I-a arătat Meszar „ușa” și lui Nicolae Bara? Fostul președinte al UTA-ei s-a întâlnit, astăzi, cu grupul de investitori

Sport

Scris de Andrei Fuliaș

UTA este pe marginea prăpastiei, iar acest lucru nu mai este un dubiu pentru nimeni, echipa ajungând la o serie de 14 meciuri fără victorie, ultimul succes înregistrat în dreptul arădenilor fiind pe 9 septembrie 2022, pe terenul celor de la FC Botoșani. În consecință, echipa se află de săptămâni bune pe penultimul loc din clasamentul Superligii, poziția fiind una direct retrogradabilă.

Mai mult decât atât, ne amintim că, încă din vara anului trecut, clubul avea o datorie (recunoscută de Alexandru Meszar) de aproximativ două milioane de euro. Posibil chiar mai mult. În continuare, deși cu o datorie uriașă, conducerea clubului nu a „strâns cureaua”, ba dimpotrivă, a cheltuit mai mult ca niciodată pe salariile jucătorilor și staffului tehnic, ajungându-se la salarii chiar și de 13.000 de euro pe lună. Asta ne duce automat cu gândul la datorii și mai mari, decât cele din vara anului trecut. Totodată, din informațiile noastre, deși dinspre club se transmite ideea că nu există probleme financiare, că totul este în regulă, informațiile noastre spun că, de fapt, lucrurile nu stau chiar așa, respectiv că există inclusiv restanțe salariale de câte două luni de zile, iar asta fiindcă la trei luni restante, jucătorii străini devin automat liberi de contract.

Și, cu toate că echipa este acolo unde este, cu toate că datoriile există, cu toate că actuala conducere nu are potența financiară de a duce clubul la un nivel superior, cu toate că Alexandru Meszar închide uși în nasul celor care doresc să investească în club și să ajute UTA, există în continuare interes. Nu sunt puțini cei care s-au întrebat în ultima perioadă ce mai fac oamenii de afaceri care fac parte din grupul „NextGen” (acesta fiind numele proiectului cu care aceștia doreau să investească la UTA) și dacă aceștia își mai doresc în continuare să vină alături de club. Totodată, nu sunt puțini nici cei care așteaptă să afle dacă Meszar îl va accepta pe Nicolae Bara în club sau dacă-l va respinge și pe acesta, așa cum a făcut-o cu Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada. Ei bine, putem spune că avem răspunsuri la aceste întrebări.

În primul rând, tindem să credem că Alexandru Meszar i-a dat deja de înțeles lui Nicolae Bara că nu va fi acceptat în clubul UTA. Spunem asta bazându-ne pe declarația pe care tocmai Nicolae Bara a dat-o celor de la aradon.ro, în care spune că „Nu știu, de fapt, dacă UTA are nevoie de mine”, iar mai departe continuând inclusiv cu „Nu sunt multe de spus acum, dar – de exemplu – nu voi fi deranjat de scandările galeriei împotriva lui Gheorghe Falcă. Ele au fost și vor rămâne pentru totdeauna”. Or, de aici putem înțelege inclusiv faptul că i s-ar fi transmis deja că „UTA nu are nevoie de el” (de Nicolae Bara). Mai mult, este cunoscut și faptul că Alexandru Meszar este, într-un fel sau în altul, controlat de Gheorghe Falcă, iar asta o recunoaște chiar și șeful „de facto” al clubului în cercuri restrânse, chiar dacă nu public. Or, mergând pe această idee și văzând declarația lui Nicolae Bara, cum că nu l-ar deranja scandările galeriei împotriva lui Falcă, putem trage aceeași concluzie, anume că i s-ar fi transmis deja că nu are ce căuta la UTA. Sau, dacă nu s-a întâmplat asta în mod direct, ci mai pe ocolite, urmează ca situația să fie „lămurită”.

Aflăm, totodată, că astăzi a avut loc o întâlnire, la București, între Nicolae Bara și o parte din grupul „NextGen”, în speță Simion Apreutese și Rudi Vizental. Înțelgem că întâlnirea a venit de fapt la solicitarea lui Nicolae Bara, care, după ce s-a întâlnit zilele trecute cu Alexandru Meszar, a vrut să-i cunoască și pe cei care au vrut să investească la UTA și să afle și de la ei ce vor, respectiv de ce au fost respinși de Meszar. Cumva, parcă din nou putem înțelege că Bara ar fi fost deja respins de Meszar și că vrea să vadă exact cum s-a întâmplat și cu grupul de investitori.

Așadar, în acest moment UTA are o conducere pe care o vedem cu toții cât este de „potentă”, atât managerial, cât și financiar și, în același timp, avem un grup de oameni care vor să vină cu bani de acasă, să-i investească în club și să-l ducă la un alt nivel. Într-o parte îl avem pe Alexandru Meszar, controlat de Falcă și/sau alți politicieni, iar în cealaltă parte avem oameni precum Nicolae Bara, Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada. Și, chiar dacă aceștia din urmă nu fac toți parte din același grup, în sensul că Nicolae Bara nu e parte din grupul „NextGen”, cu toții au reușit în afacerile lor, în diferite domenii, cu toții au putere financiară și cu toții par să aibă aceeași dorință: să facă din UTA ceea ce făcuse inițial Baronul Francisc Neuman.

Mai departe, rămâne de văzut când va deveni oficial faptul că Nicolae Bara este sau va fi respins la rândul său de Alexandru Meszar. Totodată, este foarte clar că dorința grupului de investitori de a prelua clubul UTA este încă vie. Și, dacă e să sperăm la cea mai bună variantă dintre toate cele posibile, de ce n-am putea spera ca, pe viitor, UTA să fie condusă chiar de către toți cei cinci investitori, adică de grupul „NextGen” împreună cu Nicolae Bara?! Ce ar putea ieși rău din această formulă? Rămâne, așadar, să vedem ce se va întâmpla…

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.