miercuri, 18 iunie, 2025

O plecare pe măsura mandatului: Rednic a lăsat UTA-ei un ultim măr otrăvit semănând dihonie între suporteri

Distribuie articolul

Mircea Rednic a plecat de la Arad așa cum a plecat de mai peste tot: contestat de o comunitate exasperată de stilul său toxic de a relaționa cu toți cei din jur, semănând conflicte, unele artificial umflate, altele pur și simplu inventate. Dacă e să vorbim despre rezultatele sale probabil că acestea n-ar fi justificat o contestare a sa atât de aprigă, chiar dacă cel puțin în acest sezon, ele au fost însoțite de un joc alternând permanent între mediocru spre slab. Ceea ce l-a făcut însă pe Rednic indezirabil pentru o bună parte a suporterilor au fost managementul lotului, unul total falimentar, cu nenumărate plecări și veniri care pe de o parte au depersonalizat echipa și pe de altă parte au alimentat suspiciunile legate de eventualele comisioane ascunse pe care familia Rednic le-ar încasa de pe urma acestor „rotiri“, dar mai ales nenumăratele sale ieșiri în decor la adresa suporterilor, pe care i-a mințit, persiflat și jignit în mod repetat.

Rednic a ales să plece la capătul unui meci rușinos, care ar fi solicitat din partea unui om de onoare mai degrabă prezentarea scuzelor decât țâfnă, în stilul său caracteristic, extrăgându-se dintr-un protest general la adresa tuturor celor implicați în activitatea clubului (conducători, staff, jucători) și transformând această nemulțumire într-un ipotetic război declanșat asupra ta. Într-o ultimă conferință de presă delirantă, (de acum) fostul antrenor al Bătrânei Doamne a oferit din nou măsura ego-ului său supradimensionat, zugrăvindu-se ca un erou tragic venit pe cal alb să salveze prințesa răpită de balaur, sfârșind prin a fi dat afară din cetate de gloata nerecunoscătoare și cumpărată de interese oculte. Dar iată care au fost declarațiile sale:

„Nu regret deloc că am venit la Arad, am amintiri plăcute. Am reușit împreună cu cei din jurul meu să menținem echipa în prima ligă și asta e foarte important. Nu-mi amintesc ca în ultimii zeci de ani UTA să se fi bătut la play-off, cupe europene sau campionat cum strigau la mișto. De mișto suntem toți buni dar când e vorba să ne implicăm ne ascundem. Suntem utiști numai când dăm din gură dar când trebuie să ajutăm sau să sprijinim echipa nu o facem. Îi mulțumesc domnului Meszar că m-a adus aici și împreună am reușit să îndeplinim obiectivele care sunt realiste și normale pentru UTA în momentul de față. Toate au o limită, eu știu cât de greu mi-a fost sezonul acesta, toată lumea știe care e situația actuală și nimeni nu ajută în afară de domnul Meszar care se zbate, în rest numai povești. Băieții mei pleacă în concediu iarăși fără salariu, antrenorul vostru pleacă a luat ultimul salariu în decembrie, dar eu am ținut steagul sus și am câștigat la Constanța fără jucători care erau accidentați și fiind la final de contract n-au vrut să riște. Așa ne-am salvat, obiectivul e realizat. Nu am vorbit dar nu mai e loc de întoarcere. Le mulțumesc celor care au fost alături de echipă și de mine, dar mari câștiguri nu am avut. Nu am făcut lucruri pentru mine în sufragerie. Mă bucur că rămâne o sală de top, săptămâna viitoare vine o bandă, o bicicletă, rămâne un vestiar de vestiar. Am susținut și Academia, cred că avem cei mai mulți tineri debutați, 12.“

„Oricum băieții ăștia ultrași cu mesaje le aveau pregătite, că nu le-au făcut la pauză. Mi-am dat seama că dacă nu câștig meciul ăsta sigur or să apară. Și la Constanța ne-am dus să-i salutăm și n-au avut nicio reacție, cum ne-am dus așa am plecat, deci clar că au venit acolo pentru că nimeni nu se gândea că o să batem acolo. Nu vreau să fiu la mijloc să creez un punct negativ și să înceapă ei să se țină de coconete cum zic eu ca echipa să înceapă să nu câștige ca să strige „Demisia“. Nu stau la sănătatea mea să am război cu ultrașii. Voi trebuie să aveți liniște, antrenorul care vine să aibă liniște să pregătească echipă, aici la fiecare nereușită băieții or să fie prezenți, că așa sunt sarcinile lor. Eu am jucat și am antrenat la două echipe de mare tradiție cu ultrași nu 150, ci 2000, 5000 care vin în deplasare și știu cum funcționează ultrașii. Recunosc că la echipele astea și eu i-am sponsorizat la echipele unde eram dacă jucam contra lui Rapid când eram la Dinamo sau Steaua. Asta e o luptă, nu e normal ca galeria să decidă cine antrenează, nu e normal ca galeria să influențeze schimbarea conducerii clubului. Vă dau un mesaj: dragi suporteri arădeni nu vă lăsați influențați de ultrași pentru că momentul în care ultrașii se implică… error. S-au implicat la Dinamo, au retrogradat, s-au implicat la Rapid, au ajuns unde au ajuns. S-au implicat la vecinii voștri și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Vedeți-vă de echipă, susțineți acest oraș, aveți condiții, aveți stadion, domnul primar m-a sunat ieri să-mi spună că se face un terenul de antrenament tot la insistențele mele.“

Primul lucru pe care-l observăm în declarațiile lui Rednic este o evidentă disonanță cognitivă* . Pe de o parte Rednic se plânge de faptul că la Arad nu sunt condiții iar pe de altă parte îl laudă și îl susține tocmai pe cel responsabil de asigurarea condițiilor și bugetului și îi acuză tot pe cei care critică actuala conducere tocmai pentru că nu creează condițiile necesare performanței. Pentru că aici lucrurile sunt clare: ne uită nimeni că atunci când a decis să rămână în fruntea clubului, în 2022, Alexandru Meszar și-a asumat public răspunderea pentru această conducere; iar în această răspundere intră și asigurarea unui buget suficient măcar pentru menținerea în prima ligă. Ori din moment ce UTA are în prezent 6 milioane de euro datorii și întârzieri mari la salariile angajaților, este evident că acest buget nu a fost asigurat, deci cel care și-a asumat răspunderea pentru asta este vinovatul pe care Rednic îl caută în exterior.

În al doilea rând, și cel mai grav, Rednic insinuează că ultrașii ar fi plătiți pentru a-i cere lui demisia. Ori este de notorietate deja că în ciuda repetatelor sale derapaje la adresa lor, unele de-a dreptul suburbane cum a fost cel de la Cluj, ultrașii UTA-ei l-au ignorat cât au putut pe Rednic, tocmai pentru a nu inflama și mai mult atmosfera din jurul echipei. De altfel pe parcursul sezonului antrenorul a fost mult mai contestat de cele două tribune decât de peluză. Iar maniera de a lansa la plecare o invitație directă la dezbinare între restul suporterilor și galerie, vorbește de la sine despre micimea caracterului acestui personaj care probabil va rămâne în istoria sentimentală a UTA-ei pe loc retrogradabil lângă Ionuț Chirilă.

* disonanță cognitivă = conflictul mental care apare atunci când comportamentele și credințele unei persoane nu se aliniază. Se poate întâmpla și atunci când o persoană deține două credințe care se contrazic.

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți