Echipa Old Boys UTA „Bătrâna Doamnă” a obținut locul al doilea la ediția recent încheiată a Turneului Internațional de Rusalii din Kossen, una dintre cele mai importante competiții europene rezervate jucătorilor retrași din activitate.
La doi ani după ce au cucerit trofeul, arădenii au revenit în forță până în finală, unde au fost învinși de selecționata germană Danubius Waldkraiburg, scor 7-0. Învingătorii au contat pe aportul unor foști jucători români, Codrin Peii și Cristian Luca, și s-au dovedit mai proaspeți după un parcurs solicitant pentru echipa română.
Meciurile s-au disputat la complexul sportiv din apropiere de granița austro-germană, într-un ritm intens, fiecare joc durând 20 de minute, cu excepția finalei, care a avut două reprize de câte 20 de minute.
În faza grupelor, UTA s-a impus cu 1-0 în fața formațiilor din Făget și Milano, și a remizat cu Krefeld (0-0). În sferturi, arădenii au trecut de Union Sportive Reisdorf cu același scor (1-0), iar în semifinale au revenit în fața celor de la Krefeld, câștigând prin golul lui Calvin Ali Tolmbaye. Toate celelalte trei goluri ale echipei în fazele eliminatorii i-au aparținut lui Flavius Pavel.
Delegația arădeană, compusă din jucătorii Augustin Linguraru, Cristian Lăzău, Costel Bogoșel, Molnar Ferencz, Alin Gligor, Alin Pavel, Flavius Pavel, Calvin Ali Tolmbaye, Dan Alexandru, Norbert Varga, Adrian Corbu, Robert Tisza, Marcel Cean, Sorin Csipkar, Emil Șerban și Holgar Dietel (o achiziție făcută) la fața locului, a fost condusă de antrenorul Nicolae Mitu și președintele Dorel Toderaș.
„A fost un turneu frumos, reușit, plin de ambiții, în care am reușit din nou să jucăm finala. Le mulțumesc băieților pentru că s-au autodepășit, în frunte cu antrenorul Nicolae Mitu. Am legat prietenii pe viață”, a declarat Dorel Toderaș, președintele echipei, la finalul festivității de premiere.
România a mai fost reprezentată de formațiile Old Boys Era Club Caransebeș, Old Boys Amicii Lugoj și Old Boys Făget Timiș.
Turneul a fost, totodată, prilej de consolidare a legăturilor dintre foștii sportivi. Echipa Old Boys Galatasaray Zurich a anunțat deja că va participa la ediția din 2025 a Turneului Internațional Old Boys organizat la Arad, programat pentru 12-13 iulie, pe arena Banatul din cartierul Sânnicolau Mic.