Telefoanele Apple au în acest moment asistentulul inteligent Siri, unul dintre cei mai buni astfel de asistenți din lumea telefoanelor mobile. Cu toate acestea, în urma exploziei de funcții AI pe telefoanele mobile din ultimul timp, Apple vrea mai mult. În acest fel companiile Apple și Google sunt în discuții pentru integrarea tehnologiei Gemini în iPhone-uri.
Potrivit PhonAndroid, CEO-ul Google, Sundar Pichai, a anunțat că este în curs de finalizare o înțelegere cu Apple pentru integrarea tehnologiei Gemini în iPhone-uri. Negocierile s-ar putea încheia până la jumătatea anului, modelul lingvistic al Google urmând să fie lansat pe iPhone până la sfârșitul anului 2025. Acest lucru ar oferi utilizatorilor mai multe opțiuni și ar face Siri mai versatil. Prin urmare, ne putem aștepta ca viitorul sistem de operare Apple iOS 19 să ofere Gemini utilizatorilor. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă acest lucru va fi valabil încă de la prima versiune stabilă sau puțin mai târziu, printr-o actualizare.
Gemini AI este un tip de model de limbaj mare – large language model (LMM) multi-modal dezvoltat de compania Google. De fapt este o familie de astfel de modele LMM, care cuprinde Gemini Ultra, Gemini Pro și Gemini Nano. Google Gemini Ultra este cel mai puternic Geminii este prezent și în telefoanele Samsung, seriile Galaxy S24 și Galaxy S25 fiind lansate cu gemini. Mai mult, recent am aflat că telefoanele din seria Galaxy A cu One UI 7 vor primi și ele funcții Gemini AI. Deci Apple trebuie să acționeze rapid.
Cu Gemini, Apple va putea face asistentul său Siri mai util și mai inteligent. Compania Apple a promis multe funcții noi pentru asistentul său odată cu iOS 18 și generația iPhone 16, dar nu a reușit să îndeplinească așteptările pe care și le-a creat singură. Apple este chiar dată în judecată pentru publicitate falsă în SUA, deoarece a anunțat pe larg despre capacitățile Siri care încă nu există.
Apple s-a grăbit în această privință, fără îndoială dorind să evite să pară prea în urmă în domeniul inteligenței artificiale, anunțând opțiuni care nu sunt gata. Compania este în mod clar în urma concurenților săi precum Samsung, Google, Microsoft sau chiar Meta. Apple oferă deja utilizatorilor de iPhone-uri compatibile cu Apple Intelligence posibilitatea de a se conecta direct la ChatGPT, mai degrabă decât la propriile modele.
Integrarea Gemini cu iOS va oferi consumatorilor mai multe opțiuni și, sperăm, mai multe motive pentru a utiliza Siri. CEO-ul Google Sundar Pichai a clarificat faptul că Apple intenționează să adauge mai multe modele de inteligență artificială terțe pe iPhone. Prin urmare, Gemini va concura cu ChatGPT și alte servicii.
În baza celor de mai sus, ne așteptăm ca viitoarea serie Apple iPhone ce va fi lansată în toamnă să beneficieze de Gemini și astfel să fie mai puternică și mai inteligentă din toate punctele de vedere.