Descoperire macabră în județul Timiș. O femeie dată dispărută a fost găsită îngropată în curtea casei

Sursă imagine: opiniatimisoarei.ro

Național

Scris de Arad Obiectiv

Polițiștii orașului Sânnicolau Mare, din județul Timiș, au făcut o descoperire macabră seara trecută, atunci când au descins la casa unei femei date dispărute înainte cu două zile.

Astfel, în seara de 5 octombrie, polițiștii din Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la dispariția unei femei de 64 de ani din localitatea Variaș, județul Timiș.

A fost demarată de îndată efectuarea verificărilor în baza unui dosar penal întocmit pentru lipsire de libertate, iar în seara de 7 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, Poliției orașului Sânnicolau Mare și sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au descins la locuința persoanei dispărute, în vederea efectuării unei percheziții domiciliare.

La scurt timp, în urma căutărilor, polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al femeii, îngropat în curtea casei.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care femeia a suferit decesul.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.