sâmbătă, 17 ianuarie, 2026
spot_img

🔥 Incendiu la un bloc zece etaje din Zona 300: a luat foc tabloul electric din lift

Distribuie articolul

Locatarii unui bloc cu zece etaje din Zona 300, pe Splaiul General Gheorghe Magheru, au alertat autoritățile după ce casa scării s-a umplut de fum. Degajările mari de fum au ridicat suspiciunea unui posibil incendiu, iar pompierii au fost solicitați de urgență.

La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad, mobilizați cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Echipajele verifică zona nivel cu nivel pentru a identifica sursa fumului și pentru a se asigura că nu există persoane prinse în imobil.

Potrivit primelor informații, nu au fost înregistrate victime. Intervenția este în dinamică, iar pompierii continuă evaluările pentru a stabili cauza degajărilor de fum.

🔄 UPDATE: Incendiul a izbucnit la tabloul electric din cabina liftului. 27 de persoane evacuate

Intervenția pompierilor la blocul cu zece etaje din Zona 300 a avansat, iar purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein, a transmis primele concluzii.

Incendiul s-a manifestat la tabloul electric din cabina liftului și a fost stins rapid de echipajele sosite la fața locului. În aceste momente, pompierii acționează pentru ventilarea casei scării, puternic afectată de fumul degajat.

Din bloc s-au autoevacuat în condiții de siguranță 20 de persoane, iar alte 7 au fost evacuate de către pompieri. Din fericire, nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale.

Intervenția rămâne în dinamică până la finalizarea tuturor verificărilor.

⬇ Pentru cele mai importante știri ⬇
Hai pe canalul de WhatsApp
Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți