Finalul acestei săptămâni vine cu o minivacanță pentru români

Național

Scris de Arad Obiectiv

Românii vor avea parte de o nouă minivacanță la finalul acestei săptămâni, iar asta datorită faptului că luni, 24 ianuarie, este declarată zi liberă conform Codului Muncii, fiind Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, cei care lucreză după program obișnuit de luni și până vineri, vor avea, trei zile libere: sâmbătă, duminică și luni.

Ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi liberă legală începând cu anul 2016, în această zi fiind sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române.

În acest an se vor împlini 163 de ani de la „Unirea Mică”, evenimentul care a însemnat un prim pas important în vederea înfăptuirii unui stat național unitar român. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Munteniei, după ce pe 5 ianuarie fusese ales domn al Moldovei. Abia 59 de ani mai târziu, scopul comun al românilor de a se uni într-un singur stat a fost înfăptuit, când la 1 decembrie 1918 a avut loc unirea celor două Principate, care formau deja România, cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul.

Citește mai multe despre „Mica Unire” cu un singur click aici: Unirea Principatelor Române.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.