțelul Galați va avea loc joi 25 aprilie, de la ora 16:45. Până atunci însă echipa lui Rednic mai are de jucat un meci în campionat, este vorba despre cel din deplasare cu Petrolul, programat pentru lini 22 aprilie, de la ora 19:00

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.