luni, 9 februarie, 2026
spot_img

⚽️🥅 Live Text: UTA – Petrolul 1-0 (Final)

Distribuie articolul

Min.90+7: Final de meci! UTA urcă pe loc de play-off!

Min.90+6: GOOOOOOL UTAAAAA!!!!! Roman execută imparabil o lovitură liberă de la 20 de metri și aduce victoria!!!!!

Min.90+1: Cartonaș galben și pentru Vali Gheorghe

Min.90+1: Șut centrare Van Durmen, mingea e deviată milimetric pe lângă poartă de un jucător al oaspeților

Min.90: Schimbare bizară la UTA: iese Coman, intră Mino Sota.

Min.89: Centrare Alomerovic, reluare cu capul Abdallah, mult pe lângă poartă

Min.88: Cartonaș galben Alomerovic pentru fault din spate.

Min.86: Șut Iacob de la marginea careului dar la fel de inofensiv pentru poarta lui Krell.

Min.84: Dublă schimbare la Petrolul: ies Dulca și Roche, intră Doumtsios și Onguene

Min.81: Schimbări la UTA: ies Costache și Odada, intră Van Durmen și Hrezdac. UTA trece teoretic în 4-2-3-1, cu Abdallah și Barbu în benzi și Roman în spatele lui Coaman.

Min.80: Odada trage de la marginea careului dar mult pe lângă poartă.

Min.73: Cartonaș galben Iacob pentru un fault din spate la Boțogan.

Min.72: Roman expediază direct pe poartă o minge din lovitură liberă de la 35 de metri, dar nici de data aceasta Krell nu are probleme.

Min.71: Schimbare la Petrolul: iese Chică-Roșă, intră Hanca.

Min.69: Șut Chică-Roșă de la 20 de metri, mingea trece mult peste poarta lui Gorcea.

Min.67: Odada îl descalță pe Dongmo și vede cartonașul galben.

Min.66: Barbu preia prea lung în careu și Krell iese oportun din poartă și reține

Min.62: Schimbări la UTA: ies Țăroi și L. Mihai, intră Barbu și Roman.

Min.59: Gorcea parează al treilea șut expediat de Vali Gheorghe pe poarta sa. De data aceasta portarul UTA-ei poate chiar reține fără mari probleme.

Min.56: Cartonaș galben Dulca pentru o intervenție tare la Alomerovic

Min.54: Costache șutează de la 25 de metri, mingea trece la un metru de poarta lui Krell.

Min.52: Coman pătrunde cu mingea până în colțul careului mic dar nu mai are forță să împingă mingea în fața porții goale unde aștepta Costache.

Min.50: Un-doi Abdallah-Costache dar căpitanul de azi al UTA-ei trage direct pe direcția lui Krell.

Min.46: S-a reluat meciul. Nicio schimbare în cele două echipe.

_____________________________

Min.45+5: Final de repriză

Min.45+4: Ocazie și pentru UTA: Alomerovic centrează, Coman în careul mic trece pe sub mingea, Abdallah recentrează în fața porții goale dar acolo nu e nimeni.

Min.45+3: A doua ocazie Petrolul: V. Gheorghe trage puternic spre colțul lung, Gorcea respinge în față dar din fericire în picioarele lui Poulolo care degajează

Min.40: Contraatac UTA cu Abdallah pe partea stângă, Coman e faultat pe zonă centrală în drumul spre poartă dar niciunul dintre arbitri nu observă și faza se încheie cu un șut blocat al lui Țăroi.

Min.39: Un nou corner al UTA-ei, Odada reia cu capul din 6 metri dar prea slab și Krell culege balonul.

Min.38: Luca Mihai execută un corner de pe dreapta, Chică-Roșă deviază cu capul, Krell iese pe sub minge dar niciun utist nu e pe traiectoria mingii

Min.33: Roche aproape de autogol: fundașul Petrolului trimite puțin peste propria poartă la o centrare fără perspectivă a lui Coman

Min.31: Șut centrare Mihai însă Krell e la post. La poarta cealaltă Gorcea are o nouă intervenție bună la șutul la colțul scurt expediat de V. Gheorghe.

Min.28: Mare ocazie Petrolul: Dulca îl angajează pe Jyry în colțul careului mic dar finalndezul nu-l poate învinge pe Gorcea care respinge excelent cu piciorul.

Min.24: Schimbare la Petrolul: Sălceanu accidentat e înlocuit de Boțogan

Min.23: Șut Chică-Roșă de la mare distanță, Gorcea reține

Min.22: Kovacs anulează lovitura liberă considerând că nu a fost fault

Min.19: Abdallah a fost faultat de Roche pe linia carului de 16 metri. Kovacs dictează lovitură liberă dar VAR verifică faza pentru un posibil penalty

Min.17: Centrare Iacob, același Țăroi reia cu capul dar Krell prinde fără probleme.

Min.15: Abdallah întoarce în mijlocul careului dar Țăroi trage în blocaj. Un prim sfert de oră de luptă, dominat de UTA, dar fără ocazii clare.

Min.1: A început meciul. Simbolic lovitura de începere a meciului a fost dată de fostul mare jucător al generației ”Feyenoord”, Mircea Axente. Tot astăzi se împlinesc 104 ani de la nașterea lui Coco Dumitrescu. În tribune sunt aproximativ 4.000 de spectatori dar s-ar putea ca pe parcursul primei reprize stadionul să se mai umple.

________________________________

Iată și componența completă a brigăzii de oficiali:

Arbitru central: Kovacs Istvan (Carei)
Asistent 1: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
Asistent 2: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare)
Arbitru de rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Adrian Viorel Cojocaru (Galați)
Asistent VAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observator arbitraj (FRF): Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator organizare joc (LPF): Romulus Gabor (Hunedoara)

_____________________________

Eugen Neagoe a efectuat o singură modificare în primul 11 față de ultimul meci de campionat (4-1 acasă cu Metaloglobus). Mateiu răcit nu a putut fi recuperat și locul său în echipa de start a fost luat de Dulca.

Avem și echipa de start a Petrolului: Krell – Ricardinho, Papp, Roche, Sălceanu – Jyry, Dulca, Dongmo – V. Gheorghe, Chică-Roșă, Grozav (cpt). Rezerve: Bălbărău – Hanca, Guilherme, Tolea, Boțogan, Doukansy, Onguene, Paraschiv, Dumitrache, Doumtsios. Antrenor: Eugen Neagoe

__________________________

Față de ultimul meci de campionat, cel câștigat cu 2-1 la Sibiu, Adrian Mihalcea a operat trei modificări în primul 11. Marea surpriză este absența lui Roman, căzut victimă probabil schimbării de sistem, deoarece antrenorul UTA-ei a preferat, cel puțin din așezarea comunicată, un sistem 4-4-2. În această configurație Roman nu își găsește locul din cauza labilității sale pe faza defensivă, Mihalcea preferând un mijloc mai solid cu Luca Mihai și Odada, ultimul substituindu-l pe Hrezdac. O altă modificare, de data aceasta ușor de anticipat este cea din flancul drept al defensivei, acolo unde Iacob și-a câștigat locul de titular în fața lui Țuțu. Trimiterea pe bancă a acestuia din urmă a generat însă și nevoia identficării unei alte soluții pentru poziția de „under 21“, iar câștigătorul acestei alegeri este, spre bucuria suporterilor arădeni, puștiul Denis Țăroi, cea mai recentă „perlă“ a Academiei UTA.

UTA va aborda meciul de azi în următoarea componență:

Gorcea – Iacob, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Costache, Odada, Mihai, Țăroi – Coman, Abdallah. Rezerve: Iliev – Țuțu, Benga, Stolnik, Hrezdac, Sota, Popescu, Van Durmen, Vlăsceanu, Roman, Barbu. Antrenor: Adrian Mihalcea

____________________________________

Meci important pentru Bătrâna Doamnă în această după-amiază, când înfruntă Petrolul pe Arena „Francisc Neuman“. În cazul unei victorii echipa antrenată pe Adrian Mihalcea va urca pe locul 6 și astfel va reveni în zona play-off, acolo unde s-a aflat timp de mai multe etape în startul sezonului și pe care a părăsit-o în runda a 8-a. Meciul este unul cu miză și pentru oaspeți, care pentru a-și recăpăta poziția a 11-a, cedată aseară în fața celor de la CFR Cluj, au nevoie de cel puțin o remiză. De asemenea, „găzarii“ vizează toate cele 3 puncte pentru a reduce ecartul dintre ei și adversara de astăzi, Bătrâna Doamnă (alături de FCSB) fiind la 6 puncte distanță în ierarhie, una care ține Petrolul în zona periculoasă a clasamentului.

Cele două echipe se duelează pentru a treia oară în acest sezon. În turul campionatului UTA a învins la Ploiești cu 2-1 prin golurile marcate de Costache și Roman respectiv Doumtsios. Apoi pe 30 octombrie UTA și Petrolul s-au revăzut pe Arena „Francisc Neuman“ în runda inaugurală a Grupei B a Cupei României. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, golurile fiind semnate de Costache respectiv Chică-Roșă.

Va fi cea de-a 5-a confruntare dintre cei doi antrenori. Eugen Neagoe are un ușor avantaj în fața omologului său, cu 2 victorii, o remiză și o înfrângere, cum de altfel are palmares pozitiv și împotriva UTA-ei (4 victorii, 5 remize, 3 înfrângeri). Adrian Mihalcea însă are bilanț negativ și contra prahovenilor: o victorie, 4 remize și 5 înfrângeri.

Mai multe amănunte despre această partidă puteți afla din avancronica partidei, pe care o puteți lectura aici: https://aradobiectiv.ro/reintalnire-cu-lupii-galbeni-pe-arena-francisc-neuman-intrerupe-uta-seria-buna-a-petrolului/

Vom reveni cu amănunte în momentul în care staff-urile celor două echipe vor comunica formulele de start.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți