Protocol de colaborare între Spitalul Județean Arad și Spitalul Municipal din Chișinău

Internațional Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a semnat un protocol de colaborare cu Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău, Republica Moldova! Protocolul, semnat de către managerii celor două instituții medicale – ec. Florina Ionescu și dr. Mihai Ciobanu, presupune o colaborare, atât pe plan medical, cât și administrativ, concretizată prin schimburi de experiență între echipele celor două instituții medicale.

„Colaborarea dintre cele două instituții a început, în primăvara anului 2020, atunci când doi medici și doi asistenți medicali din cadrul Unității de Primire Urgențe au participat la o misiune de sprijin, în Republica Moldova, coordonată de către DSU. Mai apoi am purtat discuții cu directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, dl. Mihai Ciobanu, în vederea semnării unui protocol, care să ne permită să colaborăm în vederea îmbunătățirii și dezvoltării activității spitalicești. Ne bucură și ne onorează faptul că l-am semnat la Arad și că am avut prilejul să discutăm aspecte importante legate de practica medicală, din Republica Moldova. A fost o vizită scurtă însă fructuoasă, deoarece am reușit să ne cunoaștem și să punem bazele unui parteneriat clar, de pe urma căruia, cu siguranță, fiecare dintre noi va dobândi cunoștințe și experiențe noi” a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

Protocolul a fost semnat la Arad, în prezența președintelui Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, cu prilejul vizitei directorului Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, dl. Mihai Ciobanu, însoțit de o delegație alcătuită din: dna. Alina Comerzan, vicedirector nursing, dna dr. Viorica Golic, medic șef Secția Reabilitare și Medicină Fizică și dl. dr. Alexandr Gaitur, medic șef Bloc Operator.

Directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, dr. Mihai Ciobanu a precizat că „În aceste zile, la Arad se scrie o nouă pagină de istorie pentru Spitalul Clinic Municipal „Sf. Arhanghel Mihail”. Suntem onorați să ne aflăm la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu prilejul semnării acordului de colaborare. Acest spital este un exemplu elocvent de bune practici medicale, care are toate compartimentele necesare unei activități medicale de calitate. În contextul stabilirii acordului bilateral de colaborare, exprimăm înaltă gratitudine și recunoștință dnei Florina Ionescu, manager al SCJU Arad, dlui Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad pentru stabilirea parteneriatului transfrontalier care, cu certitudine, va contribui la diseminarea practicilor medicale, schimbului de experiență și la dezvoltarea sistemului de sănătate în ansamblu.”

Pe parcursul vizitei, delegația din Republica Moldova a vizitat o parte dintre secțiile spitalului arădean și s-a reîntâlnit cu medicii și asistenții medicali din Unitatea de Primire Urgențe care au participat la misiunea coordonată de DSU din primăvara anului 2020.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.