miercuri, 16 iulie, 2025

Program special la Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale. Acte necesare pentru obținerea cărții de identitate

Distribuie articolul

În contextul alegerilor pentru Președintele României, care vor avea loc în datele de 4 mai și 18 mai 2025, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad, împreună cu cele 20 de servicii locale din județ, și-au adaptat programul de lucru pentru a asigura eliberarea în timp util a actelor de identitate.

Astfel, toate serviciile de evidență a persoanelor din județul Arad — inclusiv cele din municipiul Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiș, Beliu, Gurahonț, Săvârșin, Socodor, Șiria, Târnova, Vinga, Vârfurile, Vladimirescu și Ghioroc — vor avea program extins după cum urmează:

  • Sâmbătă, 3 mai și 17 mai 2025: între orele 08:00 – 16:00;
  • Duminică, 4 mai și 18 mai 2025: între orele 07:00 – 21:00.

Cetățenii pot solicita eliberarea actelor de identitate atât cu programare prealabilă, telefonică sau online, cât și fără programare.

Actele necesare pentru eliberarea cărții de identitate:

  • Cererea tip pentru eliberarea actului de identitate;
  • Certificatul de naştere (original);
  • Certificatul de căsătorie (original, dacă este cazul);
  • Certificatul sau hotărârea judecătorească definitivă/irevocabilă de divorț (original, după caz);
  • Certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani (original);
  • Extras de carte funciară sau alt document care dovedește adresa de domiciliu (original; extrasul de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile și acceptat și în format electronic);
  • Dovada achitării taxei: 7 lei pentru cartea de identitate sau 1 leu pentru cartea provizorie de identitate.

În situația în care cetățenii nu pot prezenta toate documentele necesare, aceștia vor primi cărți de identitate provizorii. Este important de reținut că actele provizorii sunt valabile ca documente de identitate, dar nu pot fi folosite pentru călătorii în străinătate.

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să verifice valabilitatea actelor și să își actualizeze documentele în timp util pentru a putea vota fără probleme la scrutinul prezidențial.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți