28 mai 2023, Târgoviște: Echipa de juniori mari a Academiei UTA joacă finala proaspăt înființatei Ligi de Tineret, împotriva Universității Craiova. Oltenii se impun greu, cu 2-1. Golul UTA-ei era marcat de Ahmet Ekmekci, care își încununa astfel un sezon de vis în care marcase până atunci 14 goluri pentru echipa antrenată de Alexandru Gaica, Adrian Ungur și Costel Bogoșel. Satisfacția era cu atât mai mare cu cât la doar 19 ani Ahmet avea deja la „activ“ operații la ambii genunchi. Într-o situație în care alții ar fi renunțat de mult la fotbal, tânărul mijlocaș ofensiv a strâns din dinți și a reușit să iasă la lumină, de unde drumul către prima echipă a Bătrânei Doamne și către consacrarea la nivelul de elită al fotbalului românesc părea că i se deschide în față.
Și la început lucrurile au mers pe făgașul normal. Cooptat în lotul primei echipe, sub comanda noului (pe atunci) antrenor Mircea Rednic, Ahmet și-a anunțat prezența printr-un gol de generic (păcat că meciul nu a fost filmat) în primul amical al UTA-ei din acea vară. A trecut fără probleme testul de „rămânere“ la prima echipă dar vechile ghinioane „medicale“ au reapărut, de data aceasta sub forma unei afecțiuni de natură cardiacă. Trimis de club să se opereze la Timișoara, Ahmet împreună cu familia au preferat varianta Turcia, alegere care s-a dovedit a fi inspirată pentru sănătatea jucătorului, dar nu și pentru cariera sa ulterioară. Deranjat de faptul că Ahmet a ales să se opereze pe cont propriu, Mircea Rednic i-a trântit ușa în nas la reîntoarcerea la Arad, trimițându-l din nou la echipa de tineret. De aici încolo, în fiecare pauză competițională mijlocașul ofensiv promovat de la Academia propriei echipe, a fost trimis sub formă de împrumut, fie la Dumbrăvița în Liga 2, fie la Progresul Pecica în Liga 3.
Cu un an și jumătate de evoluții oscilante la activ în ligile inferioare, Ahmet și-a reîncercat norocul în vara acestui an, odată cu venirea la timona UTA-ei a lui Adrian Mihalcea. Acesta avea însă planul făcut iar trialul cu CSM Lugoj a părut o simplă formalitate, niciunul dintre jucătorii reveniți din împrumuturi neprimind loc în lotul echipei. Pe cale de consecință Ahmet și-a încheiat definitiv conturile cu UTA și s-a reîntors la Progresul Pecica, unde părea că a intrat într-o fundătură din punct de vedere al carierei.
În această iarnă însă o nouă șansă i-a surâs sub forma unei oferte venite de la echipa turcă Sariyarspor, aflată pe locul 16 (din 20 de echipe) în liga secundă turcă. Ahmet, a semnat în cursul acestei săptămâni iar astăzi a fost prezentat oficial la noua sa echipă. Fără îndoială că trecerea de la Liga 3 din România la Liga 2 din Turcia, chiar și la o echipă din zona inferioară a clasamentului, reprezintă un progres, dar și o șansă de afirmare într-un fotbal destul de dezvoltat ca și infrastructură și resurse financiare.
Pentru suporterii UTA-ei, Ahmet Ekmekci rămâne un caz curios, în special pentru că deși a fost liderul unei generații foarte talentate produsă de Academia UTA-ei, n-a primit nici măcar șansa de a debuta în tricoul primei echipe. Iar acest lucru pare cu atât mai de neînțeles cu cât în cei doi ani în care tânărului jucător i-a fost refuzată constant această șansă, la UTA s-au perindat în mandatul lui Mircea Rednic, zeci de jucători, destui dintre ei de o calitate cel puțin îndoielnică.
Ținând cont de tot acest traseu atipic al unui jucător care părea să fie o mare speranță a fotbalului arădean, vă oferim un interviu acordat în exclusivitate pentru Arad Obiectiv de către Ahmet Ekmekci:
– În primul rând, ce poți să ne spui despre noua ta echipă și despre felul cum ai ajuns acolo?
– La Sariyer am ajuns prin intermediul unui impresar turc care a luat legătura cu mine în vara anului trecut. Am ținut legătura de-a lungul campionatului și a urmărit de aproape evoluțiile mele de la Pecica. Acesta m-a propus aici, iar apoi a fost o treaba de câteva zile sa se concretizeze decizia lor de a ma transfera. Colegii m-au primit călduros, iar cunoscând și limba mi-a fost ușor să mă adaptez. Staff-ul a fost implicat la rândul lui în acomodarea mea aici, la fel si antrenorul principal Servet Cetin, pe care eu îl urmăream de când eram copil și vizionam meciurile naționalei Turciei.
– Cum vezi saltul făcut de la Liga 3 din România la Liga 2 în Turcia și ce oportunități crezi că îți deschide în carieră?
– Cu siguranță este o oportunitate frumoasa venirea mea aici, voi încerca să mă evidențiez cum știu eu mai bine și să fructific talentul cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Îmi doresc să fiu sănătos în principal, am înțeles de-a lungul anilor că este cel mai important lucru în viața oricărui om, nu doar a unui sportiv. Dacă sunt sănătos sunt sigur ca pot îndeplini lucrurile pe care mi le propun.
– Ajungem și la capitolul UTA. De ce crezi că nu ai putut face pasul la prima echipă și cum ai descrie experiența de a fi în permanență împrumutat în eșaloanele inferioare?
– Pentru mine capitolul UTA este cumva unul care a rămas cu semnul întrebării. Deși anul in care am luat trofeul de vicecampioni a fost un an foarte bun din toate punctele de vedere pentru mine, nu am fost luat în calculele primei echipe. La fel și după împrumutul de 6 luni la Dumbrăvița a fost aceeași situație de a nu mi se da măcar ocazia de a îmbrăca într-un meci oficial echipamentul echipei pe care l-am purtat de la vârsta de 8 ani. Consider că la Dumbrăvița nu am putut să mă exprim cum doream tocmai pentru că gândul meu rămăsese la UTA. Văzând și diferențele dintre cele două echipe nu reușeam să mă acomodez. Tot ce făceam, făceam fără să fiu prezent cu gândul. Îmi era greu sa accept faptul că nu eram păstrat acasă și în subconștientul meu se formaseră multe lucruri care îmi blocau performanțele. Cred ca este un sentiment diferit să joci în propriul tău oraș, cu proprii fani, cu oamenii dragi ție in tribună, cu antrenorii care te-au format de mic. Deși îmi pare rau că nu am avut ocazia să am parte de acest sentiment, probabil timpul își va spune cuvântul.
– Tu și câțiva dintre colegii tăi de generație ați avut teoretic o nouă șansă vara trecută. Spunem „teoretic“ pentru că decizia de a se renunța definitiv la voi a fost luată după un singur meci amical
– Sincer să fiu nu știu cât de mult a contat pentru concretizarea postului de jucător acel amical din vară împotriva Lugojului. Domnul Adrian Mihalcea mi-a explicat că va aduce juniori care au evoluat la nivel superior. Până la urmă este decizia si filozofia dânsului și se vede că echipa merge bine cu el pe bancă. Îmi pare rau însă de colegii mei de generație că nu au reușit sa plece cumva cu avantajul de a fi „copiii” Academiei in ocuparea posturilor de juniori pe banca UTA-ei.
– La 21 de ani ai trecut deja prin destule accidentări și dezamăgiri. Cum vezi fotbalul după toate aceste experiențe?
– Probabil accidentările mele mi-au retrasat drumul în cariera de fotbalist, însă eu mereu consider că fiecare om face tot ce poate până când soarta i se dezvăluie. Fiecare om are scris undeva în cartea vieții un drum pe care oricât ar încerca nu îl poate schimba. Consider că nimic nu este întâmplător și fiecare greutate are rolul ei in viața fiecăruia. Totul depinde de cum alegi să privești lucrurile. Vreau sa continui să privesc pozitiv tot ce s-a întâmplat și să pot avea puterea de a continua ceea ce mi-am propus sa fac de mic copil.
În final, mai dorim să punctăm următorul lucru. În acea finală din anul 2023, despre care vorbeam la începutul acestui material, culorile UTA-ei erau îmbrăcate printre alții de către Iurasciuc, Anișorac, Ristin, Cibu, Ahmet, Bădău, Raul Popa, Kyrychenko sau Nica, cei mai mulți jucători cu selecții la loturile naționale și lăudați de către toți antrenorii și specialiștii care i-au urmărit. La doi ani de la acel moment, niciunul dintre ei nu a ajuns la prima echipă a UTA-ei. Concluziile vă aparțin.
