duminică, 18 ianuarie, 2026
spot_img

🚨 Doi pietoni loviți pe trecerile de pietoni, în aceeași seară, în Arad

Distribuie articolul

Două accidente cu victime s-au produs, aseară, în Arad. În ambele cazuri, pietonii se aflau pe trecerea de pietoni în momentul impactului, iar cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Unul dintre accidente s-a petrecut în Piața Caius Iacob, în spatele Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”, în jurul orei 20:38. O femeie de 41 de ani, aflată la volanul unui autoturism, ar fi lovit un bărbat de 56 de ani, angajat în traversarea străzii. Victima a fost transportată la spital.

Cu aproximativ o oră înainte, în jurul orei 19:20, polițiștii au intervenit pe strada Crișan, lângă Piața „Mihai Viteazul”, unde un bărbat de 42 de ani, conducând un autoturism, ar fi acroșat o femeie de 66 de ani, aflată pe trecerea de pietoni. Și în acest caz, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la unitatea spitalicească.

În ambele situații, testările cu aparatul alcooltest au arătat că șoferii nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan, potrivit reprezentanților IPJ Arad. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-au produs accidentele.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți