Programul „laptele și cornul”, aprobat la Arad

Sursă imagine: Arhivă (Imagine cu scop ilustrativ)

Educație Social

Scris de Arad Obiectiv

Consiliul Județean Arad a aprobat furnizarea de mere, lapte și produse de panificație pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular pentru anul şcolar 2022 – 2023, din cadrul „Programului pentru şcoli al României”.

„De această măsură interactivă au beneficiat, în 12 ani, zeci de mii de copii din municipiu și județ. Consiliul Județean Arad a organizat activități diverse, cu deplasări la ferme și în livezi, ba chiar și în perioada pandemiei, când am interacționat on-line, pentru a le arăta copiilor cât este de importantă o alimentație sănătoasă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În același timp, au fost adoptate măsurile educative care vor însoţi distribuţia fructelor în şcoli, precum şi a produselor lactate în anul şcolar 2022-2023, în cadrul „Programului pentru şcoli al României” după cum urmează:

– organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole sau la ferme de producere a laptelui, la unităţi de condiţionare, ambalare, depozitare şi procesare a fructelor şi legumelor, la unităţi de procesare a laptelui, la sediul producătorilor de fructe şi legume sau la sediul cooperativelor de producători de fructe, legume şi lapte, la staţiuni de cercetare pomicolă, legumicolă sau de creştere a bovinelor, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte activităţi similare;

– organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe, legume, lapte şi produse lactate, inclusiv degustări de fructe și legume proaspete sau produse lactate, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;

– organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe, legume, lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.