miercuri, 19 martie, 2025

În timp ce Buzăul îi „suflă“ jucători, Rednic visează la „koljici“ verzi pe pereți

Distribuie articolul

Până acum această fereastră de transferuri a fost una atipică pentru UTA. Obișnuiți cu venirile și plecările „la kilogram“, pare că la echipa lui Rednic s-a instalat așa o brumă de oareșce normalitate, în condițiile în care noutățile din lot nu sar din plafonul normal 2-3 transferuri pentru perioada de iarnă. Mai că începeam să credem că nenumăratele reacții pe această temă, venite din media dar mai ales de la suporteri, au determinat clubul și antrenorul să-și reconsidere strategia, însă nu e cazul să devenim prea optimiști, lucrurile nu stau chiar așa. Dacă în privința disponibilizărilor, liniștea este aproape deplină deoarece clubul pur și simplu nu mai anunță oficial plecările de jucători (Joao Pedro sau Kadiri de exemplu), în ceea ce privește achizițiile, acestea sunt încă în plan doar că nu s-au concretizat până în acest moment. Dacă varianta lui Mircea Rednic este aceea că cei vizați țin UTA „în joc de glezne“ deoarece mai au o săptămână la dispoziție din perioada de transferuri și astfel speră să primească o ofertă mai bună, altă variantă, credem noi mult mai plauzibilă, este aceea că UTA reușește tot mai greu să găsească jucători care să accepte riscul de a veni la Arad, în condițiile în care în ultima vreme UTA e o abonată a comisiilor interne și externe, unde ajunge din cauza datoriilor reclamate de foști (mai nou chiar și actuali jucători) care își așteaptă luni de zile sau chiar un an drepturile convenite prin contracte.

Cel mai bun exemplu despre nivelul abisal al atracției pe care o exercită UTA în acest moment, este faptul că fostul atacant al Bătrânei Doamne, Kevin Luckassen a ajuns să semneze în urmă cu două zile cu… Gloria Buzău. După ce jumătate de an am tot auzit din gura lui Mircea Rednic cum că jucătorul a avut pretenții exagerate față de UTA, din punct de vedere salarial, motiv pentru care nu și-a mai prelungit contractul vara trecută, iată că batavul, pe care Rednic îl tot curta pentru a-l readuce la echipă, semnează cu Gloria Buzău, o grupare ale cărei probleme financiare sunt notorii. Ne întrebăm cât de dramatică e situația la UTA, dacă până și o echipă cu problemele și perspectivele sportive extrem de limitate ale buzoienilor, ajunge să ne „sufle“ jucători.

Deși vădit surprins de alegerea fostului său elev, Rednic a încercat, în stilul său caracteristic, să dea vina pe fotbalist și apoi să bagatelizeze pierderea: „I-or fi oferit mai mult cei de la Buzău. Cum e aia cu facerea de bine, e o vorbă… Asta-i viața, eu nu pot să judec jucătorii, alegerile lui au fost toate din punct de vedere financiar. Să nu vi să joci la antrenorul sau la echipa care ți-a dat șansa să reintri în circuit, practic Rednic ți-a dat șansa asta… Ok i-o fi dat bani la semnătură sau ce i-or fi dat în plus ce noi nu putem să-i dăm, dar e o echipă care e în situația care e, orașul e care e (n.n. Buzăul probabil nu are nici „jumătate de mall“). M-a sunat după, am vrut să-i zic vreo două, trei, patru dar m-am controlat. Dar pot să vă zic că avem altceva mai bun. Sunt doi atacanți care au jucat în România cu nume și mai avem un atacant. Dintre ăștia trei, până vineri vom alege. Sigur Popa (n.n. Daniel Popa care și-a reziliat contractul cu FCSB) e o variantă. A jucat cu mine la Dinamo, atunci era slab, nu-l lăsam să fie gras. Și Koljic e o variantă pentru noi… surprize, surprize”.

Așadar, în condițiile în care nu poate să le ofere jucătorilor nici măcar ce le oferă lanterna Gloria Buzău, Rednic visează la atacanți de la FCSB și Universitatea Craiova. Elvir Koljic de altfel a și fost achiziționat pe bani de FCSB (deci nea Mircea, pe unul îl poți tăia deja de pe listă), lucru care scoate în evidență cât de „plauzibil“ era ca fostul atacant al oltenilor să ajungă la Arad. Cât despre Popa, acesta a și declarat că are mai multe oferte din străinătate și din țară și e greu spre imposibil de crezut că cea mai atractivă ofertă pentru un jucător care tocmai s-a despărțit de echipa campioană și care a reușit calificarea în play-off-ul fazei eliminatorii din Europa League, să vină tocmai de la UTA. Ar însemna ca Popa să aibă pretenții sub cele ale lui Luckassen, asta ca să ne dăm seama de perspectiva materializării acestui scenariu.

Până la Koljic și Popa, pentru UTA ar fi important să reușească măcar finalizarea achiziției senegalezului Khadim Rassoul. Fundașul central de picior stâng s-a înțeles de o săptămână cu UTA dar formalitățile administrative n-au fost finalizate până acum. Rednic speră să-l aibă pe Rassoul la dispoziție luni la meciul cu CFR însă cum UTA are deja antecedente cu jucători africani care au stat cu săptămânile până și-au rezolvat problemele de acest gen, și acest pronostic al antrenorului trebuie primit cu rezerve.

Până la bifarea tuturor acestor căsuțe, Rednic, de voie de nevoie, le oferă spațiu jucătorilor tineri și juniorilor din Academie. Sigur, pentru mulți dintre ei, mai ales cei produși pe plan local și care nu fac obiectul unor noi contracte, aceasta înseamnă maxim prilej de a sta pe bancă la câteva meciuri și de a-i da posibilitatea antrenorului să se laude cu numărul de „underi“ la care apelează. Deocamdată însă această statistică pe noi ne lasă rece; va începe să ne încălzească abia când acești băieți vor începe să primească și minute în teren, măcar de consistența celor oferite cu generozitate tinerilor aduși de prin alte părți.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți