marți, 17 iunie, 2025

Dublu argint pentru CSM la Cupa României pentru junioare. Senioarele au terminat pe 5 în Superliga

Distribuie articolul

În weekendul trecut a avut loc la Odorheiu Secuiesc, Cupa României la tenis de masă, pentru categoriile U15 (cadete) și U19 (junioare), competiții de la care sportivele clubului CSM Arad, pregătite de Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof s-au întors cu două medalii de argint.

La U15 Maya Madar (foto dreapta) a trecut în primul tur de Crina Chirilescu (3-0), în optimi de Ioana Budiu (3-0), în sferturi de Nadia Ionașcu (3-2) și în semifinale de Maria Pătrănoiu (3-1), cedând finala în fața Patriciei Stoica (0-3).

La U19, Alesia Sferlea (foto stânga) a ajuns la rândul ei în finală, unde a fost învinsă de Bianca Mei-Roșu cu 2-3. Până acolo, Sferlea a trecut de Gabriela Herciu (3-1), Maria Pătrănoiu (3-0), Iarina Precup (3-1) și Alexandra Ioniță (3-2).

Tot zilele trecute a avut loc și returul Superligii naționale. Partidele s-au disputat la București iar echipa CSM-ului, în componența Adela Strună – Alesia Sferlea – Camelia Merenco, a reușit următoarele rezultate:
3-0 cu CSM Moinești
3-0 cu CS Dumbrăvița
3-2 cu CSM Bistrița
3-2 cu Gloria Bistrița
0-3 cu CSA Steaua (campioana en titre la care evoluează Bernadette Szocs)
1-3 cu CSM Constanța
1-3 cu Victoria Carei

Cu aceste rezultate, fetele lui Cristi Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof au acumulat 11 puncte, după ce în tur reușiseră 9, totalul de 20 rezervându-le locul 5 în ierarhia finală, unul de apreciat dacă ținem cont că echipa arădeană a participat în Superliga cu o echipă foarte tânără, având o medie de vârstă puțin peste 18 ani.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți