joi, 19 septembrie, 2024

Liga 3: Pecica i-a trântit Lipovei în nas ușa play-off-ului. Celelalte trei arădene au ajuns codașele seriei

Distribuie articolul

În acest weekend s-a reluat și eșalonul 3 al fotbalului românesc, cu etapa a 16-a, antepenultima din sezonul regular. Seria 8, în care se află echipele arădene, a fost dominată de derby-ul Șoimii Lipova – Progresul Pecica. Oaspeții s-au impus de o manieră categorică și au tăiat orice șanse matematice pentru lipovani de a mai prinde play-off-ul. Pecicanii mai au nevoie de două puncte pentru a fi matematic în play-off dar ultimele două etape sunt infernale pentru că întâlnesc pe Poli Timișoara și FC Bihor. Așadar, speranțele Progresului de a prinde primele 4 sunt legate și de scenariul în care Buziașul nu va câștiga ambele partide rămase de jucat. Adversarele sunt două echipe arădene însă prima dintre ele este Socodorul, care se află în picaj total, iar cealaltă, în ultima rundă, este tocmai rivala pecicanilor, Șoimii Lipova, surclasată clar ieri. Dar pentru că am amintit de Socodor, să punctăm faptul că echipa lui Gheorghe Cameniță și Darazs Tibor a pierdut pe teren propriul cu Avântul Periam, un meci important pentru zona inferioară a clasamentului. Cât despre Gloria Lunca-Teuz Cermei și ACB Ineu, acestea n-au reușit să producă vreo surpriză în fața lui Poli și a liderului FC Bihor, Ineul fiind învinsă chiar foarte clar. De consemnat și faptul că odată cu această etapă, Poli Timișoara și nou promovata CSC Peciu Nou și-au asigurat matematic prezența în play-off.

Șoimii Lipova – Progresul Pecica 0-3 (0-1)
Au marcat: Borcea (40, 48), L. Bordri (66)
Lipova: Buta – Candreanu, Petruț, Bain, Puta – Vlad (83. Andrieș), Salka, Said (83. Țurcanu), Brad (66. Passi) – Dinu, Chelea (66. Nica). Antrenor: Cristian Todea
Pecica: Gakos – M. Salka, Nasiru, Wild, Aldan – Iuga (68. Moraru), Shiaondo (68. T. Bodri) – Borcea (77. Matyus), L. Bodri, Răchită (63. Bănățan) – Pășcălău (77. Bozian). Antrenori: Dan Stupar, Bogdan Bozian

CS Socodor – Avântul Periam 0-2 (0-1)
Gazdele au jucat în 10 oameni din minutul 25, Turcuș fiind eliminat. Echilibrul numeric s-a restabilit în minutul 43 când un jucător al oaspeților a văzut și el cartonaș roșu.
Socodor: Mucha – Clej (86. Todincă), Gherheș, Țoca, C. Covaci – Turcuș, Florea (Caia) – Ciornei (Chișe), Lezeu, D. Covaci (66. Paștină) – Daina (54. Mercioiu). Antrenori: Gheorghe Cameniță, Darazs Tibor

Poli Timișoara – Gloria Lunca-Teuz Cermei 2-0 (0-0)
Cermei: Balica – Siminiceanu, Lazăr, Siminic, F. Nica (62. Botaș) – Piț (62. Novac), Iosu – Ghighilicea (68. Cornicioiu), Sîntean (80. Sas), Sevici (62. Hațegan) – Vasinc. Antrenor: Radu Popa

FC Bihor – ACB Ineu 5-1 (3-0)
Oaspeții au marcat primul gol al reprizei secunde prin Ndoye (58)
Ineu: Merșca – Clipotă, Zdrențan, Bekono, Spătaru – Călin – Susan (81. Kone), Șerban, Ndoye (65. Toure), Udrescu – Miculaiciuc (68. Ioniac). Antrenor: Cristian Sculici

Într-un alt meci al etapei: Phoenix Buziaș – CSC Peciu Nou 1-4

Etapa a 17-a se va juca după următorul program:
Vineri 15 martie, ora 15:00 Phoenix Buziaș – CS Socodor
Vineri 15 martie, ora 15:00 CSC Peciu Nou – Șoimii Lipova
Vineri 15 martie, ora 15:00 ACB Ineu – Avântul Periam
Sâmbătă 16 martie, ora 15:00 Progresul Pecica – Poli Timișoara
Sâmbătă 16 martie, ora 15:00 Gloria Lunca-Teuz Cermei – FC Bihor

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți