Încep să se miște lucrurile!? ANAF dă buzna la UTA, dar rămâne de văzut dacă e un control „pe bune” sau o operațiune de „albire”

Sport

Scris de Arad Obiectiv

Lucrurile păreau că au intrat într-un con de umbră în ultima perioadă în ceea ce privește situația de la clubul UTA. A fost scandal vreme de mai bine de două luni, au fost victimizări, au fost proteste, au fost negocieri eșuate, au fost negocieri reluate doar de ochii lumii și așa mai departe. Au fost scoase și puse în lumina publică o sumedenie de nereguli din cadrul clubului, în deosebi nereguli financiare și sifonări evidente ale banilor, bani care au ajuns în firmele unor angajați ai clubului, iar mai apoi cine știe în buzunarele cui.

Ei bine, în acest sens, o mulțime de fani au făcut plângeri peste plângeri către absolut toate instituțiile competente și abilitate să controleze și să taxeze toate aceste nereguli, de la ministrere, la ANAF, de la DNA, la Poliția Economică și așa mai departe.

Primim, iată, informația că cineva s-a sesizat totuși și că încep controalele la UTA. Înțelegem că o parte dintre instituțiile către care au fost transmise acele plângeri au reacționat și, laolaltă, trimit reprezentanții ANAF să cotrobăie prin documente și, în funcție de ce se descoperă, intervin sau nu și celelalte.

Rămâne de văzut ce rol sau scop are acest control al ANAF. Adică, va fi oare un control făcut „pe bune”, care își propune să scoată la iveală, cu documente, toate neregulile și să-i dea în vileag pe cei ce se fac vinovați? Sau va fi doar un soi de operațiune de „albire”, în urma căreia să li se scoată ochii tuturor celor care au reclamat neregulile și să li se arunce în față că „nu s-a găsit nimic în neregulă”. Publicația noastră s-a numărat printre cele care nu s-au ferit să spună public adevărul și să arate cititorilor, suporterilor, tuturor arădenilor, ce se întâmplă. Subliniem acest aspect fiindcă suntem absolut convinși, bazându-ne pe informații sigure, că aceste nereguli – nu puține – există și că este imposibil să nu fie găsite, dacă un control este făcut pe bune, indiferent care este instituție care îl face. Totuși, cunoscând destul de bine cum funcționează lucrurile în Arad și în România, unde politicienii, aceiași politicieni care îi trag „cheița” lui Alexandru Meszar și care prin acesta controlează clubul UTA, controlează de fapt și o mulțime de instituții sau de șefuți ai acestor instituții, puși în funcții chiar de acești politicieni sau cu aportul considerabil al acestora. Așadar, ne așteptăm la orice, sperăm să se facă lumină odată pentru totdeauna, dar totodată nu ne amăgim și nu ne hazardăm în a crede că, totuși, instituții și oameni care nu-și fac treaba de zeci de ani sau care și-o fac defectuos ori tendențios, se vor trezi tocmai acum să facă totul ca la carte.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.