😞 Neputință și iresponsabilitate. UTA pierde două puncte mari în fața unei echipe net inferioare

Distribuie articolul

După 5 meciuri fără victorie, nu exista scenariu mai ofertant pentru echipa lui Adrian Mihalcea pentru a bifa în sfârșit un succes, decât să întâlnească pe teren propriu o echipă Csikszereda, care acumulase doar 4 puncte în această primă parte a campionatului și nu reușise să câștige niciun meci. Din păcate însă, confruntați cu obligativitatea victoriei, jucătorii UTA-ei au clacat emoțional, arătându-se crispați, nervoși și fără luciditate într-un meci în care nu ocaziile de gol le-au lipsit ci concentrarea la finalizare. Și pentru ca tacâmul să fie complet, roș-albii au fost trădați tocmai de cel de la care existau cele mai mari așteptări să convertească ocaziile în goluri. Atitudinea și intervențiile iresponsabile ale lui Marius Coman i-au atras eliminarea în finalul primei reprize și au echilibrat un meci care, în mod normal, ar fi trebuit să se joace într-un singur sens.

UTA a „ars“ 15 minute

Începutul de meci a fost spectaculos, ambele echipe încercând să dea lovitura în startul meciului. Profitând de faptul că oaspeții nu s-au apărat aglomerat și aproape de poartă, UTA a găsit ușor spații periculoase cu mingi verticale pe careul advers, dar din păcate a fost trădată de execuțiile și deciziile din fața porții. În special Coman a avut câteva șanse bune dar mereu finalizările sale au fost aproximative. Tzionis, Costache și Roman au contribuit și ei la spectacolul interesant dar ineficient al acestui prim sfert de oră, în timp ce la oaspeți Anderson Ceara a încercat să creeze pericol prin câteva șuturi care însă nu i-au dat mari emoții lui Iliev.

Ceață pe jocul amfitrionilor

Din momentul în care Csikszereda a reușit să se organizeze mai bine în defensivă, să aglomereze spațiile din zona periculoasă, UTA a început să aibă probleme tot mai mari în a-și crea situații de poartă. Atunci când acestea au apărut, ezitările lui Tzionis și Costache sau execuțiile tot mai neinspirate ale lui Coman, le-au irosit. În acest timp a început și defensiva să dea semne de slăbiciune, noroc însă că Bakos și Ceara n-au profitat la maxim de apatia adversarilor lor și nu au reușit să-l învingă pe Iliev. Pe măsură ce prima repriză se apropia de sfârșit iritarea a început să crească atât în tribune cât și pe teren.

O eliminare căutată cu lumânarea

Cum spuneam și la început UTA a rămas în 10 oameni chiar înaintea pauzei după o serie de gesturi iresponsabile ale lui Coman. În minutul 29 acesta a văzut corect cartonașul galben deoarece și-a lovit cu brațul un adversar într-un duel pentru minge. Câteva minute mai târziu nouarul UTA-ei repetă gestul, de data aceasta clar fără intenție, motiv pentru care centralul Cristian Moldoveanu îl avertizează doar verbal. Coman însă continuă să dea semne de frustrare, Mihalcea ezită să-l înlocuiască și în minutul 44 atacantul său are o intervenție de-a dreptul stupidă pentru un jucător cu galben și avertisment verbal la activ, călcându-l clar pe un fundaș al oaspeților. Cel de-al doilea cartonaș galben vine logic și UTA rămâne în inferioritate numerică.

Posibil ca nervii lui Coman să fi fost provocați și de faptul că nu primise penalty cu câteva secunde mai devreme, la un duel cu Palmeș, dar reluările au arătat că cei doi jucători s-au ținut reciproc, decizia arbitrului de a nu acorda nimic fiind una corectă.

UTA norocoasă că a scăpat doar cu un roșu

Prelungirile primei reprize s-au jucat într-o tensiune mare, Mihalcea a văzut galben pentru proteste deși părea cel mai calm de pe banca UTA-ei unde secunzii săi parcă turnau gaz pe foc. În acest timp, provocat de un adversar, Costache îl lovește cu piciorul fără minge, dar glonțul ne trece pe la ureche deoarece chiar dacă faza a fost verificată din camera VAR, Kovacs Szabolcs decide să ofere clemență UTA-ei și ca urmare a explicațiilor oferite centralului, acesta lasă gestul lui Costache nesancționat.

Sub semnul fricii

Repriza secundă a fost mult mai plictisitoare decât prima. În 10 oameni UTA nu a mai avut curajul să se arunce peste adversar în căutarea deschiderii scorului, dar nici Csikszereda, echipa aflată cu un jucător în plus pe teren, n-a arătat mai mult curaj. A rezultat un joc tern, între cele două careuri, în care singurele ocazii mari au fost bara lui Flavius Iacob respectiv lovitura de cap a lui Bodo din 7-8 metri, fix pe direcția lui Iliev. Schimbările din cele două echipe n-au adus mai multă luciditate la UTA și nici mai mult curaj la Csikszereda, asta deși Ilyes a făcut doar modificări ofensive. În partea cealaltă, ca de obicei, Roman, Costache și Tzionis au terminat benzina prin minutul 60, primii doi au fost înlocuiți iar cel de-al treilea a tras de el până la final, dar cu o exprimare mult diminuată decât cea din prima repriză.

Forcing apatic de final

În ultimele 10 minute ale timpului regulamentar de joc UTA s-a decis totuși să forțeze victoria, dar a făcut-o fără vlagă, lent și neinspirat. A surprins neplăcut faptul că nici măcar jucătorii intrați după pauză nu au arătat mai multă energie și luciditate, singurul care a adus un plus în joc fiind Ovidiu Popescu, autorul unor incursiuni verticale, irosite apoi însă de Padula sau Barbu, acesta din urmă aproape la fel de neinspirat ca și colegul său de compartiment din prima repriză, minus nervii care i-au adus aceluia eliminarea.

UTA își consolidează iată după acest meci statutul de lider al campionatului în ceea ce privește remizele, contabilizând deja 7 rezultate de acest fel în 11 partide. Dincolo de realitatea că doar cu rezultate de egalitate nu te poți menține prea mult timp într-o zonă liniștită a clasamentului, deranjează mai mult faptul că astăzi UTA nu a reușit să învingă o echipă evident limitată în exprimare. Amănuntul că echipa lui Mihalcea a jucat o repriză în inferioritate numerică poate fi o explicație doar până la un punct, ba chiar mai degrabă putem spune că eliminarea a venit ca o consecință și nu ca un factor provocator al felului în care jucătorii UTA-ei au intrat astăzi pe teren: nervoși și cu mintea încețoșată. Ce i-a făcut să fie așa? Probabil că antrenorul are răspunsul și sperăm că posedă și antidotul. Rămâne de văzut cum va gestiona Mihalcea și jucătorii săi primul rezultat cu adevărat negativ din acest sezon, mai ales că următoarele 3 partide nu se arată deloc ușoare, pentru că UTA se va deplasa la Botoșani (o revelație a acestui start de sezon) și la București pentru duelul cu FCSB iar între ele va primi vizita unei echipe foarte arțăgoase și greu de învins, Oțelul Galați.

UTA – Csikszereda 0-0

Superliga 2025-2026, Sezon regulat, Etapa 11
Sâmbătă 27 septembrie 2025, ora 15:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“

Cartonașe galbene: Coman (2), A. Mihalcea / Palmeș, Vegh, Veres, Szabo
Cartonaș roșu: Coman

UTA: Iliev (cpt) – Țuțu (57. Barbu), Poulolo, Pospelov, Alomerovic (90+5. Benga) – Hrezdac (71. Ov. Popescu), Van Durmen – Costache (57. Padula), Roman (57. Iacob), Tzionis – Coman. Rezerve: Gorcea – L. Mihai, Vlăsceanu, Țăroi

Csikszereda: Pap – Paszka, Celic (67. Jebari), Palmes (46. Hegedus), Ferenczi – Vegh, Veres (cpt) – Ceara (74. Eppel), Bakos (72. Bodo), Szalay (46. Szabo) – Dolny. Rezerve: Simon – Bloj, Kajan, Szilagyi, Csuros, Andrezly, Dusinszki. Antrenor: Robert Ilyes

Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Asistent 1: Vasile Marinescu (București)
Asistent 2: Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Kovacs Szabolcs (Carei)
Asistent VAR: Daniel Mitruți (Craiova)
Observator arbitraj (FRF): Marian Salomir (Cluj)
Observator organizare joc (LPF): Ioan Bogdan (Arad)

Posesie: 43%-57%
Șuturi: 19-13
Șuturi pe poartă: 2-4
Cornere: 6-3
Lovituri libere: 11-8
Ofsaiduri: 0-2

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți