Se respectă în continuare tiparul duelurilor dintre UTA și CFR Cluj din ultimele 5 sezoane. Astfel, la Cluj UTA are bilanț pozitiv cu două victorii, două remize și o singură înfrângere, în timp ce la Arad e invers: UTA n-a câștigat niciun meci, a remizat o dată și a pierdut de patru ori. Ultima dintre aceste înfrângeri a venit în această seară, când CFR s-a răzbunat apăsat pentru eșecul din tur, administrând echipei lui Rednic cea mai dură corecție din acest campionat.
Dacă în precedentele dueluri cu CFR de pe Arena „Francisc Neuman“, chiar dacă a pierdut UTA măcar s-a luptat, uneori cu cerbicie cu adversara sa, astăzi purtătorii tricourilor roșii s-au predat fără luptă. Acel 0-0 de la pauză poate lăsa impresia că în prima parte disputa a fost echilibrată, dar e o falsă impresie. UTA s-a comportat ca o echipă extrem de mică, decisă să joace la mica ciupeală pe propriul teren și în fața unui public față de care purtătorii tricourilor au nenumărate mofturi dar căruia de mai bine de jumătate de an nu-i oferă nimic. Cu linia de apărare foarte aproape de propriul careu, echipa lui Rednic s-a mulțumit să se apere și să arunce mingile la întâmplare în față, de unde acestea erau „pescuite“ fără probleme de defensiva oaspete. Singurul motiv pentru care scorul nu s-a modificat e că CFR a jucat a jucat și ea foarte economicos, dar chiar și așa a avut două oportunități foarte bune de a deschide scorul.
Repriza a doua a semănat în bună măsură cu prima din Cupă cu Farul. A fost suficient ca elevii lui Dan Petrescu să iasă ceva mai hotărâți de la cabine și să ciupească puțin pedala de accelerație și defensiva UTA-ei s-a deșirat precum o textilă încropită de vreun croitor ageamiu, care la Industria Textilă Arad patronată de Baronul Neuman, n-ar fi fost calificat nici să le aducă sandwichuri muncitorilor. Culmea e că CFR a marcat de trei ori în primele 18 minute ale reprizei, probabil ca un efect ironic al celor trei modificări făcute de Rednic la pauză. Golul de 3-1 reușit de Costache n-a reușit nici măcar el să picure ceva ambiție și determinare în sufletele goale ale unor prestatori de servicii submediocre, astfel că oaspeții au refăcut diferența de trei goluri aproape în bătaie de joc, la o fază în care am văzut cum te poți trezi cu o pasă decisivă deși aproape că ți-ai rupt piciorul dând pe lângă minge.
Deși toată echipa a fost praf și pulbere astăzi, nu putem să nu-i dedicăm un paragraf special lui Florent Poulolo care s-a făcut de râs în această seară prin contribuția sa la primele două goluri ale oaspeților, favorizându-i lui Luis Munteanu o dublă. La prima reușită acesta l-a prins dormind în ghete pe fundașul UTA-ei, căruia i-a luat fața în careul mic mai ușor decât la un antrenament cu jaloane din plastic, pentru ca peste patru minute să profite de faptul că șesarul UTA-ei rămăsese la vreo doi metri în spatele restului colegilor din apărare, care ieșiseră la ofsaid.
Au fost înfrângeri la fel de grele (ne aduce aminte de un 1-4 pe Giulești sezonul trecut) în urma cărora totuși am putut scoate în evidență niște aspecte pozitive. Nu e cazul astăzi: UTA a jucat fără agresivitate, fără ambiție, fără calitate, fără viziune, fără organizare, arătând ca o adunătură de indivizi care au intrat pe teren doar pentru a bifa condica și a-și lua salariul, total indiferenți la calitatea muncii lor. Lucrul acesta nu este deloc inexplicabil în condițiile unei meci în care adevărații ceferiști nu au fost oaspeții ci acești băieți pe care Mircea Rednic îi aduce și îi expediază de la Arad într-un trafic mai intens decât cel din gara arădeană.
La finalul meciului din tur, victorioși și plini de țâfnă, jucătorii lui Rednic, la îndemnul purtătorului de banderolă Conte, refuzau să meargă să-și salute suporterii. Și mai plin de țâfnă, antrenorul Rednic îi gonea de la gard pe singurii care îndrăzniseră să încalce consemnul, Benga și Hrezdac (ambii absenți astăzi). Luni de zile antrenorul și jucătorii și-au păstrat țâfna refuzând cu o determinare demnă de o cauză mai bună (cum ar fi fost meciul de astăzi de exemplu) să-și ceară scuze pentru gestul insolent, până când, după dictonul „cel mai deștept cedează“, galeria a revenit pe stadion. Ei bine iată cum roata s-a întors și, dacă ar fi avut un dram de bun simț, măcar astăzi antrenorul ar fi trebuit să ceară scuze tuturor suporterilor prezenți pe stadion, pe care atunci când era „pe cai mari“ îi ironiza și îi „dăscălea“. În schimb, în buna tradiție a tupeului și nesimțirii nemăsurate, „galacticul“ antrenor a găsit din nou să se lege de public, punând în cârca acestora necesitatea de a-l schimba pe Omondi la pauză, jucător probabil world class dar intimidat de apostrofările publicului!
UTA din această seară și nu numai din această seară, este o echipă fără suflet, fără atitudine, fără identitate, care nu mai trezește nicio emoție, nici măcar revoltă sau furie ci doar plictis. Astfel se explică și atmosfera letargică din stadion, una pe care cei care știu cum era Aradul sezoanele trecute, ne-au mărturisit că nu o mai recunosc. Să topești vulcanul arădean într-o mâzgă de lehamite, asta da „performanță“; a trebuit să vină Mircea Rednic să o reușească. Poate o premiem și pe asta la viitoarea ediție a Zilelor Aradului.
UTA – CFR Cluj 1-4 (0-0)
Superliga 2024-2025, Sezon regulat, Etapa 26
Luni 10 februarie 2025, ora 20:00
Arad, Arena „Francisc Neuman“
Au marcat: Costache (74) / Munteanu (48, 52), Bolgado (62), Simao 89
Cartonașe galbene: Tsouka
UTA: Gorcea – Tsouka, Conte (cpt), Poulolo, Dussaut (46. Mabea) – Danciu (46. Gheazli), Mihai (77. Van Durmen), Trif, Omondi (46. Harrison) – Costache, Zsori (63. Cristea). Rezerve: Roșu – Râpă, Hodoșan, Hrezdac, Matei, Dragoș. Antrenor: Mircea Rednic
CFR: Hindrich – Graovac, Bolgado, Ilie, Camora (cpt) – Korenica (88. Fică), Djokovic, Păun (88. Name) – Nkololo (67. Postolachi), Munteanu (80. Juric), Kamara (67. Simao). Rezerve: Popa, Gal – Țârlea, Iacob, Sinyan, Gligor, Șfaiț. Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru central: Kovacs Istvan (Carei)
Asistent 1: Mihai Marinca (Bistrița)
Asistent 2: Raul Ghiciulescu (Lugoj)
Arbitru de rezervă: Robert Avram (Pitești)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București)
Asistent VAR: George Roman (Timișoara)
Observator arbitraj (FRF): Ioan Onicaș (Zalău)
Observator organizare joc (LPF): Florin Bătrânu (Timișoara)
Posesie: 45%-55%
Șuturi: 7-21
Șuturi pe poartă: 1-6
Poziții de ofsaid: 0-2
Cornere: 7-8
Lovituri libere: 6-13