Luna martie aduce o sărbătoare a clipei și a vieții la Biblioteca arădeană. Mircea Octavian Boran, președintele Asociației Foto Club Arad, își celebrează parcursul artistic prin expoziția „Versiunea 6.0”, care îmbină tradiționalul cu modernul și aduce în prim-plan două generații: tată și fiu.
Marți, 10 martie 2026 a avut loc în Sala de Arte a Bibliotecii „Alexandru D. Xenopol” Arad, vernisajul Expoziției personale de fotografie „Versiunea 6.0”. Pentru Mircea Boran acest salon de fotografie este un prilej de a sărbători o vârstă rotundă și cei 50 de ani de când a făcut prima fotografie. Invitat special a fost fiul lui Mircea Boran, Robert Andrei Boran care a prezentat câteva lucrări de artă generativă și a „animat”, cu muzica lui, slideshow-ul prezentat la deschidere.
Partenerii acestui eveniment au fost Consiliul Județean Arad, Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad și Asociația Foto Club Arad. Afișul expoziției a fost realizat de Monica Szentes. Mircea Boran a expus o selecție de 50 de fotografii realizate în ultimii 10 ani în care a „atins” subiecte cum ar fi: portret, eseu, peisaj, reportaj, natură, arhitectură. Expoziția aduce și o perspectivă contemporană prin Robert Andrei Boran, fiul artistului, explorând arta prin muzică, artă generativă și tehnologie AI.
Amfitrionul acestui eveniment a fost Ioana Nistor. Ionel Bulbuc, managerul Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad, Mircea Boran și Robert Andrei Boran au vorbit despre această expoziție. O surpriză plăcut a fost participarea mai multor membri ai Atelierului Foto Marvany din Bekescsaba și de la Foto Club Novi Sad. Merită remarcat că Sala de Arte a Bibliotecii „Alexandru D. Xenopol” Arad a fost arhiplină.
Pentru președintele Asociației Foto Club Arad, Mircea O. Boran E.AAFR, totul a început la Lipova, jud. Arad, pe 27 martie 1966. Primele fotografii au venit ceva mai târziu făcute în 1976 cu un aparat foto Etiud. Au urmat Smena 8 M și Zenit 12 S. În timp, Mircea Boran a mai folosit aparate: Konica Minolta Z3, Canon 400 D, Canon 50 D, Canon 100 D, Canon 6D, Canon RP.
1989 – 1990 Mircea Boran a absolvit un curs de artă fotografică a Universității Libere Arad, iar în 2007 a absolvit un curs autorizat de perfecţionare în fotografie. În 1990 a devenit membru Foto Club Arad, din 2000 a fost secretar, apoi din 2007 cenzor, iar din 2008 preşedintele Asociației Foto Club Arad.
Mircea O. Boran este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România din 2009. Din 2013 deţine distincţia Art. AAFR, iar din 2021 E. AAFR. De asemenea, este membru de onoare a Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova din anul 2019, membru al Asociației Euro Foto Art din Oradea și membru al Salonului Gutenberg din Arad.
Mircea Boran are participări la peste 200 de saloane în România şi străinătate: mai multe fotografii acceptate (10 la saloane FIAP la Braşov, Suceava, București, Câmpina, Oradea), diverse premii şi menţiuni. 2006 și 2016 a avut organizate expoziţii personale de fotografie. Din 2009 el organizează Salonul Naţional (ulterior internațional) „Ars Fotografica”. În 2017 și 2025 salonul a avut patronaj FIAP. În 2025 a ajuns la ediția XXV.
Mircea Boran a trimis/expus fotografii în România la: Arad, Lipova, Pecica, Chișineu Criș, Brașov, Craiova, Oradea, Slatina, Sibiu, Suceava, Buzău, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Iași, Câmpina, Zalău, Carei, Timișoara, București, Salonta, Ineu. De asemenea, a expus fotografii și în alte țări, cum ar fi: Ungaria – Gyula, Bekescsaba, Oroshaza, Budapesta, Szentes, Pecs, Kiskunfelegyhaza, Totkomlos, Bekes Danfok, Mezohegyes, Batonya, Turcia – Istanbul, Spania – Cerdanyola del Valles, Italia – Savigliano, Belgia – Bruxelles, Mouscron, Ucraina – Cernăuți, Franța – Paris, Serbia-Novi Sad, Uzdin, Zajecar, Polonia-Lodz, Iran – Mashad, Slovacia – Zilina, China – Gansu.
Boran Robert Andrei este un artist generativ și inginer Data & AI român, activ la intersecția dintre artă, tehnologie și sisteme algoritmice. Cu o experiență de peste 14 ani în arta generativă, activitatea sa explorează relația dintre matematică, inteligență artificială, procese emergente și expresie vizuală și sonoră contemporană.
A absolvit programul de licență la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, continuându-și studiile de masterat la Feng Chia University, Taiwan. De asemenea, a studiat în China ca student de schimb la Changsha University of Science and Technology, experiență care i-a oferit o perspectivă internațională asupra tehnologiei, ingineriei și culturii vizuale asiatice. Această formare academică multiculturală influențează profund direcția conceptuală a lucrărilor sale.
În plan profesional, activează ca Data & AI Engineer, domeniu care îi permite să îmbine cercetarea tehnologică cu practica artistică. Lucrările sale generative sunt construite prin algoritmi, sisteme dinamice și modele computaționale capabile să producă forme vizuale și structuri sonore emergente, aflate la granița dintre control și imprevizibil. Pentru Robert Andrei Boran, codul nu este doar un instrument tehnic, ci un mediu artistic în sine.
Pe lângă arta vizuală generativă, dezvoltă și muzică generativă bazată pe AI, utilizând mediul open-source Pure Data pentru a crea sisteme sonore autonome. În cadrul acestor proiecte, compoziția nu este fixă, ci rezultă din interacțiunea dintre algoritmi, procese stocastice și reguli definite conceptual, fiecare execuție devenind o interpretare unică a sistemului creat.
A avut o expoziție internațională de artă generativă la Kiev, Ucraina, unde lucrările sale au explorat concepte precum auto-organizarea vizuală, structurile fractale și estetica derivată din procese matematice. În România, a expus în cadrul evenimentului „Krilin” la Arad, realizat împreună cu regizorul independent Mihai Sălăjan, un proiect care a pus în dialog imaginea generativă și limbajul cinematografic experimental.
Practica sa artistică investighează teme precum emergența, complexitatea, rețelele neurale, simulările abstracte și relația dintre om și sistemele autonome. În lucrările sale, algoritmii devin co-autori, iar rezultatul final este o negociere între intenția umană și autonomia calculului.
Prin îmbinarea expertizei tehnice cu sensibilitatea artistică, Robert Andrei Boran contribuie la consolidarea artei generative contemporane din România, propunând o viziune în care inteligența artificială, sunetul algoritmic și creativitatea umană nu se exclud, ci se potențează reciproc.
