sâmbătă, 13 iulie, 2024

Motorola Razr 50 a fost lansat în China, specificații excelente!

Distribuie articolul

Zile trecute Motorola, deținută de Lenovo, a lansat un nou set de telefoane pliabile tip Flip în China – Moto Razr 50 și Moto Razr 50 Ultra. Noile telefoane nu a ajuns încă pe piețele globale, dar nu va trece prea mult timp până să se întâmple acest lucru. Caracteristica cheie a modelului Ultra este ecranul exterior mai mare și un procesor mai performant.

Morotola Razr 50 este un telefon în genul lui Samsung Galaxy Z Flip 5, mult mai cunoscut și deja disponibil la nivel global. Totuși trebuie să recunoaștem că Motorola a fost prima companie după Samsung care a lansat un telefon pliabil pe orizontală. Mai mult, în ultimul timp telefoanele Motorola sunt foarte apreciate, în SUA de exemplu, Motorola a ocupat locul trei ca vânzări în ultimele 12 luni, chiar dacă la distanță de Samsung și Apple.

Motorola Razr 50, modelul mai mic, are un ecran pOLED cu diagonală de 6,9 inch, o rezoluție de 2640 x 1080 pixeli și o luminozitate de 3.000 niți. Are o rată de reîmprospătare ridicată de 120Hz, potrivit IndiaToday. Ecranul extern este tot OLED cu diagonală de 3,6 inch (9,14 cm) cu o rezoluție de 1056 × 1066 pixeli. Vine cu o rată de reîmprospătare de 90Hz și certificare HDR 10+.

Modelul mai mic are la bord un procesor MediaTek Dimensity 7300X, chiar dacă mai nou, este mai slăbuț decât procesorul modelului Ultra. Ambele telefoane includ până la 12GB RAM și 512GB stocare UFS 4.0. În materie de camere are una de 50MP cu OIS și una cu unghi ultra-larg de 13MP. Camera selfie este identică pe ambele telefoane, este una de 32 megapixeli. Acest model are o baterie de 4.200 mAh cu suport pentru încărcare cu fir de 33W și fără fir de 15W.

Moto Razr 50 Ultra are un ecran interior pOLED cu o diagonală de 6,9 ​​inch (21,15 cm) și rezoluția 2640 × 1080 pixeli. Ecranul acceptă o rată de reîmprospătare de 165 Hz pentru o experiență mai fluidă, are HDR10+ și Dolby Vision. Mai mult, ecranul exterior al lui Razr 50 Ultra este unul LTPO OLED, dar cu o diagonală de 4 inch (10,16 cm). În mod surprinzător, chiar și afișajului exterior are funcții de lux, o rată de reîmprospătare de 165 Hz, acceptă HDR 10+ și chiar Dolby Vision.

Telefonul are un procesor Qualcomm Snapdragon 8s Gen 3. Motorola Razr 50 Ultra are o cameră principală de 50 de megapixeli și o cameră cu teleobiectiv de 50MP cu zoom optic 2x. Telefonul are o baterie de 4.000 mAh, cu suport de încărcare rapidă de 45W și fără fir de 15W. Razr 40 Ultra este rezistent la apă cu certificarea IPX8. Sistemul de operare este Android 14 pe cele două telefoane.

Motorola Razr 50 Ultra are un preț în China de 5.699 CNY (~785 USD / 730 euro) și 6.199 CNY (~850$/800€) pentru configurațiile de 12GB RAM + 256GB stocare și, respectiv, 12GB + 512GB. În același timp modelul mai mic costă de 3.699 CNY (~510$/470€) și 3.999 CNY (~550$/510 euro) pentru variantele de 8GB RAM + 256GB și 12GB + 512GB stocare.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți