miercuri, 11 martie, 2026
spot_img

👸🪙 “Reprezentări feminine în numismatică” – Expoziție la Complexul Muzeal Arad

Distribuie articolul

Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu Asociația PRONUMISMATICA a deschis expoziția de numismatică „Reprezentări feminine în numismatică”. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 24 februarie 2026, la Complexului Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu Nr. 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor). Evenimentul s-a desfășurat în prezența reprezentanților Complexului Muzeal Arad și a membrilor Asociației PRONUMISMATICA.

Complexul Muzeal Arad a fost reprezentat la acest vernisaj de Sorin Bulboacă, managerul acestei instituții arădene și Bogdan Blaga, director adjunct al Complexului Muzeal Arad. Asociația PRONUMISMATICA a fost reprezentată la acest eveniment de către vicepreședintele Daniel Trifon și de președintele Filialei Județene Arad, Prof. Gabriel Căsap.

Vizitatorii expoziției pot admira „eternul feminin”, pornind de la reprezentările de o finețe artistică deosebită de pe replicile fidele ale unor monede antice grecești și ajungând la alegorii ale statelor și națiunilor, precum Lady Liberty, Marianne, Helvetia, ori la reprezentări ale femeilor în straie populare de pe bancnotele interbelice românești. Efigiile feminine ale monarhilor sunt generos reprezentate în expoziție prin monedele Imperiului Britanic.

O secțiune aparte din expoziție este reprezentată de emisiunile monetare ale Băncii Naționale a României, fiind expuse toate monedele comemorative cu tematică feminină, precum și diferite variante de prezentare a bancnotei de 20 de lei, reprezentând-o pe Ecaterina Teodoroiu.

Reprezentările feminine în numismatică au o lungă tradiție, începând din Antichitate, odată cu primele monede emise, evoluând de la reprezentări alegorice și zeități specifice monedelor grecești la portrete ale mamelor și soțiilor împăraților romani. Deși timp de secole monedele au fost dominate de chipuri masculine (împărați, regi, principi), femeile au jucat roluri esențiale, fiind adesea simboluri ale puterii, libertății sau virtuții. La sfârșitul Evului Mediu și în perioada modernă se remarcă emisiunile monetare ale unor suverane care au avut un rol determinant în istoria Europei și nu numai. Odată cu introducerea biletelor de bancă, prezențele feminine se intensifică, urmând același traseu: de la reprezentări alegorice la chipuri reale ale unor personalități. Nu în ultimul rând, emisiunile monetare comemorative ale prezentului sunt dedicate în mare măsură personalităților feminine din diverse domenii.” Textul de mai sus a fost pus la dispoziție de Prof. dr. Gabriel CĂSAP, președintele Filialei Județene a Asociației PRONUMISMATICA.

Pot fi văzute în această expoziție monede (replici) din Germania (1920), Austria (1919), Cehoslovacia (1920), Iugoslavia, Franța Spania, Australia, Canada, Monaco, Ucraina, Tara Galilor, Ungaria, Suedia, Madagascar, SUA, Grecia, Elveția sau Cipru, printre altele.

Aceste exponate provin din proprietatea membrilor PRONUMISMATICA și este o colaborare între două filiale a asociației noastre, filiala Arad și filiala Timiș. De la membrii celor două asociații s-au adunat suficiente materiale pentru a organiza această expoziție. Ar fi fost și mai multe materiale, dar spațiul fiind oarecum limitat, ne-am rezumat la ceea ce este prezentat azi aici, a declarat pentru Arad Obiectiv,  Daniel Trifon, vicepreședintele Asociației PRONUMISMATICA. “Am ales monede și bancnote oficiale, dar nu din posesia altor asociații. Este prezentă aici și una dintre medaliile emise de asociația noastră, pentru că aceasta corespunde acestei teme. Mai mult, am legat-o de o monedă românească foarte cunoscută în rândul colecționarilor, respectiv moneda de 20 de lei din 1930, supranumită „Hora, tocmai pentru că ambele reprezintă alegorii ale României Mari. Monedele antice expuse aici sunt replici, dar reprezintă monede antice care au circulat acum peste 2000 de ani. Ca valoare, aceste monede sau bancnote au o valoare foarte discutabilă și relativă, pentru că prețul pieselor numismatice este dat de cererea și oferta pieței. Astfel este greu de precizat care ar fi cea mai valoroasă”, a încheiat Daniel Trifon.

Ne aflăm astăzi la Complexul Muzeal Arad la o expoziție extrem de interesantă, dedicate[ femeilor, mai ales că ne aflăm în 24 februarie când se sărbătorește Dragobetele”, a declarat Bogdan Blaga, vicepreședintele Complexului Muzeal Arad. “Urmează luna martie, o lună dedicate femeii și ne dorim ca prin această expoziție să atragem atenția publicului larg asupra femeilor din România și femeilor din întreaga lume. În acest fel vrem să aducem un omagiu acestor minunate ființe dragi tuturor.”

Expoziția de numismatică „Reprezentări feminine în numismatică” este deschisă la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural – Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) până duminică, 22 martie 2026.

Program de vizitare:

Marți – Duminică:  09.00 – 17.00 (ultima intrare: ora 16.30)

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți