miercuri, 6 noiembrie, 2024

Invalidat de cei din conducerea PSD, Tripa și-a găsit „moștenitor”. Încep animozitățile în filiala arădeană?

Distribuie articolul

Au trecut câteva zile de când Comitetul Executiv Județean al PSD Arad și-a dat votul pentru componența listelor la alegerile parlamentare din 6 decembrie, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senatul României.

Listele urmau apoi să fie validate și de către Comitetul Executiv Național al PSD, lucru care s-a și întâmplat, cu o singură excepție.

Astfel, pe listele votate duminica trecută, am putut observa o mișcare interesantă, una la care de altfel au apelat și cei din USR-PLUS. Și ne referim aici la mutarea senatorului Mihai Fifor de pe lista de la Senat la cea de la Camera Deputaților, respectiv mutarea deputatului Eusebiu Pistru pe lista de Senat. Cum spuneam, cei din USR-PLUS au făcut același lucru, mutându-l pe senatorul Adrian Wiener în fruntea listei pentru deputați, iar pe deputatul Sergiu Vlad în capul listei de senatori.

Lucrurile sunt foarte simple în această ecuație, așa cum am mai spus-o și cu altă ocazie. Anume, în ceea ce privește Senatul, un singur partid din Arad poate fi relativ sigur că va prinde un mandat, iar aici ne referim la cei din PNL. De ce? Fiindcă, pentru a prinde sigur un mandat de senator, un partid trebuie să adune 33,3% din voturile arădenilor, lucru pe care momentan se pare că doar liberalii îl pot face. Când spunem asta, ne bazăm în principiu pe voturile de la alegerile locale tocmai încheiate, dar și pe faptul că PNL are cei mai mulți primari în județul Arad, aspect care cu siguranță va influența lucrurile. Așadar, dacă Ioan Cristina poate sta oarecum liniștit, că va mai prinde un loc în Parlament, nu același lucru îl pot spune candidații celorlalte partide pentru Senat. Și tocmai din această cauză noi suntem de părere că Wiener și Fifor preferă să candideze pentru Camera Deputaților, unde este nevoie de votul a doar 14,3% dintre cei care se vor prezenta la urne pentru a prinde un mandat.

Lista (inițială) PSD Arad pentru Camera Deputaților: 1. Mihai Fifor; 2. Florin Tripa; 3. Ilie Cheșa; 4. Dana Stăniș; 5. Samuel Dragoș; 6. Sebastian Bălțat; 7. Adrian Antoche; 8. Alexandru Molnar; 9. Alexandru Bocea.

Lista PSD Arad pentru Senat: 1. Eusebiu Pistru; 2. Dan Pocrișer; 3. Ruben Budău; 4. George Pribac; 5. Adela Popescu.

Tripa, invalidat la București

Ei bine, listele de candidați întocmite de cei din filiala arădeană a PSD au fost invalidate de către cei din conducerea centrală a partidului. Sau cel puțin cea pentru Camera Deputaților.

Mai exact, este vorba despre candidatura lui Florin Tripa. Candidatura parlamentarului arădean pentru un nou mandat a fost respinsă de Comitetul Executiv Național al PSD pentru că acesta este implicat într-un dosar penal în care este cercetat și fostul său coleg de partid și fost șef al PSD Arad, deputatul Dorel Căprar. Lucru confirmat oarecum chiar și de Mihai Fifor pentru colegii de la Aradon, șeful PSD Arad declarând că „decizia a fost a Consiliului Politic Național, care a decis că nu pot rămâne pe liste cei care au anumite probleme”.

Și te-ai fi așteptat ca locul lui Tripa pe listă să fie luat de către următorul pe listă și mai departe tot așa. Însă nu s-a întâmplat acest lucru, iar noi aflăm, tot din afirmațiile lui Fifor, că pe poziția a doua a listei PSD Arad pentru Camera Deputaților se va afla Adrian Alda, cel care momentan ocupă funcția de secretar executiv al filialei arădene.

Locul pe listă se moștenenște?

Dincolo de ce se declară în public, pe locurile de candidați la parlamentare de la PSD a fost bătaie mare, cel puțin așa spun sursele noastre. Iar bătălia asta pentru locuri s-a dus de multe luni încoace, printre combatanți numărându-se și două nume importante și cunoscute arădenilor. Vorbim despre fostul deputat Ion Șcheau, ajuns în Parlament pe listele PP-DD, devenit independent și trecut mai apoi pe la PSD, PD-L și PNL, dar care a rămas pe dinafară în 2016, atunci când a fost „faultat” de Gheorghe Falcă de pe lista de Camera Deputaților a PNL Arad, unde i se promisese inițial poziția a treia, pus ulterior pe poziția a doua la Senat. Iar cum liberalii au prins atunci doar un senator, pe același Ioan Cristina, Șcheau a rămas cu buza umflată și s-a mutat la ALDE, împreună cu Eusebiu Pistru. Ei bine, în ultimele luni, după trecerea, tot împreună cu Pistru, la PSD, Ion Șcheau a devenit tot mai vizibil, semn că își dorea din nou să ajungă parlamentar. Și știindu-l pe acesta un tip destul de potent din punct de vedere financiar, mulți se așteptau să îl vadă pe listele PSD la următoarele alegeri. Pentru că, hai să fim sinceri și să nu ne ascundem după deget, factorul financiar contează destul de mult în aceste ecuații.

Un alt nume vehiculat în culisele politicii arădene a fost cel al fostului comisar-șef din IPJ Arad, Nicolae Bătrân. Despre acesta se spunea, în multe cercuri frecventate de politicieni, că își dorește la rândul său să ajungă parlamentar. Sărac nu e nici el, asta dacă vorbim despre factorul financiar, dar mai avea un atuu, prietenia sa cu Mihai Fifor. Sigur vă mai amintiți și de celebra fotografie în care fostul șef al poliției, Bătrân, apărea într-o piscină, alături de fostul ministru de Interne, Fifor. Alături de ei, în acea fotografie, era și doctorul Liviu Tuturici, pe atunci la ALDE, acesta fiind în același timp și un apropiat al lui Ion Șcheau. De altfel, între Bătrân și Șcheau s-ar putea să mai existe o legătură, deși aceasta este greu de probat. Ani de zile s-a tot zvonit că una dintre cele mai importante firme de pază și protecție din Arad este controlată de fapt de către Ion Șcheau, deși acesta a negat întotdeauna implicarea sa în respectiva societate. Ei bine, după ce s-a pensionat din Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Nicolae Bătrân s-a angajat fix la respectiva firmă de pază și protecție.

Deci, nici unul dintre numele celor doi menționați mai sus, nume vehiculate în ultimele luni în lumea politică arădeană cum că ar „juca” pentru un loc de parlamentar, nu s-a regăsit nici pe primele liste ale celor de la PSD, nici după ce Florin Tripa a fost retras de pe listă.

Totuși, cum am mai zis, cei aflați în spatele lui Tripa nu au urcat pe listă, ci pur și simplu deputatul a fost înlocuit cu Adrian Alda. Astfel că tot Mihai Fifor a declarat că propunerea lui Alda a venit tocmai de la Tripa, ba chiar a insistat pe acest aspect. Deci, cumva, s-ar putea înțelege că Tripa și-a lăsat locul pe listă drept un fel de „moștenire”, din moment ce Alda nu se afla defel pe vreuna dintre cele două liste.

Putem, astfel, foarte ușor să speculăm faptul că apariția lui Adrian Alda pe lista de deputați, brusc și din senin, va naște oarece animozități în sânul filialei arădene a PSD, fiindcă suntem siguri că nu sunt puțini cei care au râvnit la acel loc doi pentru Camera Deputaților, un loc care, dacă PSD reușește să ia un scor cât de cât bunicel la alegeri, ar putea deveni eligibil după redistribuirea mandatelor.

Anticipăm, totodată, că, în urma acestui articol, ni se va transmite dinspre PSD Arad, prin diferite căi, faptul că nu există animozități și că nici nu vor exista, dar am mai trăit noi astfel de momente politice și șansele să credem că ele nu există sunt, dacă nu inexistente, foarte mici.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți