Erasmus+ | UVVG la Novi Sad

Educație

Scris de Arad Obiectiv

Săptămâna trecută, o delegație a Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, condusă de doamna Rector Prof. Univ. Dr. Habil. Coralia Adina Cotoraci, a vizitat Universitatea Novi Sad din Serbia, un vechi partener al universității noastre, cu care am desfășurat numeroase proiecte de-a lungul anilor. Din delegație au făcut parte Conf. univ. dr. Antoanela Naaji, director al Departamentului de Relații internaționale, Conf. univ. dr. Cristian Furău și Dariana Savici, coordonator instituțional Erasmus+.

Scopul acestei vizite a fost reînnoirea acordului instituțional de colaborare, precum și stabilirea viitoarelor mobilități prin programul Erasmus+. Totodată, s-au discutat posibilitățile comune de cercetare în domeniul medical și a altor domenii de interes comun. Cu această ocazie a fost vizitată Clinica de obstetrică și ginecologie, unde au fost purtate discuții cu Prof. dr. Tihomir Vejnivic, Doctor Honoris Causa și vechi prieten al U.V.V.G..

Prof. Univ. Dr. Habil. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad: “Mă bucur că acest parteneriat dintre Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad și  Universitatea din Novi Sad, inițiat de regretatul Rector fondator, Prof. dr. Aurel Ardelean continuă, pentru că de această universitatea ne leagă multe amintiri frumoase și colaborări de succes. Unul dintre evenimentele de amploare organizate de Universitatea din Novi Sad, de care îmi amintesc cu drag este summit-ul CHINA-CEEC (Central and Eastearn European Countries) unde s-au pus bazele deschiderilor educaționale la toate nivelurile dintre China și țările central și est europene.

Pe această cale îi mulțumesc domnului Prof.dr. Tihomir Vejnovic, Doctor Honoris Causa al U.V.V.G., care ne-a sprijinit în toate activitățile desfășurate de-a lungul anilor, care sunt convinsă că va fi alături de noi și în viitor. Totodată am lansat invitația conducerii Universității din Novi Sad de a vizita universitatea noastră, iar doamnei Prorector Prof.dr. Sabina Halupka-Resetar de a deschide seria de cursuri ce urmează a fi susținute, la U.V.V.G., de cadre didactice de la universitatea parteneră”.

 

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.