Ramona Lile: „Înscrierile la UAV încep din 1 iulie”

Educație

Scris de Arad Obiectiv

Universitatea de stat din Arad se pregătește pentru prima sesiune de înscrieri. La fel ca și în anii trecuți va fi un centrul unic de înscriere în clădirea Radu Homescu (fosta clădire a Băncii Naționale) din Bd. Revoluției nr. 72 (vis a vis de Primăria Arad). Pentru cei care aleg Facultatea de Teologie, înscrierile se fac la sediul facultății, str. Academia Teologică, nr. 11-13, de luni până vineri între orele 8.00-16.00.

Cei care doresc să aleagă unul din cele 34 de programe de licență sau aleg să-și continue studiile la unul din cele 32 de programe de master pot să se înscrie în perioada 1 iulie-24 iulie (21 iulie pentru cei care vor susține probe eliminatorii) la oricare din cele 9 facultăți. Dosarele de înscriere se pot depune de luni până vineri între orele 9.00-17.00 iar sâmbăta și duminica între orele 9.00-13.00.

Mai multe informații despre programele de studii, actele necesare la înscriere le puteți găsi pe site-ul universității www.uav.ro.

„Îi așteptăm pe tinerii absolvenți de liceu la oricare din cele 9 facultăți. Admiterea se va face pe bază de dosar, conform regulamentului fiecărei facultăți. Fiecare student va beneficia de condiții excelente de învățare, de un sistem de burse care încurajează performanța, de locuri în cămin, dacă au nevoie, și de o masă caldă la cantina UAV. De asemenea pot aplica  pentru o bursă Erasmus care le permite să învețe la universități din Europa” ,a  declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.