Vineri 25 iulie a avut loc o nouă întâlnire a melomanilor arădeni cu muzica bună. Au putut asculta “Coruri din Opere”, iar amfitrioni au fost dirijorul Robert Daniel Rădoiaș, Corul Academic al Filarmonicii din Arad, alături de Angela Balici la pian.
În ciuda vremii caniculare, foarte mulți spectatori au fost prezenți pe băncuțele de pe digul Mureșului, inclusiv pe scări și sus pe faleză. Aceștia au putut asculta:
- Gaetano Donizetti “Don Pasquale – Che interminabile andirivieni”
- Giuseppe Verdi “Il Trovatore – Corul ţiganilor Vedi! Le fosche notturne spoglie”
- Giuseppe Verdi “Rigoletto”
- Zitti, zitti moviamo a vendetta (actul I)
- Scorrendo uniti (actul II)
- Giuseppe Verdi “Nabucco – Gli arredi festivi…I candidi veli”
- È l’Assiria una regina
- Corul sclavilor – Va, pensiero (actul III)
- Giuseppe Verdi
- Vecerniile sicilienne
- Si celebri alfine (actul V)
Giuseppe Verdi “Ernani – Evviva!… beviam!” (actul I)
- Giuseppe Verdi
- Traviata
- Corul oaspeţilor – Si ridesta in ciel l’aurora (actul I)
- Corul ţigăncilor – Noi siamo zingarelle (actul II)
- Corul matadorilor – Di Madride noi siam mattadori (actul II)
- Johann Strauss – “Der Zigeunerbaron”
- Duet și cor Wer uns getraut; Solo: Diana Birta, David Buzgău
- Auf, auf, vorbei ist die Nacht.
Robert Daniel Rădoiaş a absolvit în anul 1995 Liceul de Artă din oraşul natal, Ploiești, la specialitatea interpretare instrumentală – vioară, potrivit site-ului Filarmonicii din Arad. Daniel Rădoiaş a desfăşurat activităţi didactice la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov (2000-2001, 2005-2006), ca îndrumător al cursului de dirijat coral din cadrul specializării Pedagogie muzicală şi la Universitatea Emanuel din Oradea (2002 -2009), în calitate de lector la disciplinele dirijat coral şi ansamblu coral.
Din anul 2007 este dirijorul Corului Academic al Filarmonicii de Stat din Arad, alături de care susţine o activitate concertistică intensă, concretizată şi în turnee în Olanda, Austria (Festivalul de Operă Sankt Margarethen) şi Franţa.
Angela Balici, născută la Chișinău, a început studiul instrumentului la vârsta de 7 ani, la Școala de muzică din comuna Stăuceni (Chișinău). A urmat cursurile secției de pian ale Colegiului de muzică Ștefan Neaga și ale Conservatorului de muzică Gavriil Muzicescu, secția interpretare instrumentală pian (1995 -2000) și master în corepetiție (2000 -2002).
Și-a desfășurat primii ani de activitate ca membră a Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău, în anul 2005 devenind artist instrumentist corepetitor la Opera Națională Română din Timișoara. A participat la turnee artistice în Marea Britanie și Austria, la Festivalul Operettensommer Kufstein, iar pe scene din România a fost prezentă în concerte și recitaluri de arii și lieduri, la Arad, Reșita, Oravița și Slobozia, printre altele.
„Der Zigeunerbaron” (Baronul Țiganilor) este una dintre cele mai cunoscute operete ale lui Johann Strauss II, compusă în 1885. Lucrarea este considerată, alături de Liliacul (Die Fledermaus), una dintre capodoperele genului.
Libretul, scris de Ignaz Schnitzer, se bazează pe nuvela Saffi de Mór Jókai. Acțiunea are loc în Ungaria secolului al XVIII-lea și urmărește povestea lui Sándor Barinkay, fiul unui nobil exilat, care se întoarce să-și revendice moșia. Ajuns în sat, se îndrăgostește de Saffi, fiica unei ghicitoare țigănci, care se dovedește a fi de origine nobilă. Pe fundalul unei Europe tulburate de războaie și conflicte sociale, povestea explorează teme de identitate, onoare și dragoste.
Din punct de vedere muzical, Der Zigeunerbaron se remarcă printr-o partitură bogată în ritmuri de csárdás, valsuri, polci și marșuri, reflectând influența folclorului maghiar și țigănesc. Aria lui Saffi, duetele pline de vervă și ansamblurile corale sunt pline de farmec și culoare. Strauss a creat aici o operetă mai dramatică decât cele anterioare, cu momente lirice profunde și efecte orchestrale spectaculoase.
Premiera a avut loc la “Theater an der Wien” în 1885 și a fost un succes imediat. De atunci, opereta a rămas un reper în repertoriul de operetă clasică, fiind montată frecvent în teatrele din lume, inclusiv în România.
„Che interminabile andirivieni” este una dintre cele mai savuroase și expresive arii din opera buffă Don Pasquale, compusă de Gaetano Donizetti în 1842. Aria „Che interminabile andirivieni” apare în actul al III-lea și este un moment de comedie pură, în care personajul principal exprimă, printr-un monolog muzical interior, frustrarea față de viață haotică pe care o duce alături de noua sa soție, care se dovedește a fi o femeie autoritară, extravagantă și deloc supusă.
Din punct de vedere muzical, aria este caracterizată de un tempo alert, cu linii vocale pline de nerv și expresivitate. Donizetti folosește elemente tipice bel canto pentru a crea efecte comice: salturi bruște, staccato, accent exagerate și un text plin de repetiții care sugerează bâlbâiala și neliniștea interioară a personajului.
„Evviva!… beviam!” Este un cor strălucitor și antrenant din actul I al operei Ernani de Giuseppe Verdi, compusă în 1844 pe un libret de Francesco Maria Piave, inspirat din drama romantică Hernani de Victor Hugo. Opera este una dintre lucrările de tinerețe ale lui Verdi.
Într-o tabără de bandiți în munții Aragonezi, Ernani, un proscris nobil devenit conducător de haiduci, este aclamat de oameni săi care sărbătoresc și beau în jurul focului. Corul „Evviva!… beviam!” reflectă atmosfera festivă și camaraderia dintre acești rebeli, cu ritmuri pline de viață, dansante, și un ton general de libertate și sfidare față de ordinea regală.
Din punct de vedere muzical, acest moment este o demonstrație timpurie a talentului verdian în a scrie pentru coruri. Energia ritmică, refrenul ușor de reținut și frazele muzicale curgătoare creează o scenă vibrantă și memorabilă, ce contrastează cu tonul mai întunecat și dramatic al scenelor ce vor urma. Corul funcționează și ca introduce pentru personajul lui Ernani, un erou romantic și melancolic, dar iubit și respectat de oamenii săi.
Această scenă este adesea apreciată pentru forța sa teatrală și impactul imediat asupra publicului. În montările moderne, este folosită pentru a stabili tonul operei și pentru a sublinia spiritul revoltat și idealist al eroului titular.
