UTA a pierdut ieri la Craiova, cu 4-2 în fața Universității și, dincolo de înfrângerea în sine, a dezamăgit jocul și atitudinea echipei, care a oferit o prestație palidă, fără vlagă. Evident că la final antrenorul Mircea Rednic a fost nemulțumit și, a marcat punctul nevralgic al echipei sale în acest meci: mentalitatea. Antrenorul UTA-ei consideră că jucătorii săi au calitate dar nu au arătat-o în teren, prezentându-se cu atitudinea unei echipe mici, venite la mica ciupeală („de ce am început să jucăm doar când am fost conduși?“) și care consideră că punctul sau punctele obținute într-un astfel de meci reprezintă un bonus; sau, cel puțin, asta am înțeles noi din declarațiile făcute la finalul meciului, pe care le reproducem aici:
„Eu mă lupt pentru ei. Împreună cu conducerea le-am creat toate condițiile, mă refer la condiții financiare, am mărit bugetul. Cu mine nu se joacă! Indiferent cine e, cu mine nu se joacă! Și cei care au venit și cei care au fost. Noi ne-am propus altceva. „Au calitate. Au arătat-o. Au fost momente bune de joc, cu o echipă bună, dar ei trebuie să înțeleagă că e alt nivel. Nu mai e UTA care își propune să nu retrogradeze. Ei trebuie să înțeleagă că și eforturile financiare sunt mari și trebuie să se ridice la nivel. Asta nu înseamnă că nu am răbdare. E clar că unii au venit târziu, nepregătiți. Toți zic că sunt pregătiți, dar când vin, nu sunt, trebuie să o luăm de la zero.“
Din acest punct de vedere, nu putem decât să-i dăm dreptate antrenorului. Este cât se poate de plauzibil să pierzi un meci în deplasare cu Universitatea Craiova, dar trebuie să o faci jucând, luptându-te cu adversarul, încercând să te ridici la nivelul lui. În plus, unele erori individuale sunt nepermise pentru jucători cu experiența și nivelul celor care le-au comis, ceea ce spune povestea unei posibile lipse de concentrare, care iarăși este inacceptabilă dacă vrei să fi luat în serios ca echipă.
Doar că, dincolo de asta, mesajul trimis către jucători ar trebui ca Mircea Rednic să și-l întoarcă și către sine și către conducerea clubului, deoarece dacă UTA își dorește să fie mai mult decât o echipă care se bate pentru evitarea retrogradării, strategia meschină a riscului minim la transferuri, a adunatului de pe piață a refuzaților pe care nu-i vrea nimeni, trebuie să se schimbe. E fantasmagoric să crezi că te poți bate și chiar reuși calificarea în play-off cu o echipă care începe să prindă contur abia în septembrie-octombrie. Nu mai revenim, am făcut analiza la timpul potrivit, ceea ce s-a întâmplat anul trecut a fost o conjunctură foarte fericită pentru UTA, care a reușit să recupereze distanța pusă între ea și echipele de mijlocul clasamentului la startul campionatului, deoarece pe parcursul sezonului de toamnă în Superliga s-au înregistrat atipic de multe rezultate de egalitate. Nu te poți baza însă pe astfel de factori conjuncturali an de an și, dacă îți propui lucruri mai importante decât salvarea de la retrogradare, trebuie să ai o echipă care poate arăta asta din etapa 1, nu din etapa a 10-a.
În același sens, Mircea Rednic s-a mai plâns și de un alt factor, drag tuturor antrenorilor, care au făcut o cutumă din a încerca să convingă suporterii că întotdeauna cei mai buni, cei mai determinanți jucători, sunt cei care nu au putut juca. Astfel, antrenorul UTA-ei a trimis din nou săgeți către conducerea clubului, din cauza faptului că cei doi jucători africani achiziționați de UTA (Mabea și Kediri) nu au ajuns nici acum la Arad din cauza neprimirii vizelor. „Puriul“ a scos în evidență și faptul că diferența s-a făcut în acest meci la calitatea schimbărilor, deoarece Universitatea are ceea ce echipa sa nu avea: concurență pe bancă:
„Nu știu ce se întâmplă. Toată lumea, în două săptămâni, îi au și legitimați și joacă. Noi avem doi jucători pe care ne-am fi bazat și n-au ajuns. Ne mișcăm greu. Trebuie mai mult. Alții cum reușesc să aducă jucători africani așa repede și noi nu reușim? Și e greu. Și ăia când o să vină… iar două săptămâni. Au semnat înainte de a începe campionatul. Le-am dat program de pregătire, dar știți cum e… Au nevoie de concurență. A ieșit Imoh, n-a mai fost același lucru. La mijloc, a ieșit Mihai, n-a mai fost același lucru.“
Din nou Mircea Rednic are dreptate. UTA are deja „tradiție“ în a semna jucători care ajung la echipă abia după săptămâni bune; s-a întâmplat cu Otele, s-a întâmplat cu Abeid. Și e firesc ca antrenorul să ceară mai multă eficiență în rezolvarea acestor probleme din partea unui club în care avem plin de directori sau manageri și în jurul căruia roiesc tot felul de politicieni care se laudă cu relațiile pe care le au în diferite structuri sau instituții ale statului. Însă, la fel de adevărat este că problema lipsei concurenței nu se poate rezuma la cei doi africani care nu au ajuns încă la Arad. UTA l-a avut pe bancă pe Halaf, adus în această vară și care a făcut toată pregătirea; la fel și Dumiter. De ce acești doi fotbaliști, aduși cu girul sau chiar recomandarea antrenorului, nu livrează deocamdată (chiar Rednic a afirmat că cei veniți de pe bancă nu că nu au adus un plus, dar nici măcar nu s-au ridicat la nivelul titularilor) e o problemă de care antrenorul răspunde; sigur, e încă foarte devreme, dar ținând cont de experiența de anul trecut, începem să ne temem că până ce vom lua pe noi gecile de toamnă, unii noi veniți prezentați cu surle și trâmbițe vor îngroșa deja rândul jucătorilor pe care UTA-i va plăti ca să scape de ei.
În concluzie, susținem ideea antrenorului că e nevoie de o resetare a mentalității jucătorilor dar și asta intră tot în apanajul său, el fiind cel care trebuie să demonstreze că dispune de abilitățile psihologice necesare pentru a ridica nivelul jucătorilor săi. Strategia concedierii după 2-3 luni a celor care nu se „adaptează“ nu e o soluție decât dacă ești complet iresponsabil față de bugetul clubului. Poate că UTA nu mai este clubul care să se bată la retrogradare dar în niciun caz nu e clubul care să-și permită să dea afară jucători și să aducă alții, cu frecvența cu care își schimbă unii șosetele; și chiar dacă ar avea asemenea posibilități, cu o asemenea „strategie“, nu vom avea niciodată echipă în adevăratul sens al cuvântului.
