Cele 10 zile în care ochii iubitorilor fotbalului au fost îndreptați mai degrabă spre echipele naționale, au permis UTA-ei să se ascundă puțin de radarul interesului public. Chiar dacă sâmbătă am avut parte de amicalul cu CSM Reșița, acesta n-a suscitat un interes deosebit, nici în ceea ce privește asistența de pe stadion și nici în planul rețelelor de socializare. Probabil acesta a fost un lucru bun deoarece, chiar dacă venea după două rezultate pozitive, care au urcat-o până pe locul 8 în clasament, Bătrâna Doamnă era prinsă în menghinele unui conflict deloc sănătos, pe de o parte între galerie și echipă / antrenor, pe de cealaltă parte între unii suporteri / spectatori de la tribune și galerie. Chiar dacă la Arad deja ne-am obișnuit cu starea de tensiune permanentă între Suporter Club UTA, galerie plus unii suporteri versus conducerea clubului, acela e un război care a influențat puțin spre deloc activitatea sportivă a echipei și atmosfera în stadion. Acum însă, alimentat chiar de către conducătorul clubului, pârjolul riscă să afecteze considerabil atât „iarba“ cât și tribunele, ori asta deja nu mai este deloc un factor ce poate fi neglijat. Ținând cont de acest context, aceste zile de calm erau necesare pentru ca părțile implicate să judece situația și atitudinile „la rece“. Însă acest lucru nu este suficient pentru a elimina un conflict, care deja a atins cote prea acute pentru a se stinge de la sine, necesitând niște demersuri concrete.
Dacă din punct de vedere sportiv vom vedea sâmbătă la Sfântu Gheorghe în ce măsură Mircea Rednic și staff-ul său au reușit să conserve și să consolideze momentul bun al echipei în planul jocului și rezultatelor, în ceea ce privește atmosfera, constatăm că din păcate n-au înțeles necesitatea de a face un pas concret spre reconcilierea cu nucleul cel mai activ al suporterilor. Ar fi fost normal să fie așa în primul rând pentru că vestiarul, prin decizia de a nu saluta așa cum se cuvine suporterii la finalul partidei de la Cluj cu CFR, este responsabil de aprinderea acestui conflict. Nu ai voie ca echipă să îți tratezi cu condescendeță suporterii care au bătut drum de sute de kilometri pentru a te încuraja. În al doilea rând, considerăm că într-un stare de adversitate între cei care primesc un salariu pentru a apăra vremelnic culorile unui club și cei care dau bani din propriul buzunar pentru a-i susține, fiind de asemenea reprezentații elementului de continuitate al clubului, obligația morală de a face pasul spre împăcare revine primei categorii.
În ceea ce ne privește, considerăm acest conflict unul artificial și care nu servește decât scopurilor lui Alexandru Meszar, a cărui dorință de a diviza suporterii începe din păcate să își arate roadele. Minciunile perorate la posturile de televiziune, vizavi de comportamentul galeriei la adresa echipei, au prins din păcate și la unii suporteri care populează cele două tribune, suporteri care în aversiunea (justificată sau nu) față de unele manifestări ale ultrașilor, au ajuns să nu mai discearnă realitatea de manipulare. Este aproape absurd ca o echipă să se supere, vorba bătrânilor, „ca văcarul pe sat“, doar pentru gestul de la finalul meciului cu Politehnica Iași, atunci când suporterii din peluză le-au întors spatele jucătorilor. Este absurd ca un asemenea gest să fie pus în balanță cu realități precum următoarele: galeria a încurajat echipa în toate meciurile, inclusiv în deplasare, galeria n-a înjurat și nu a fluierat echipa în niciun moment și, de asemenea, chiar după acel amintit moment de nemulțumire, galeria a venit în număr mare la Cluj și și-a susținut exemplar echipa în momentul cu CFR.
Este cu atât mai ciudată această atitudine de „țâfnă“ cu cât nici antrenorul și nici jucătorii par să nu aibă o problemă cu faptul că sunt apostrofați, înjurați și chiar luați la țintă cu pahare de plastic din alte zone ale stadionului. Se pare că atâta timp cât nu vine din peluză, orice gest la adresa jucătorilor este tolerabil. Cum tolerabil pentru Mircea Rednic este să fie inclusiv înjurat de către un jucător. Cum tot tolerabil este ca inclusiv antrenorul Mircea Rednic să își jignească la rândul său jucătorii. Pentru că ni se pare extrem de deplasat să te plângi în conferință de presă că galeria ți-a jignit jucătorii iar tu să apari într-o filmare care circulă liber pe youtube în care să spui despre propriul tău fotbalis că „nu are creier“:
Dacă în privința lui Alexandru Meszar nu mai avem nicio așteptare, ne-am aștepta ca măcar antrenorul și jucătorii să se trezească și să realizeze că au transformat această situație într-o dramoletă ieftină, care nu-i avantajează cu nimic ci dimpotrivă și că stă în puterea lor de a-i pune capăt. Din păcate e greu de crezut că dacă n-au ajuns la această concluzie în această săptămână și jumătate care a trecut, o vor face în cele 2-3 zile care au mai rămas până la meciul cu Sepsi. Cel mai probabil UTA va trebui să se descurce fără aportul galeriei la Sfântu Gheorghe, deoarece nici peluza nu dă semne că ar lăsa de la ea în acest conflict, cu atât mai mult cu cât a fost transformată în calul de bătaie al conducerii, care pentru a-și discredita contestatarii nu se dă în lături nici măcar de la a alimenta un conflict care afectează negativ atât imaginea clubului cât și atmosfera din jurul echipei.
Și, pentru că am amintit de cealaltă parte din conflict, să punctăm că nici mesajul peluzei nu este extrem de clar. Ultrașii au anunțat înainte de meciul cu Petrolul că nu se prezintă la meci dar nu au avansat nicio durată a protestului sau vreo condiție pentru încetarea acestuia. Apoi, am aflat cu două zile în urmă că neprezentarea la meciuri va continua, dar ca o formă de solidaritate cu celelalte peluze din țară, care sub sloganul „Liber să fiu ultra“, protestează împotriva celebrei Legi 4 și a abuzurilor forțelor de ordine. Nu insistăm acum pe acest subiect, o vom face în aceste zile într-un material separat, dar și în acest caz nu este avansat niciun orizont temporal legat de încheierea acestui protest. Ținând cont de toate acestea, e imposibil de prevăzut când va reveni galeria UTA-ei pe stadion, fie că vorbim de meciurile de pe teren propriu sau de cele din deplasare.
Revenind la echipă, să mai punctăm și faptul că s-a stabilit și programul exact al primei etape din Cupa României. Astfel, UTA va juca la Iași marți 29 octombrie, de la ora 18:00, la 3 zile distanță de la meciul cu Gloria Buzău din Etapa a 14-a și cu 4 zile înainte de cel cu Dinamo de la București, din ultima etapă a turului. În acest context, cel mai probabil UTA nu se va mai întoarce acasă de la Iași ci va pleca direct spre capitală, urmând să pregătească partida împotriva „câinilor“ chiar pe malul Dâmboviței.
Până atunci însă UTA are de rezolvat meciul cu Sepsi, unul pentru care l-a pierdut pe Kadiri (suspendat 3 etape) dar l-a câștigat teoretic pe Vuletich, chiar dacă e greu de crezut că acesta este suficient de pregătit să înceapă meciul ca titular. Noi sperăm doar să fie suficient de pregătit pentru a evolua cu succes (asta însemnând goluri) la acest nivel, având în vedere că ultimele sale sezoane în fotbalul profesionist au fost de-a dreptul secetoase.
