Învins de Valentin Suciu, Rednic numără paiele din ochii celorlalți, mai puțin bârna din propriul iris

Distribuie articolul

Ajuns la trei înfrângeri consecutive pe teren propriu, antrenorul UTA-ei a cedat nervos și la conferința de presă care a urmat înfrângerii cu Sepsi și s-a lansat într-o serie de acuzații la adresa jucătorilor și a publicului, ambele categorii fiind găsite vinovate pentru faptul că echipa sa e groggy aproape la fiecare meci de pe teren propriu în acest sezon. Surprinzător sau… mai degrabă nu, de pe lista vinovaților lipsește chiar Mircea Rednic, acesta nefiind se pare deloc vinovat de ceea ce se întâmplă cu echipa sa în meciurile de pe teren propriu. Antrenorul acuză și se scuză într-o argumentație hilară ținând cont că afirmațiile sale de după acest meci vin în contradicție flagrantă cu realitatea și cu însăși propriile sale afirmații făcute anterior. Dar haideți prima dată să vedem ce a declarat Rednic:

„Sunt și într-o situație mai delicată, pentru că nu am soluții. Râpă a răcit și a trebuit să plece acasă. N-am avut soluții la mijlocul terenului. Am avut un jucător, a venit, l-am trimis în Turcia. Care mai era o suliție, Khadim, la mijlocul terenului. N-am soluții, încerc să mă descurc cum pot.“

„Nu vreau să-mi jignesc jucătorii, sunt ai mei. Toți am acceptat să vină, inclusiv eu am fost cel care am dat ultima semnătură. Dar au limitele lor. N-avem atacant. Unul e accidentat, celălalt cine știe când vine din Nigeria… N-ai soluții. Zoli, Zoli… sunt jucători care nici în liga a 2-a din Ungaria n-au jucat. Și n-am soluții la mijlocul terenului. Hrezdac, la pauză s-a cerut, că nu mai putea să calce pe picior. Avea, nu știu, la gleznă. L-au călcat de șapte mii de ori până a dat un galben. Și n-am avut soluții, a trebuit să improvizez. Și nu poți, nu-ți reușește tot timpul.“

„E presiune de asta, niște țipete pe acolo. Trebuie să ai răbdare, frate, ăștia sunt. Și Mabea, toată lumea l-a înjurat, adică s-au uitat jocurile bune pe care le-a făcut. Dar aici așa e, aici trebuie să jucăm foarte bine, că altfel publicul ne taxează.“

„Mai sunt mulți care zic să jucăm cu juniori, cu asta. Băi, fraților, de ce nu vedeți, mă, realitatea? Juniorii noștri, i-am trimis să joace la o echipă la retrogradare și ni i-au dat afară. N-avem unul care să se impună acolo. Ce vreți? Obiectivul nostru e să ne salvăm, da!? Și eu vreau să salvez echipa asta și să mă duc să-mi văd de drumul meu, că m-am săturat”

În primul rând ni se pare aproape ireal modul în care antrenorul vorbește despre valoarea jucătorilor săi, în condițiile în care imensa majoritate a lor au fost aduși nu doar cu acceptul lui Rednic ci cu girul lui. Șirul jucătorilor veniți la UTA la recomandarea antrenorului, mulți dintre ei chiar foști jucători ai său, este nenumărat. De altfel în numeroase rânduri Rednic a dat de înțeles sau chiar a afirmat explicit, că se implică direct în negocierile cu jucătorii. Și atunci cine este vinovat de faptul că la UTA au ajuns jucători de valoare îndoielnică?! Vine Mircea Rednic și ne spune că are jucători care nu ar putea juca nici în liga a doua maghiară? Când noi vorbeam despre aceste realități eram acuzați că exagerăm, că slujim interese „oculte“. Iar acum vine domnul antrenor și se ceartă cu toată lumea pe motiv că nu poate mai mult cu acești jucători, de parcă noi și nu el împreună cu conducerea clubului i-au adus?! Și nu e cazul să aducem în discuție bugetul UTA-ei. Ne uităm la Oțelul, echipă cu probleme financiare mai mari decât ale UTA-ei, dar care a fost capabilă să găsească un jucător precum Cisotti, care acum evoluează cu succes la FCSB. O altă echipă, cu un buget și mai redus, anume Unirea Slobozia, i-a dat tot echipei campioane un atacant ca Gele. Se plânge Mircea Rednic că nu are atacanți? Cum a găsit Unirea Slobozia un vârf ca Gele iar UTA nu e în stare? În loc să se răstească la jurnaliștii de la conferința de presă și prin intermediul lor la toată lumea, domnul antrenor mai bine ar avea o discuție serioasă cu „sursele“ și „filierele“ prin care vin jucători la UTA, de care nu este în niciun caz străin.

În al doilea rând, este și mai ridicol să te plângi că nu ai soluții pe anumite posturi în condițiile în care chiar tu ți-ai sabotat posturile respective. Se plânge domnul Rednic că nu are soluții la mijlocul terenului și trebuie să recurgă la improvizații? Îi aducem aminte că în iarnă UTA avea patru jucători pe acel post și, în condițiile în care unul dintre ei era deja accidentat (Van Durmen), domnia sa a decis să se despartă de Joao Pedro pentru că voia „altceva“ acolo. Ei bine, UTA nu a mai adus niciun jucător care să-l înlocuiască pe Joao Pedro, Van Durmen e în continuare accidentat iar antrenorul se plânge că nu are soluții. Păi cum să aibă soluții când el însuși și le-a dat afară?! UTA are doar 3 mijlocași centrali în schimb are 10 jucători de profil ofensiv, iar când va fi legitimat și Effiong vor fi 11; pe 4 posturi! Cum se poate un asemenea dezechilibru? Și cum se poate ca atunci când ești „artizanul“ unui lot atât de haotic, tot tu să te plângi că nu ai soluții?

Cât despre acuzațiile la adresa publicului, ele se încadrează în insolența cu care Rednic ne-a obișnuit deja. E jenant și sfidător să cerți publicul că își manifestă nemulțumirea, în condițiile în care în acest sezon a văzut 3 victorii din 13 meciuri pe teren propriu! În acest context e un miracol că totuși lumea mai vine la stadion; pentru că, pe lângă că văd fotbal cu pipeta iar victorii la propriu din an în Paști, spectatorii care plătesc bilete și pleacă de la stadion cu nervii ferfeniță din cauza unor oameni (antrenori și jucători) care PRIMESC nu DAU bani pentru ceea ce se întâmplă în stadion, ajung să fie certați și jigniți constant de un antrenor care în continuare are impresia că a descălecat într-un colț uitat de lume, pe post de salvator, unde toată lumea ar trebui să-i cânte osanale (răbufnirea din final cu plecarea de la finalul sezonului se înscrie în aceeași linie). În mod normal, la cât oferă, atât fotbalistic cât și uman această echipă, ar trebui ca stadionul să fie la meciul următor COMPLET GOL! Să nu vină nimeni la meci; poate atunci se vor simți bine și domnul antrenor și domnii jucători. Doar că ei trebuie să nu uite un lucru: acest club nu există pentru ca ei să-și îmbogățească cv-ul, să încaseze niște contracte și niște comisioane; acest club există pentru a reprezenta comunitatea, ori în acest moment domnul Rednic se plasează nu doar în afara comunității ci chiar împotriva ei, prin felul total lipsit de respect prin care se adresează acesteia.

De săptămâni de zile Mircea Rednic se plânge de toți și de toate: jucătorii sunt slabi, primăria nu mai dă bani, clubul are sponsori prea mici iar suporterii sunt prea pretențioși. Totul îi „pute“ la Arad lui Mircea Rednic. Ne întrebăm totuși, retoric, el chiar n-are nicio vină?! Nu are nicio vină la achiziția de jucători, la construirea lotului, la antrenamente, la pregătirea meciurilor, la tactică, la schimbări… chiar nimic? Vedem antrenori mari care își recunoscu uneori greșelile, pentru că a greși e omenesc. Doar Mircea Rednic se crede zeu, el nu greșește niciodată, doar ceilalți sunt de vină pentru rezultatele proaste. Din păcate, actualul antrenor al UTA-ei este ilustrarea perfectă a învățăturii biblice despre cel care vede paiul din ochiul fratelui său dar nu și bârna dintr-al său.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți