În pragul sărbătorilor de iarnă Complexul Muzeal Arad oferă arădenilor un cadou inedit, expoziția „Brazi de poveste la muzeu” care aduce nostalgia iernilor de altădată și magia copilăriei în muzeu. Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, este realizat cu implicarea directă a partenerilor Complexului Muzeal Arad, firme private din sectorul economic arădean și instituții publice, care au dăruit și împodobit brazii expuși în muzeu pentru a deveni bucuria beneficiarilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Expoziției a fost deschisă miercuri, 4 decembrie, la Muzeul de Științe ale Naturii, în prezența autorităților locale, reprezentate de d-nul Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, Erika Stark, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad Arad, firmelor private din sectorul economic arădean și instituțiilor publice implicate. Au mai participat d-nul Sorin Bulboacă, managerul Complexului Muzeal Arad și Bogdan Blaga director adjunct al Complexului Muzeal Arad, invitați ai evenimentului fiind copiii protejați din centrele din județul Arad.
Evenimentul caritabil „Brazi de poveste la muzeu” este organizat pentru al treilea an consecutiv de Complexul Muzeal Arad cu sprijinul partenerilor săi, firme private din sectorul economic arădean și instituții publice: Bader România, Clinica City Med Arad, Dan Eurotrans, International Alexander, Restaurant Lavidac&Flavi, MGA, Penitenciarul Arad, Remarkt Arad, Webasto Group.
“Ne bucurăm că astăzi am reușit să organizăm a III-a ediție a expoziției „Brazi de poveste la muzeu”. Este o expoziție caritabilă care se adresează în primul rând publicului care vine să viziteze Muzeul din Arad. Apoi, după o săptămână și jumătate după ce vor fi expuși în cadrul muzeului vor ajunge la familiile și copii care sunt monitorizați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Este o expoziție pe care vrem să o continuăm și în anii următori. Ne bucurăm că firmele arădene, pentru că practic este un parteneriat între Muzeul din Arad și companiile din Arad și din județ, dar și instituții de stat s-au implicat în acest proiect, cum ar fi Penitenciarul Arad. Ceilalți parteneri sunt: Bader România, Clinica City Med Arad, International Alexander, Dan Eurotrans, Restaurant Lavidac&Flavi, MGA, Remarkt Arad și Webasto Group. Toate sunt firme cunoscute în Arad, iar cu această ocazie se implică și în comunitate. Aceste firme au împodobit fiecare câte un brad, astfel în momentul în care ducem acești brazi la copii acasă sunt gata împodobiți”, a declarat Bogdan Blaga, director adjunct al Complexului Muzeal Arad.
“Participăm pentru a doua oară la acest eveniment cu un brad creat de persoanele custodiate de Penitenciarul Arad. Este vorba despre un brad creat 100% de mâna deținuților și din produse ecologice. După cum se poate vedea, bradul a necesitat multă muncă din partea colegilor mei care au coordonat proiectul, iar aici este prezentă și d-na Director Adjunct de Integrare Socială, care a coordonat direct acest proiect. Opt deținuți au lucrat aproximativ cinci zile la acest brad“, a declarat comisar șef Elvis Ionuţ Dobrescu, directorul Penitenciarului Arad.
“Mi se pare un lucru foarte important pentru comunitatea noastră și pentru urbea Aradului. Din perspectiva bisericii, fiind preot și cadru didactic, trebuie să felicităm și să încurajăm organizatorii acestui eveniment caritabil. Este un lucru lăudabil pentru autoritățile locale, dar și pentru Muzeul din Arad. Consider că aceste acțiuni, nu neapărat de caritate, ci mai mult de suflet și pentru suflet, ar trebui continuate și perpetuate. Pe lângă sărbătoarea Nașterii Domnului, consider că ar fi de un real folos un astfel de eveniment și de Sf. Paști, dar și cu alte ocazii. Aceste lucruri materiale nu fac altceva decât concretizează chestiunile sufletești. Pentru un copil este foarte important să primească câtuși de puțin. Pentru el este un lucru fabulous și nemaipomenit”, a declarat pentru Arad Obiectiv, Ioan Florin Avram, preot în Parohia Prunișor și profesor de istorie la Școala “Sf. Ierarh Nicolae” din Arad.
În Ajunul Crăciunului brazii de poveste de la muzeul arădean vor deveni bucuria copiilor, fiind dăruiți beneficiarilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Expoziția „Brazi de poveste la muzeu” va fi deschisă publicului la Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural Arad, intrarea dinspre Parcul Copiilor) până în data de 18 decembrie.
Program de vizitare:
- 4 – 18 decembrie 2024
- Marți – Duminică: 09.00-17.00 (ultima intrare 16.30).
