Originea sărbătorii Ziua Copilului datează din prima jumătate a secolului la XX-lea. Ideea unei zile internaționale dedicate copiilor a apărut în contextul preocupării legate de bunăstarea și drepturile lor mondiale, mai ales după perioade dificile precum războaiele. În 1925, la Geneva, în cadrul Conferinței Mondiale pentru Protecția și Bunăstarea Copiilor, au fost puse bazele unei astfel de sărbători. Ulterior, multe state au adoptat propria dată de a celebra, însă în numeroase țări europene și asiatice s-a păstrat ziua de 1 iunie.
Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad a organizat un dublu eveniment cultural dedicat Zilei Internaționale a Copilului, evenimente care au îmbină armonios literatura și arta vizuală, organizate în 29 mai 2026, în Sala de Arte a bibliotecii arădene.
Evenimentul a marcat lansarea volumului „Lumină pentru viitor”, semnat de Daniela-Adriana Kovats, precum și vernisajul expoziției „Simbol, poveste și culoare”, ce reunește ilustrațiile autoarei ce însoțesc și completează universul cărții. Volumul a fost prezentat de Lucia Bibarț, din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Ioan Slavici” Arad, iar expoziția de Maria Furnea, reprezentând Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Dedicat copiilor și tuturor celor care păstrează vie bucuria copilăriei, evenimentul propune o incursiune sensibilă într-un univers al luminii, al simbolului și al culorii. Volumul „Lumină pentru viitor” invită la reflecție și speranță, în timp ce expoziția „Simbol, poveste și culoare” oferă o experiență vizuală complementară, în care ilustrațiile de carte devin o extensie firească a cuvântului scris.
Evenimentul a adus în prim-plan și creativitatea tinerei generații, prin participarea membrilor juniori ai Asociației „Ion Andreescu” Arad: Celia Condurache, David Pauli, Maria Baiduca și Sara Berzovan, care și-au expus lucrările într-un dialog artistic dedicat sensibilității, imaginației și expresivității copilăriei. Evenimentul s-a adresat tuturor celor pasionați de literatură, artă și dialog cultural, oferind ocazia întâlnirii directe cu autoarea și cu universul său creativ.
În cadrul evenimentului a avut loc și un intermezzo muzical susținut de Moroșan Remus Cristian, elev în clasa a VI-a la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica.
“Această carte este rodul unei căutări interoiare de peste 30 de ani. Prin ea doresc să împărtășesc ceea ce am devenit, prin experiențe de viață, prin lectură, dar mai ales prin aplicarea învățăturilor descoperite pe parcursul drumului mei spiritual, învățături care m-au ajutat să mă cunosc, să-mi descopăr puterea interioară și și să înțeleg lumea în care am venit“, a declarat pentru Arad Obiectiv, Daniela-Adriana Kovats.
“Cartea este o colecție de povești cu mesaj spiritual blând, dedicate copiilor, dar și părinților, tuturor celor care doresc să se reconecteze cu sufletul, cu copilul interior, cu magia lumii nevăzute și cu înțelepciunea lumii. Cred cu tărie că fiecare copil poată în suflet o lumina, iar atunci când această lumina este încurajată, ea poate deveni o forță care poate schimba viitorul“, a încheiat Daniela-Adriana Kovats.
Ziua Copilului este una dintre cele mai luminoase și optimiste sărbători ale începutului de vară, fiind celebrat în multe țări ale lumii pentru a evidenția importanță copilăriei, a educației și a protejării drepturilor celor mici. În România, această sărbătorită anuală pe 1 iunie și are o semnificație aparte atât pentru copii, cât și pentru părinți și profesori. Din anul 2017, 1 iunie a devenit oficial zi liberă legală, ceea ce a permis organizarea unui număr și mai mare de evenimente dedicate familiilor.
Această sărbătoare nu este doar ocazie de distracție, ci și un moment de reflecție a drepturilor copilului: dreptul la educație, la sănătate, la siguranță, la joacă și la dezvoltare armonioasă. În România, de Ziua Copilului au loc multe activități: spectacole, concert, ateliere creative, parade, concursuri sportive și evenimente organizate în parcuri, școli și muzee.
Dincolo de festivități, Ziua Copilului transmite un mesaj important: copilăria trebuie protejată și prețuită. Copiii sunt viitorul unei societăți, iar felul în care sunt educați și sprijiniți influențează lumea de mâine. De aceea, această zi îi invită pe adulți să redescopere bucuria sinceră, imaginația și curiozitatea specifică copilăriei și să ofere celor mici un mediu în care să crească fericiți și siguranța.
Expoziția „Simbol, poveste și culoare” va putea fi vizitată în cadrul Artotecii Bibliotecii, în perioada 29 mai-5 iunie 2026.
