Ramona Lile: „UAV este în top 10 la atragerea fondurilor pentru proiecte de mobilitate Erasmus+”

Educație

Scris de Arad Obiectiv

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a reușit să se claseze anul acesta pe locul 8, din cele 44 de  universități din România care au solicitat fonduri în cadrul Programului Erasmus+ pentru mobilități în spațiul non UE.

Peste 300.000 de euro sunt destinați mobilităților în țări din spațiul balcanic, Asia, Africa, America Latină, America de Nord, Republica Moldova, Ucraina etc.

Aceste finanțări oferă oportunitatea studenților, cadrelor didactice și personalului administrativ din UAV să aplice pentru a participa la mobilități de studiu, de predare sau formare în oricare din universitățile partenere din aceste state. Pe de altă parte, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va fi gazdă pentru mobilitățile partenerilor.

„Este una din cele mai bune clasări ale universității noastre în accesarea fondurilor pentru țările non UE în cadrul programului Erasmus Plus. Deschiderea spre țările din spațiul non UE este o oportunitate care facilitează schimbul de experiență, dezvoltarea relațiilor instituționale și a cooperării academice cu universități din întreaga lume”  a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad are în acest moment peste 50 de acorduri interinstituționale Erasmus+ cu universități din țări non UE și peste 100 cu universități din spațiul Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.