Inaugurarea „Aula Prof. Univ. Dr. Cristian Haiduc”, de Ziua Economistului

Educație

Scris de Arad Obiectiv

În România, ziua de 23 noiembrie este cunoscută ca fiind Ziua Economistului, aniversare definită ca „un moment special în care ne îndreptăm atenția către acei profesioniști dedicați care modelează și înțeleg lunea în termeni de cifre și analize”.

Această dată semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din tara noastră, susținut de profesorul Ion Ghica, la 23 noiembrie 1843. A devenit o tradiție, ca în fiecare an, de Ziua Economistului să sărbătorim şi Ziua Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie din cadrul U.V.V.G..

Anul acesta, am organizat  workshop-ul „Conturând viitorul economic în 2023”, eveniment care s-a bucurat de participarea cadrelor didactice, a studenților facultății, precum și a elevilor de la Colegiul Economic Arad, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan”, Colegiul Particular „Vasile Goldiș”, Liceul Tehnologic Vinga și Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici.

În același context, a fost acordată o bursă de studii pentru un an, din partea Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie.

Cu acest prilej, un amfiteatru din Campusul universitar a fost redenumit. Din data de 23 noiembrie 2023, poartă numele „Aula Prof. univ. dr. CRISTIAN HAIDUC”, în semn de recunoștință adusă colegului nostru, pentru activitatea de aproape 30 ani depusă în slujba U.V.V.G., coleg și prieten de care ne-am despărțit mult prea devreme, în luna mai a anului 2022.

(P)

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.