Tentativa de furt s-a încheiat prost pentru trei bărbați din Argeș, care au fost prinși în flagrant delict de polițiștii din Pecica și de colegii lor de la Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac. Cei trei, în vârstă de 19, 30 și 35 de ani, au fost depistați în noaptea de 15 spre 16 februarie, în timp ce încercau să sustragă diverse bunuri din autoturismele parcate într-o benzinărie de pe autostradă.
La controlul autoturismului în care se aflau suspecții, oamenii legii au descoperit un adevărat „arsenal” de obiecte susceptibile a proveni din activități ilicite: șase telefoane noi, sigilate, cinci perechi de căști wireless, mănuși, două inele, două bricege și aproximativ 7.500 de euro. Toate aceste bunuri au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar polițiștii continuă documentarea activității infracționale a întregului grup. Ancheta va stabili dacă aceștia au comis și alte fapte similare pe traseul autostrăzii.
Cazul rămâne deschis, iar autoritățile avertizează șoferii să fie vigilenți și să nu lase bunuri de valoare la vedere atunci când își parchează vehiculele, mai ales în zonele de tranzit.