De câteva săptămâni, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, este vedeta rețelelor de socializare printre utilizatorii români. Odată instalat în postura de președinte al ANPC, Piedone a început să „bântuie” prin restaurantele din diferite orașe, cu comisarii ANPC după el, dar și cu o echipă care filmează toate controalele, iar apoi aceste imagini apar pe rețelele de socializare, arătând tuturor ce nereguli găsesc cei de la ANPC, dar și ce sancțiuni sunt luate împotriva respectivelor restaurante și nu numai. Un show pe alocuri grotesc, dar în același timp probabil necesar, pentru că (nu-i așa?) e bine ca uneori să știm ce mâncăm, unde mâncăm și ce nereguli au restaurantele pe care le frecventăm sau de la care ne comandăm mâncare prin diferite platforme. Spunem grotesc pentru că, într-o lume normală, aceste controale ar trebui să existe la ordinea zilei și nu să facă parte dintr-un show filmat și postat pe rețelele sociale. Pe de altă parte, un astfel de „show” este necesar în contextul în care este posibil ca multe dintre aceste firme controlate să își fi bătut joc ani de zile de consumatori și, totodată, există posibilitatea ca „făcutul de rușine” în public să-i determine pe patronii acestor restaurante să ia cât mai rapid măsurile necesare. Desigur, există și premisa ca, odată ce anumite restaurante ajung sub lumina reflectoarelor și li se pune eticheta de „neconforme”, să nu mai aibă capacitatea să își revină, nici financiar, dar nici în ochii consumatorilor. Însă, cumva, putem spune că și-au făcut-o și cu mâna lor, nerespectând normele până la respectivele controale, iar în final cei care decid dacă vor mai consuma sau nu produsele acestora, chiar și după ce și-au pus la punct afacerile, vor fi tot oamenii.
Însă, câteva întrebări ne macină în aceste ore trecute de la controalele lui Piedone. Ce au făcut comisarii CJPC Arad în toți acești ani, până la venirea lui Piedone? De ce a fost nevoie ca aceste controale să fie făcute tocmai de șeful ANPC, de ce a fost nevoie de tot acest circ? Nu erau consumatorii arădeni mai în siguranță dacă cei de la CJPC Arad ar fi făcut aceste controale la timp și dacă restaurantele controlate erau obligate să-și pună la punct bucătăriile? Și trebuie să ținem cont că șeful ANPC a verificat marți doar o foarte mică parte dintre localurile arădene. Așadar, oare ce surprize l-ar aștepta pe Piedone în toate celelalte?
Și, nu în ultimul rând, noi, dar probabil și o bună parte dintre cititorii noștri, ne întrebăm dacă, pe lângă sancțiunile pe care Cristian Popescu Piedone le-a dat firmelor controlate, a luat anumite măsuri și la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor!? Ne-ar interesa dacă domnul Piedone, probabil cel mai în vogă „vlogger” al momentului, și-a întrebat subalternii de la CJPC Arad câte controale au făcut în ultimii ani, ce nereguli au fost depistate, ce măsuri au fost luate, câte sancțiuni au fost aplicate și dacă acele firme controlate mai funcționează și în ce condiții (adică au luat măsurile dispuse de comisarii CJPC Arad?)? Concret, domnii/doamnele comisari de la CJPC Arad, cei sub nasul cărora firmele controlate de către Piedone și care au funcționat așa cum ne-a demonstrat șeful ANPC, mai sunt în funcții?
Iar din postura noastră de simpli chibiți, ne întrebăm cum era oare dacă domnii/doamnele comisari de la CJPC Arad își făceau treaba în toți acești ani? Nu era, oare, mai util pentru toată lumea dacă aceștia își făceau treaba la momentul potrivit, fără acest spectacol mediatic? Dacă, de exemplu, comisarii CJPC Arad ar fi mers în controale frecvente la firmele arădene, ar fi constatat nereguli și ar fi dispus remedierea lor și sancțiuni ceva mai blânde (în primă fază) pentru firme. Nu erau consumatorii mai în siguranță dacă nu se ajungea ca, de exemplu, unele restaurante să aibă colonii de gândaci în bucătării, decât să ajungem să aflăm că poate luni de zile am mâncat din aceeași farfurie cu o „familie de gândaci” (vorba șefului ANPC)? Noi credem că era, tocmai de aceea am pus și întrebările de mai sus, desigur, într-o notă mai degrabă ironică.
Câte controale au fost făcute
Așadar, în data de 01.04.2025, comisarii CJPC Arad, sub coordonarea președintelui ANPC, Cristian Victor Popescu Piedone, au efectuat 12 acțiuni de control la operatorii economici prestatori de servicii de alimentație publică, hipermarketuri și magazine nealimentare care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Arad.
În urma acestor controale au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, trei avertismente și 23 de amenzi care însumează 288.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitului consumului uman pentru produse alimentare îmn cuantum de aproximativ 15.000 lei.
De asemenea, au fost dispuse zece măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, precum și proppuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Operatorii economici verificați își pot relua activitatea numai după remedierea tuturor deficiențelor constatate și consemnate în documentele de control.
Firmele controlate și măsurile luate
După cum spuneam, un număr de 12 firme arădene au fost controlate ieri de către cei de la ANPC. În continuare vom prezenta o listă a acestora, dar și măsurile care au fost dispuse pentru fiecare dintre ele, așa cum au fost acestea transmise de către ANPC.
1. PATISERIA KUSHMIN SRL ARAD – S-au constatat următoarele: operatorul economic funcționează în spațiu neautentificat, nu folosește spatii conforme în zona de producție, produse nesigure nu informează consumatorii despre gramajul preparatelor. S-a sancționat cu patru amenzi în valoare totală de 80.000lei.
S-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului pana la remediere, s-au oprit definitiv 155,6 kg produse în valoare de 3.540 lei.
2. Naco SRL (Nelu Brutaru) – Predospitor neigienizat corespunzător și prezenta urme de rugina. Pânză de la mașină de rulat cornuri prezenta un grad avansat de uzura. Agregate frigorifice necorespunzătoare. Rafturi pentru depozitarea produselor alimentare și tăvi de coacere cu un grad avansat de uzura. S-a dispus oprirea temporara a predospitorului pana la remedierea deficientelor. Au fost scoase din uz toate echipamentele neconforme. Operatorul economic a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 10.000 lei.
3. WEIWEI MA SRL (Restaurantul Chinezesc) – control tematic, nu se folosesc produse si proceduri sigure, prestare de servicii care nu corespund caracteristicilor prescrise si declarate, comercializare produse fara informatii in lb romana, 2 amenzi 25000,/ 2500 lei, 1 av, od 33.93 kg/ 444 lei, oprire temporara a prestarii serviciului.
4. WEST SELLER HOUSE SRL ARAD (Kebab House) – S-au constatat următoarele: produse nesigure, agregate frigorifice neconforme, prestează servicii care pot afectează viata sau sănătatea consumatorilor, lipsa informatii despre gramajul total al preparatelor servite în unitate. S-a sancționat cu doua amenzi în valoare totală de 40.000 lei , măsura de OTPS pana la remedierea deficientelor, s-au oprit definitiv 20,3 kg în valoare de 421 lei.
5. Colegiul Economic Arad (Cantina) – produse cu data limita de consum depășită; – utilizarea de ustensile neprofesionale cu grad avansat de uzura; – lift pentru transportul alimentelor neigienizat; – tubulatura sistemului de ventilație din zona de depozitare a alimentare nu era igienizat corespunzător. S-au oprit definitiv din circuitul consumului uman a produselor cu deficiente: 4 kg în valoare de 141,5 lei. S-a dispus oprirea temporara a prestării de servicii pana la remedierea deficientelor. Operatorul economic a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 10.000 lei și un avertisment scris.
6. Trans Adimar SRL (Shock Kebab) – S-au constatat urmatoarele: blat de lucru neprofesional, materie prima depozitata in agregate frigorifice destinate bauturilor racoritoare, paviment fisurat, spatiu neigineizat corespunzator. Op ec a fost sanctionat contraventional cu o amenda in valoare de 10.000 lei. S-a dispus masura OTPS si OD 83 lei.
7. SC Carrefour România SA – Control operativ. S-au aplicat 4 amenzi contravenționale în valoare de 14000 lei /4500lei, nu se respecta condițiile tehnice stabilite de producator pe timpul transportului,manipulării,depozitarii și desfacerii produselor/nu se asigura ca produsele oferite spre comercializare sa fie sigure și sa respecte condițiile prescrise și declarate/comercializează produse depreciate calitativ, în zona de gastro prestatorul de servicii pun în pericol sănătatea consumatorilor. S-a dispus otps pana la remedierea deficientelor. Au fost oprite definitiv în valoare 2.570 lei.
8. Man Coline SRL (Fast Food / Patiserie) – schimbarea straii termice a produselor alimentare din proaspăt în congelat; – agregate frigorifice cu chedere rupte, neigienizate și cu urme de rugina; – sosuri și materie prima (carne) fără elemente de identificare; – ustensile de bucătărie neprofesionale; – mobilier deteriorat și neigienizat; – tubulatura neigienziata; – depozitarea ustensilelor si substanțelor utilizate pentru igienizare în imediata vecinătate a produselor alimentare. S-au oprit definitv de la comercializare produsele neconforme 28,7 kg în valoare de 424 lei. S-a dispus oprirea temporara a prestarii de servicii pana la remedierea deficientelor. Operatorul economic a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 10.000lei.
9. Patiseria Mela & Eli SRL – S-au constatat urmatoarele: pergament de coacere in stare avansata de uzura si murdarie, paviment ciobit, instalatie electrica improvizata, spatiu neigienizat corespunzator. Operatorul economic a fost sanctionat contraventional cu o amenda in valoare de 10000 lei. S-a dispus masura de OTPS si OD in valoare de 86 lei.
10. CONTINENTAL HOTELS SA Arad (Hotel Continental) – S-au constatat următoarele: în zona de cazare nu se asigura condiții igienice; În zona cofetărie s-au gasit agregate frigorifice neconforme, produse neconforme, vitrina frigorifica de depozitare a produselor cu urma de rugina și mucegai, depozitare necorespunzător, diferențe de gramaj la prajituri; În zona blocului alimentar s-au constatat: agregate frigorifice neconforme, produse nesigure, lipsa mijloc de măsurare conform, vesela deteriorata. S-a sancționat cu trei amenzi în valoare totală de 50.000 lei și un avertisment, măsură de OTPS pana la remediere, s-au oprit definitiv produse 106,5 kg în valoare de 6431 lei.
11. EXPRESS INVENT & SOLUTIONS SRL (Restaurant Grenier) – control tematic, spatii de depozitare neconforme, prezenta insecte, prestare de servicii care pot afecta viata sau sanatatea, produse expirate, 2 amenzi 25000/ 2500 lei, od 10.8 kg/ 844 lei, propunere inchidere temporara pe o perioada de pana la 6 luni.
12. SC HASHTAG TML SRL (Second-Hand) – control operativ. Operatorul economic comercializează îmbrăcăminte second-hand hand fără a fi însoțite dd certificat de dezinfecție dezinsecție și curățare. Articolele Sh nu sunt igienizate, nu sunt lotizate, cu pete și fire de par. S-a aplicat o amenda în valoare de 4000lei /1000lei. Produsele neconforme sunt considerate produse periculoase și s-a dispus măsura de retragere efectiva si imediata a 1155 kg produs.
Așadar, acestea au fost controalele făcute de ANPC, în frunte cu Cristian Popescu Piedone, marți, pe raza municipiului Arad. Potrivit unor zvonuri, șeful ANPC ar urma să facă și astăzi o serie de controale în Arad, dar asta vom afla cel mai probabil cu exactitate în momentul în care platformele de socializare vor fi invadate cu imagini de la respectivele controale.
la vest seller adică chebab house nu sa confiscat nimic gramajele erau în regulă masa de la chifle era puțin uzată și frigiderele de la coca cola li sa inpus sa le înlocuiască cu altele de inox atît .Cred că ați confundat cu sok chebab pe care nici nu îl văd în lista. Degradați fara sa vă informați că doar nu o faceți pe buzunarul vostru.