joi, 22 mai, 2025

Ofertele turistice din perioada următoare pentru Moneasa și Nădlac prezentate la CJA Arad

Distribuie articolul

Joi, 8 mai a avut loc în Sala “Vasile Goldiș” a Consiliul Județean Arad o conferința de presă în cadrul căreia au fost fi prezentate evenimentele turistice din aceasta vară de la Moneasa, dar și de la Nădlac. Au participat la conferința de presă Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și primarii din localităților Moneasa și Nădlac.

Pentru această campanie “Turismul de o zi” dorim să avem parteneri toate localitățile din județul Arad care doresc să organizeze evenimente turistice. Ne bucurăm că stațiune montană Moneasa, prin schimbarea administrației, dorește să se redeschidă către arădeni, dar nu numai. Avem un un program, prezentat astăzi aici, prin care dorim să ne adresăm prin evenimente tuturor cetățenilor județului Arad, tineri și mai puțin tineri, care doresc să-și petreacă o zi sau o săptămână la Moneasa. De aceea, împreună cu administrația locală ne-am propus să le oferim un program pe durata a cinci – șase luni prin care, prin evenimente, să readucem stațiunea Moneasa în atenția locuitorilor Aradului“, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Moneasa, supranumită „Perla Apusenilor” este una din atracțiile județului Arad. Titlul de „stațiune balneară” i-a fost conferit de Ministerul de Interne Imperial din Viena în 1886. Peștera Ursului, Cariera de marmură neagră și roșie, Cuptorul de topit fier, dincolo de peisajul spectaculos dominat de munții Codru Moma, sunt printre atracțiile acestei stațiuni. Clima stațiunii Moneasa este blândă datorită protecției oferite de culmile înconjurătoare, dar turiștii mai apreciază si aerul plăcut ozonat al parcului din jurul stațiunii și al pădurilor din apropiere. În acest fel stațiunea Moneasa a fost și rămâne o permanentă atracție, chiar dacă nu la nivelul anilor trecuți, pentru toată lumea, indiferent de vârstă.

“Pregătim la Moneasa diferite spectacole de muzică ușoară, muzică populară și dansuri populare. Avem invitați din diferite județe ale țării, ansambluri folclorice, dar mai organizăm și diferite evenimente care includ sport, alergare, concursuri de biciclete, enduro, dar și altele. Începem din 16 mai cu Zilele Stațiunii Moneasa, după care vom avea la începutul lunii iunie „Ziridava Road Race”, o cursă de biciclete de aproximativ 150 de km, care pleacă de la Moneasa prin județ, iar sosirea va fi tot la Moneasa. Apoi în 21 iunie vom avea un concurs de off-road 4×4. În luna iulie vom avea „Gala Școlii Populare de Artă”, apoi “Parada Clătitelor” în ultimul weekend din iulie. În august vom avea “Târgul Meșterilor Populari” și „Festivalul de muzică și port din Țara Zărandului”, aflat la a 55-a ediție. Toate aceste evenimente sunt parte a ofertei „Vara la Moneasa 2025”, a declarat Miron Constantin-Doru, primarul din Moneasa, cu ocazia conferinței de presă de la Consiliul Județean Arad.

La Nădlac “Festivalul Cârnatului Proaspăt” este organizat de Primăria orașului Nădlac cu sprijinul Consiliului Județean Arad, a Centrului Cultural Județean Arad și a companiei Comtim România. “Festivalul Cârnatului Proaspăt” va avea loc în Parcul Mare din Nădlac în perioada 10-11 Mai 2025.

“Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac va avea un program bine stabilit, va începe în data de 10 mai la ora 10:00 prin prezentarea echipelor și alocarea lor la standurile proprii. După aceea va fi distribuită materia primă, pe care noi o asigurăm. Apoi se va trece la prepararea produselor, respectiv a cârnațului proaspăt. Apoi cârnații vor fi înmânați organizatorilor, vor fi prăjiți, degustați și apoi vor ajunge la juriu. După toate aceste etape va avea loc premierea. În tot acest timp vom asigura un ambient sonor propice pentru producerea și degustarea cârnaților. În acest an vor fi peste 30 de echipe participante din patru țări: România, Serbia, Ungaria și Slovacia. Fiecare echipă va avea în jur de patru sau cinci membri. Avem și două echipe din Serbia care vor participa în premieră la Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac“ a declarat Mircea-Laurențiu Onea, primarul orașului Nădlac.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți