šŸ”„ Incendiul de pe Sever Bocu a fost stins. Bunica și cei doi nepoți au ajuns la spital, intoxicați cu fum

Distribuie articolul

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi pe strada Sever Bocu din municipiul Arad, flăcările cuprinzĆ¢nd rapid o locuință. Potrivit martorilor, focul ar fi pornit de la panourile fotovoltaice instalate pe acoperișul casei, Ć®nsă cauza urmează să fie stabilită oficial de către pompieri.

šŸ‘©ā€šŸ‘§ā€šŸ‘¦ O bunică și doi copii, salvați la timp

Ǝn momentul producerii incendiului, Ć®n locuință se aflau o bunicuță și cei doi nepoți ai săi. Din fericire, aceștia au reușit să se autoevacueze la timp, Ć®nainte ca flăcările să se extindă periculos.

šŸš’ Intervenția pompierilor și a SMURD-ului

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Arad, care acționează pentru lichidarea incendiului. De asemenea, un echipaj SMURD a sosit imediat pentru a acorda ajutor medical. Copiii, aflați Ć®n stare de șoc și plĆ¢ngĆ¢nd, au fost preluați de medici pentru evaluare și Ć®ngrijiri.

Deocamdată nu există informații despre posibile victime rănite, Ć®nsă pagubele materiale par a fi considerabile.

Autoritățile continuă intervenția și urmează să stabilească Ć®mprejurările exacte care au dus la izbucnirea focului.

šŸ§‘ā€šŸš’UPDATE – Ce spun cei de la ISU Arad

ā€žAstăzi, 27.08.2025, Ć®n jurul orei 12:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la o casă particulară din Municipiul Arad, Strada Sever Bocu. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. Ǝn momentul sosirii acestora la locul evenimentului, incendiul e manifesta generalizat la Ć®ntreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 110 mp. Ǝn acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare. Trei persoane, un adult și doi minori s-au intoxicat cu fum și sunt asistați medical la fața loculuiā€, transmite plt. Daniel Baciș de la ISU Arad.

Ulterior, bunica și cei doi nepoți au fost transportați la spital pentru mai mult investigații, cu toții fiind conștienți și cooperanți.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 14:00, cauza probabilă a producerii incendiului este în curs de stabilire.

šŸŽ„Imagini: A. H.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți