Istoria Bisericii Baptiste din Buteni – Lansare de carte la Bibiloteca Arad

Cultură Știri Arad

Scris de T.F.

Lansarea cărții „Istoria credinței creștine baptiste din Buteni: 1894-2024”, semnată de istoricul Daniel Stoica a avut loc azi la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad. Volumul apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca a beneficiat de o elogiativă prefață semnată de managerul Complexului Muzeal Arad, conf. univ. dr. Sorin Bulboacă.

Lansarea volumului a avut loc în Secția de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, alături de dr. Andrei Ando, director executiv Direcția Comunicare, Strategii și Administrație Publică din cadrul Consiliului Județean Arad, moderatori fiind prof. Ioana Nistor și dr. Sorin Bulboacă.

Cartea „Istoria credinței creștine baptiste din Buteni: 1894-2024” reprezintă „o monografie solidă, valoroasă, care prezintă amănunțit istoria Bisericii Baptiste din Buteni, precum și rolul important jucat de Seminarul din Buteni în cadrul Uniunii Baptiste”. Pastorul Daniel Stoica semnează o lucrare ce este structurată în 16 capitole, inclusiv o bogată arhivă foto, bazată pe o detaliată cercetare științifică ce reflectă investigarea și cercetarea a numeroase izvoare istorice, lucrări și studii de specialitate, precum și izvoare orale ale comunității religioase baptiste din Buteni.

După cum afirmă conf. dr. Sorin Bădrăgan, președinte al Uniunii Bisericilor Baptiste din România, volumul aduce o „contribuție importantă la istoriografia baptistă”, autorul surprinzând „complexitatea vieții și lucrării Bisericii Baptiste din Buteni prin abordarea diverselor aspecte ale unei istorii bogate și îndelungate”. Acribia istoricului se concretizează astfel într-un volum științific ce își câștigă pe drept cuvânt locul binemeritat în cadrul studiilor monografice arădene.

Localitatea Buteni are o semnificație deosebită pentru istoria baptiștilor din România și prin prisma faptului că aici au început cursurile Seminarului Teologic Baptist în 1921 și tot aici se vor relua în 1946. Biserica Baptistă Buteni este una dintre cele mai celebre biserici din istoria baptiștilor români, din motive bine întemeiate. La Buteni a avut loc primul congres al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în 14-16 februarie 1920, când a fost votat primul statut, cu 14 capitole și 63 de articole, intitulat: Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare. În perioada 1920-1933, 6 dintre primele 16 congrese baptiste au avut loc la Buteni.

Cu acest prilej a avut loc și vernisajul expoziției de artă plastică cu titlul „Transcendență vizuală”, semnată de elevul Luștrea Elias, în vârstă de 13 ani, din Buteni, expoziție despre care a vorbit laudativ d-na profesor Sofia Klemenco de la Colegiul de Arte din Arad.

Daniel Stoica s-a născut în localitatea Deva, județul Hunedoara, în anul 1991 pe data de 24 martie. Daniel Stoica a urmat cursurile teologice ale „Institutului Teologic Baptist din București”, pe care la absolvit în anul 2014.

Localitatea Buteni este un reper important pentru comunitatea baptistă din România. Ce înseamnă Buteniul pe harta României baptiste?” A fost întrebarea adresată de Arad Obiectiv pentru Daniel Stoica, pastorul Bisericii Baptiste din Buteni.

“Buteniul a reprezentat întotdeauna un punct forte pentru comunitatea baptistă din România. Buteniul a fost un punct de reper în ceea ce privește educația baptistă. O să amintesc aici că Seminarul Teologic Baptist din București are începutul în Buteni. În anul 1921 au început cursurile Seminarului la Buteni primii elevi, au început să studieze teologie, apoi s-a mutat la București. Dar, ca rădăcini începutul acestui Seminar este la Buteni. Aici la Buteni am avut primele congrese la nivelul țării ale cultului creștin-baptist începând cu anul 1920. Aceste lucruri le puteți citi și în cartea pe care am scris-o și o lansez astăzi. Biserica din Buteni a fost și este un reper în ceea ce privește lumea baptistă din România.“

Ați vorbit despre trecutul Bisericii Baptiste din Buteni. Dar cum arată viitorul bisericii Baptiste din Buteni?”

“Acum ne putem lăuda cu o școală în interiorul comunei Buteni, avem și o grădiniță baptistă în care învață copii din comuna Buteni, prin care sperăm să avem o continuitate în ceea ce privește educația la nivelul comunei noastre.“

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.