Foștii jucători ai „Bătrânei Doamne” și-au continuat în acest sfârșit de săptămână activitatea fotbalistică. De această dată, formația de Old Boys a roș-albilor de pe Mureș s-a deplasat în Serbia, unde a onorat invitația formației similare de la Veliko Grădiște, o echipă prezentă în acest an la Turneul Stelele Banatului de la Caransebeș, unde s-a legat o frumoasă prietenie între cele două grupări.
Așadar, la solicitarea lui Dorel Toderaș au răspuns prezent Nicolae Mitu, Flavius Pavel, Daniel Ștefeligă, Alin Drăgan, Dorin Corbu și portarul Paul Dina, care au încheiat la egalitate, scor 7-7, partida disputată în sală cu echipa antrenată de Novica Petkovic. Au marcat pentru Old Boys UTA: Mitu 2, Corbu 2, Pavel, Ștefeligă și A. Drăgan.
„Am avut parte de o primire frumoasă, de suflet, din partea gazdelor noastre, cărora le mulțumim pentru ospitalitatea și aprecierea pe care ne-au oferit-o. Cuvinte de laudă am și pentru băieții noștri care au acceptat să petreacă un weekend departe de familii, fiind fideli culorilor clubului”, a declarat Dorel Toderaș, președintele Old Boys UTA.