Doar aproximativ 300 de arădeni i-au adus astăzi un ultim omagiu lui Flavius Domide, probabil ultimul mare simbol al UTA-ei și al Aradului dintr-o perioadă în care cele două însemnau mai mult decât niște simple nume proprii.
După slujba de înmormântare, care a avut loc la capela Silentium Aeternum, cortegiul funerar a pornit către Arena „Francisc Neuman“. În jurul orei 16:00, mașina în care era depus sicriul cu trupul fostului mare fotbalist al Bătrânei Doamne, al cărei drum a fost deschis de către o motocicletă purtând un portret al lui Flavius Domide, a pătruns pe platoul din fața stadionului. Ultrașii UTA-ei i-au făcut o gardă de onoare cu zeci de torțe aprinse, iar participanții la eveniment au aplaudat în semn de respect pentru marea glorie a UTA-ei.
Între cei prezenți am remarcat actuala echipă a UTA-ei, împreună cu staff-ul, dar și copii de la Academie. Pe podiumul improvizat au urcat Codru Grădinariu, directorul sportiv al clubului UTA, dar în primul rând câțiva dintre foștii mari fotbaliști ai Bătrânei Doamne, printre care Mircea Axente, Dorel Cura sau Christos Mețcaș. În privirea tuturor am remarcat tristețea provocată de conștientizarea faptului că lumea lor, a celor care au scris istorie pentru acest club, încet-încet apune, învăluită de politețea rece și chiar nepăsarea lumii de astăzi. Mult mai mult decât cuvintele lui Mircea Axente, a impresionat tremurul și emoția din vocea domniei sale, una care reverbera ecoul freamătului vechiului stadion pe care el, împreună cu Domide și ceilalți mari dispăruți, Brosovszky, Lereter, Biro, Petescu etc, au pus Aradul pe harta marii performanțe a fotbalului românesc.
Apoi cortegiul funerar s-a deplasat spre cimitirul Eternitatea, acolo unde aproape de cântecul arenei iubite, „Roșcovanul“ își doarme începând de astăzi somnul de veci în imediata vecinătate a mormântului unui alt mare zeu al Aradului, Iosif Pecsovszky. A fost o ceremonie scurtă, simplă dar emoționantă, încheiată simbolic cu proiectarea către cer a buchetelor de baloane alb-roșii, baloane care îl vor însoți pe Domide până la porțile marelui stadion al Eternității.
Flavius Domide a plecat dintre noi așa cum a trăit: simplu, modest și discret. Din păcate această discreție asumată de către cel supranumit „copilul teribil al Aradului“, nu avea voie să fie împărtășită ipocrit de comunitatea utistă și arădeană, care îi datorează enorm și care astăzi a căzut dramatic un examen de conștiință.
În primul rând, Flavius Domide merita un serviciu religios oficiat la stadionul unde a scris pagini de istorie. Trupul său trebuia să facă obiectul unui pelerinaj care să reprezinte pentru orice arădean o datorie de conștiință. Fiecare utist și membru al comunității ar fi trebuit să poată veni în aceste zile la căpătâiul acestui simbol al Aradului, să înalțe o rugăciune și un gând bun în memoria sa iar apoi să depună o lumânare și o floare pe platoul din fața arenei, care ar fi trebuit să devină un adevărat altar. Nu a fost interes însă nici din partea clubului și nici din partea primăriei pentru un asemenea demers, deși familia și-a arătat deschiderea pentru un asemenea scenariu.
În al doilea rând, Flavius Domide ar fi meritat recunoașterea oficială a reprezentanților comunității, la momentul plecării spre Cer. Din păcate, cei care s-au folosit de imaginea lui în timpul vieții, acordându-i distincții doar pentru a-și strecura fețele în fotografiile aferente momentului, l-au ignorat complet în clipa în care nu le mai servea scopurilor de imagine. Deja faptul că paginile și site-urile Primăriei Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad au ignorat complet decesul lui Flavius Domide era degradant, însă faptul că astăzi înmormântarea acestei mari personalități a comunității nu a fost onorată de prezența niciunuia dintre reprezentanții instituțiilor publice din Arad, reprezintă o mârlănie fără egal, care nu face altceva decât să sublinieze nivelul degradant de scăzut al clasei politice arădene. Probabil la alegerile viitoare, atât politicienii de la putere cât și cei din opoziție, vor face iarăși gargară de patriotism local. Unii dintre noi ne vom aminti și le vom aminti ziua de astăzi.
Dar clasa politică și autoritățile comunității nu fac decât să reflecte nivelul celor pe care îi reprezintă. Circa 300 de arădeni prezenți la funeraliile marelui Flavius Domide, reprezintă o insultă pentru cee ce era cândva această comunitate. Unde au fost miile de arădeni care pe rețelele de socializare își reclamă dragostea pentru acest oraș? Unde au fost miile de utiști care merg meci de meci pe stadion, unde au fost miile de suporteri care pe aceleași rețele de socializare oferă și retrag certificate de „utism“?! Din câte se pare atât valorează dragostea lor pentru Arad și pentru Bătrâna Doamnă, cât este prețul abonamentului la internet. De asemenea mult, mult prea puține personalități publice din viața cetății au onorat evenimentul. Îi vom regăsi însă imediat în diferite podcasturi sau alte producții menite să le coloreze imaginea de promotori ai valorilor locale.
Cu durere în suflet mă simt nevoit să constat că din păcate la fel de dramatic de scăzută a fost și prezența foștilor fotbaliști, antrenori sau conducători ai UTA-ei la eveniment. Am căutat din priviri fețe cunoscute; din păcate am descoperit foarte puține raportat la sutele de arădeni care mai mult sau mai puțin timp au îmbrăcat tricoul acestei echipe. Este un fapt atât de trist încât până și încercare a de a găsi o explicație pentru aceste absențe doare.
Și, ca să nu exonerez categoria din care fac parte, remarc și dezinteresul aproape general al presei arădene față de un eveniment care trebuia să fie unul, deși trist, de referință pentru viața urbei. Unde au fost colegii care semnează condica la orice paranghelie a vreunui puternic al zilei? Chiar nu mai ne mai mișcăm decât dacă avem perspectiva unui blid de saleuri, a unei farfurii cu mezeluri artistic asamblate și udate de licori mai mult sau mai puțin încărcate de grade? Sigur, am fost câțiva, cei din presa sportivă, mai exact aceia din presa sportivă care suntem acolo și când UTA învinge FCSB dar și când e eliminată de vreo Sănătatea Cluj. Doar că nu a fost greu de constatat că presa acreditată la meciurile UTA-ei (acolo unde pentru unii nu mai e loc) ar fi umplut cu greu un rând la masa presei.
Flavius Domide nu a fost doar un mare fotbalist al UTA-ei, un mare campion. Flavius Domide a fost în primul rând o conștiință a Aradului. Flavius Domide a fost cel care a întruchipat acele valori la nivelul cărora dacă nu ne putem ridica, măcar suntem obligați să tindem. Pe lângă personalitate, a ieșit în evidență prin fidelitate, devotament, modestie dar și prin verticalitatea care l-a făcut să întindă o mână oricui, dar să refuze să fie asimilat jocurilor de interese și putere în care unii și-au dorit să-l atragă. Probabil că tocmai această personalitate covârșitoare prin simplitatea și caracterul ei i-a făcut pe mulți să se simtă prea mici și prea meschini pentru a da ochii cu el chiar și în acest ceas de rămas bun.
Nu contest că au fost numeroși arădeni care din cauze insurmontabile nu au putut fi prezenți. Însă numărul acestora nu poate justifica felul lamentabil în care Aradul de astăzi a căzut acest examen de conștiință. Când directorul sportiv al clubului, Codru Grădinariu, a vorbit în scurtul său discurs despre valorile inversate și bulversate ale lumii de astăzi, poate am considerat aceste afirmații ca fiind o „prețiozitate“ exagerată într-un context nepotrivit. Din păcate însă au fost vorbe acoperite de realitate. În timp ce un gigant al spiritului arădean își lua rămas bun de la oraș, Aradul gonea netulburat către următorul supermarket, către următorul prânz de tip fast-food și către următoarea sesiune de scroll-uri pe rețelele de socializare. Într-o societate prinsă în războaie tribale artificiale, nu avem nevoie nici de globaliști robotizați și nici de ruși abrutizați pentru a ne îngropa identitatea, reperele și valorile; am dovedit că suntem perfect capabili să o facem de unii singuri.
Adevarat ai grait Giuliano 🙁