Un nou eveniment de excepție pe scena Palatului Cultural din Arad. O seară inegalabilă cu muzică de Edward Elgar și Felix Mendelssohn Bartoldy. Spectatori au ascultat Concertul pentru vioară și orchestră în si minor op.61 de Edward Elgar și Simfonia nr. 3 în la minor op. 56 „Scoțiana” de Felix Mendelssohn Bartoldy.
Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad la avut la pupitru pe dirijorul Neil Thomson, iar ca solist a fost Vlad Maistorovici. Două nume foarte cunoscute în lumea muzicii simfonice. Un spectacol de excepție care a început cu Concertul pentru vioară și orchestră în si minor op.61 de Elgar și s-a încheiat cu evocatoarea Simfonie în la minor, „Scoțiana”, de Mendelssohn.
Concertul pentru vioară și orchestră de Edward Elgar, una dintre cele mai vaste si monumentale partituri ale repertoriului solistic universal este partitura care a deschis unul dintre cele mai impresionante evenimente ale actualei stagiuni, revenirea la pupitrul Orchestrei Simfonice din Arad a spectaculosului dirijor britanic, Neil Thomson și debutul colaborării cu violonistul Vlad Maistorovici, custodele viorii Nicolò Gagliano din 1751, fabulosul instrument aflat în proprietatea Rațiu Family Charitable Foundation.
Neil Thomson s-a născut la Londra în 1966. A studiat vioara și viola la Royal Academy of Music (1984-1987) și dirijatul la Royal College of Music (1987- 1989). În Marea Britanie a dirijat, printre altele, London Symphony Orchestra, London Philarmonic Orchestra, Royal Philarmonic Orchestra și Royal Scottish National Orchestra.
Printre orchestrele dirijate de Neil Thomson în ultimii ani se numără: Orchestra Simfonică Radio din Viena, English Chamber Orchestra, Tokyo Philarmonic, Century Orchestra Osaka, Sapporo Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din Buenos Aires sau Orchestra Simfonică din Ierusalim. Pe lângă activitatea sa simfonică Neil Thomson a lucrat și lucrează și la proiecte cinematografice. Are interpretări în filme cum ar fi: “Psycho”, “Vertigo”, “Casablanca”, “Vrăjitorul din Oz”, “Amadeus” sau “Titanic”, printre altele.
Din 1992 până în 2006 a fost șef al catedrei de dirijat la Royal College of Music din Londra, fiind cel mai tânăr deținător al acestui post.
Vlad Maistorovici s-a născut în 1985 la Ploieşti, unde a urmat cursurile Liceului de Artă Carmen Sylva. Vlad Maistorovici a obținut o bursă integrală la prestigioasa școală de muzică Yehudi Menuhin School. A continuat studiile la Royal College of Music în Marea Britanie. În 2011 a obţinut diploma Master Solist de la Haute Ecole de Musique Lausanne.
Este laureat la mai multe concursuri internaționale și a concertat pe marile scene ale lumii, cum ar fi: Salle Flagey Bruxelles, Studio Ernest Ansermet Geneva, Sala Mare a Conservatorului din St. Petersburg, Ateneul Roman sau Merkin Hall New York. A concertat, printre altele cu Lausane Chamber Orchestra, South Bank Simfonia din Londra, Orchestra Simfonică București, Filarmonica Transilvania Cluj-Napoca, Filarmonica Banatul Timișoara, iar acum cu Filarmonica de Stat din Arad.
Compozițiile lui sunt căutate și apreciate peste tot în lume. ”Atrăgătoare și răsunătoare” (potrivit Musical America), plină de ”contraste vii” (London Financial Times) și caracterizată prin ”plasticitate a exprimării”, muzica sa figurează în repertoriul unor orchestre și artiști de talie mondială.
Edward Elgar (1857–1934) este unul dintre cei mai importanți compozitori englezi, fiind cunoscut pentru lucrările sale care au adus o nouă expresivitate și o identitate distinctă muzicii britanice. Iată câteva detalii despre viață și cariera sa.
Elgar s-a născut pe 2 iunie 1857 în satul Lower Broadheath, lângă Worcester, Anglia. Tatăl său era acordor de piane și vânzător de partituri, ceea ce ia oferit tânărului Edward acces la o varietate de muzică. Elgar a fost în mare parte autodidact, deși a beneficiat de o educație muzicală de bază în copilărie. Într-o epocă în care compozitorii britanici nu erau considerați de prestigiu internațional, el a reușit să schimbe această percepție.
Edward Elgar a început ca violonist, organist și profesor de muzică, iar succesul său a venit mai târziu, după ce a compus o serie de lucrări remarcabile. Muzica sa combină tradițiile romantice germane cu o sensibilitate britanică. A fost influențat de Wagner, Brahms și Schumann, dar și de peisajele rurale englezești și de cultura britanică. Este adesea descris drept un „romantic tardiv”, iar muzica sa este bogată în armonii complexe și teme lirice.
Elgar era cunoscut pentru temperamentul său melancolic și sensibil. Uneori se simțea marginalizat din cauza originii sale modeste și a faptului că nu a avut o educație formală într-un conservator prestigios. A devenit primul compozitor britanic care a câștigat un renume internațional în secolul al XX-lea. Muzica sa este considerată o expresie a identității naționale engleze. A fost înnobilat în 1904 și a primit titlul de „Master of the King’s Music” în 1924.
Concertul pentru vioară și orchestră în si minor, op. 61 de Edward Elgar este una dintre cele mai romantice și expressive lucrări din repertoriul pentru vioară. Compozitorul la scris în 1910, iar premiera a avut loc în același an, cu celebrul violonist Fritz Kreisler ca solist.
Concertul pentru vioară și orchestră în si minor, op. 61 de Edward Elgar este structurat în mai multe părți:
- Partea I: Allegro – Are o introducere amplă și gravă, cu un dialog între vioară și orchestră, evidențiind teme lirice și dramatice.
- Partea II: Andante – Un moment introspectiv, plin de tandrețe și melancolie, punând în valoare expresivitatea viorii.
- Partea III: Allegro molto – Finalul vibrant și virtuos, în care vioara solistă are pasaje extrem de dificile tehnic, culminând cu o secțiune introspectivă, „nobilissima visione”.
Acest concert de Elgar este cunoscut pentru frumusețea temelor și pentru nevoile emoționale ridicate și tehnice impuse solistului. Edward Elgar a dedicat această lucrare unei persoane misterioase, identificată doar prin inițialele „AES”, ceea ce a dat naștere multor speculații. Lucrarea combină eleganța britanică cu profunzimea emoțională a romantismului târziu. De asemenea, muzica acestei lucrări este văzută ca o reflecție a sentimentelor și nostalgiei lui Elgar față de trecut.
Felix Mendelssohn Bartholdy (1809–1847) a fost unul dintre cei mai străluciți compozitori, dirijori și pianiști ai romantismului timpuriu. Deși viața sa a fost scurtă, a lăsat în urmă un repertoriu impresionant de lucrări care continuă să fie iubite și admirate.
S-a născut pe 3 februarie 1809, la Hamburg, într-o familie de evrei asimilați. Tatăl său, Abraham Mendelssohn, era bancher, iar bunicul său, Moses Mendelssohn, a fost un filosof celebru. Familia sa s-a convertit la creștinism luteran în 1816, iar Felix și-a adăugat numele „Bartholdy” la sugestia tatălui, pentru a reflecta această schimbare.
Mendelssohn a fost un copil minune, compunând primele lucrări ale o vârstă fragedă. La doar 12 ani, era deja un compozitor experimentat, iar la 17 ani a scris Uvertura „Visul unei nopți de vară”, o capodoperă a romantismului.
Felix Mendelssohn Bartholdy a fost unul dintre cei mai respectați dirijori ai epocii sale, conducând orchestra Gewandhaus din Leipzig. A fost un pionier al redescoperirii muzicii lui Johann Sebastian Bach, dirijând în 1829 o interpretare legendară a Patimilor după Matei, ceea ce a reaprins interesul pentru lucrările lui Bach.
Mendelssohn a călătorit intens în Europa, vizitând Anglia, Italia, Elveția și Scoția, iar experiențele trăite în aceste locuri i-au inspirat lucrări celebre, precum Simfonia „Scoțiana” și Simfonia nr. 4 „Italiana”. În 1843, Mendelssohn a fondat Conservatorul din Leipzig, devenit unul dintre cele mai importante centre muzicale ale Europei. Muzica sa se distinge prin claritate, echilibru și o expresivitate lirică profundă. Avea o abilitate extraordinară de a picta imagini și emoții în muzică, cum se poate observa în uverturile sale descriptive.
Simfonia nr. 3 în la minor, op. 56, cunoscută și sub numele de „Scoțiana”, este una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale lui Mendelssohn. Această lucrare este o combinație remarcabilă între romantismul german și influențele folclorice scoțiene.
Mendelssohn a fost inspirat să compună această simfonie după o vizită în Scoția, în 1829, pe când avea doar 20 de ani. Vizita a inclus o excursie la ruinele Palatului Holyrood din Edinburgh, unde a simțit o atmosferă misterioasă și melancolică.
Jurnalul său consemnează că în acea zi a avut o revelație muzicală: a schițat primele măsuri ale simfoniei, inspirat de ruine și de peisajele scoțiene. Totuși, compoziția a fost finalizată abia în 1842, după 13 ani, iar lucrarea a fost dedicată reginei Victoria.
Simfonia are patru părți, dar ele sunt legate într-un flux continuu, fără pauze între mișcări. Aceasta reflectă intenția lui Mendelssohn de a crea o lucrare unitară.
- Andante con moto – Allegro un poco agitato. Introducerea începe într-un ton sumbru și melancolic, sugerând peisajele și ruinele Scoției. Secțiunea Allegro dezvoltă teme mai dramatice, dar păstrează o atmosferă misterioasă.
- Vivace non troppo. Aceasta este partea cea mai animată și optimistă, inspirată de dansurile populare scoțiene. Este caracterizată de ritmuri săltărețe și o orchestrare plină de energie.
- Adagio. Această mișcare lentă este plină de emoție și poezie, reflectând latura lirică a compozitorului. Tema principală este solemnă și contemplativă, evocând poate o baladă scoțiană.
- Allegro vivacissimo – Allegro maestoso assai. Finalul începe cu un caracter energetic și triumfător, amintind de o procesiune eroică. În secțiunea finală, Mendelssohn folosește tonalitatea majoră, aducând un sentiment de victorie și măreție.
Simfonia „Scoțiana” nu folosește teme scoțiene autentice, dar Mendelssohn creează propriile teme care amintesc de muzica folclorică. Este o lucrare plină de culoare și detalii orchestrale, demonstrând măiestria lui Mendelssohn în utilizarea instrumentelor. Atmosfera generală variază de la melancolie la exuberanță, capturând esența peisajului scoțian și a spiritului acestuia.
Simfonia a avut un mare succes la premiera sa din Leipzig, în 1842, sub bagheta compozitorului. Este considerată una dintre cele mai importante contribuții ale lui Mendelssohn la repertoriul simfonic romantic. Lucrarea reflectă nu doar talentul muzical al compozitorului, ci și spiritul său curios și deschis către alte culturi.
