O seară de muzică simfonică pentru sufletul melomanilor la Filarmonica de Stat din Arad, cu incursiuni în lumea intimă a lui Béla Bartók, cu o poveste de dragoste de la începutul secolului XX. Au urmat partituri excepționale cum ar fi Simfonia simplă, o miniatură creată în întregime pe teme pe care britanicul Benjamin Britten le-a scris la vârsta copilăriei, și care argumentează pe întreg parcursul ei caracterul ludic, umorul și inclinația pentru neo-clasic. Serenada pentru orchestră de coarde de Edward Elgar, o bijuterie sonoră creată cu ocazia celei de a treia aniversări a căsătoriei compozitorului, astăzi, una dintre marile favorite ale muzicii clasice, a încheiat o seară muzicală memorabilă.
În această seară cu adevărat extraordinară a stagiunii 2023 – 2024, pe scenă au fost violonistul Adrian Demian, concert-maestrul orchestrei simfonice „New Philharmonic Orchestra of Irving” – SUA și dirijorul Daniel Manasi, la rândul său, concert-maestru al Orchestrei de Cameră Radio din București.
Programul a cuprins:
- Bela Bartók Concertul nr. 1 pentru vioară si orchestră Sz. 36, BB 48a (p.a.)
- Benjamin Britten Simfonia simplă op.4
- Edward Elgar Serenada pentru orchestră de coarde în mi minor op.20.
O iubire imposibilă, un portret idealizat al ființei venerate, o poveste de viață țesută în ramele unei partituri de o relevanță emoțională ieșită din comun, sau cu alte cuvinte, Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră, pe care Béla Bartók l-a scris și i l-a dedicat în anul 1908 tinerei violoniste Stefi Geier, marchează debutul uneia dintre cele mai interesante seri ale stagiunii de muzică clasică, dar și revenirea pe scena de acasă, după un număr considerabil de ani, a violonistului Adrian Demian.
Adrian Demian a fost caracterizat în presa de specialitate ca un violonist al cărui sunet, plin de culoare şi supleţe, aminteşte de cântul marilor maeștri ai viorii din trecut. Adrian Demian este un copil al Aradului. Aici a făcut primii paşi în studiul viorii îndrumat de către profesoara Dorina Cădariu, şi unde, la vârsta de 12 ani, şi-a făcut debutul pe scena Palatului Cultural, ca solist al filarmonicii arădene sub bagheta lui Erwin Czuczu. Un an mai târziu, va concerta din nou sub bagheta lui Ion Marin. Un imens aport la formarea sa ca muzician şi violonist l-au avut profesorii Radu Bloch, Ștefan Câmpan Fatyol, Graţiela Negruţiu, Cornelia Bronzetti, Verona Eckstein, Lynn Blakeslee, dar și Filarmonica Arad, ale cărei concerte săptămânale i-au cizelat gustul pentru muzică.
În decursul anilor, Adrian Demian a revenit periodic ca solist al orchestrei arădene, dar şi pe scenele din Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Brăila. Cariera sa internaţională, solistică şi camerală, l-a purtat pe trei continente, în ţări precum Canada, Elveţia, Franţa, Polonia, Republica Moldova, Spania, Turcia şi SUA, colaborând cu formaţii şi artişti de renume internaţional, precum Boston Early Music Festival Chamber Ensemble, Kim Kashkashian, Paul Neubauer, Carol Rodland, Robert Mealy, Cynthia Roberts, Paul O’Dette, Alessio Bax şi Adam Fischer.
La doar 24 de ani, Adrian Demian devine profesor de vioară la Universitatea de Muzică din Bucureşti, fiind unul dintre cei mai tineri profesori de vioară din istoria instituţiei. În 2014 obține titlul de Doctor în Muzică la reputata universitate „Eastman School of Music” din Rochester, New York. Din 2004 ocupă postul de concert-maestru al orchestrei „New Philharmonic Orchestra of Irving”, iar din 2014, este profesor de orchestră la Episcopal School of Dallas.
Daniel Manasi este concert-maestru al Orchestrei de Cameră a Radiodifuziunii și dirijor. El a absolvit cursurile Academiei de muzică George Enescu din Iași și a urmat stagii de perfecționare instrumentală la Weimar, sub îndrumarea profesorilor Oleg Krissa, Hansheinz Schneeberger, William Pleeth, Alfons Kontarsky și cursuri postuniversitare de dirijat, la Conservatorul din Viena și Filarmonica din Oradea, cu Ervin Acel.
Și-a început în 1981 activitatea violonistică la Filarmonica Moldova din Iași, a devenit în 1989 concert-maestrul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, iar din 1992 ocupă aceeași poziție, de prim-violonist, în Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii București. Lansat în 1982 pe scena de concert, a abordat repertoriul solistic pe scenele Filarmonicilor din București, Iași, Bacău, Craiova, Ploiești, Cluj-Napoca și Botoșani și în locații importante din Italia, Franța, Spania, Germania, Japonia, China, Coreea de Sud, Singapore, Malaezia, Cuba etc.
Ca dirijor Daniel Manasi a colaborat de-a lungul timpului cu ansambluri simfonice din București, Bacău, Sibiu, Craiova, Ploiești, Târgu-Mureș, Oradea, Galați, Vidin, Schumen, Macao etc.
Bela Bartók Concertul nr. 1 pentru vioară si orchestra. Este o lucrare deosebită în repertoriul concertant, datorită contextului său emoțional și muzical. Compozitorul maghiar a scris această piesă în perioada 1907-1908, dedicând-o violonistei Stefi Geyer, de care era profund îndrăgostit. Deși Bartók a fost respins de Geyer, el și-a continuat munca asupra concertului, care reflectă în mod direct sentimentele sale.
Concertul este structurat în două mișcări contrastante, care ilustrează stările emoționale fluctuante ale compozitorului. Prima mișcare, Andante sostenuto, este introspectivă și lirică, exprimând iubirea idealizată și adorația lui Bartók pentru Geyer. Melodia principală, plină de sensibilitate și delicatețe, este prezentată de vioară și preluată apoi de orchestră, creând un dialog continuu între solist și ansamblu.
Cea de-a doua mișcare, Allegro giocoso, aduce o schimbare bruscă de atmosferă. Este caracterizată de energie și vivacitate, având un caracter dansant și plin de viață. Aici, Bartók integrează elemente ale muzicii populare maghiare, o trăsătură care va deveni distinctivă în lucrările sale ulterioare. Structura acestei mișcări este mai liberă, explorând diferite ritmuri și melodii care se îmbină într-un ansamblu vibrant.
Interesant este faptul că acest concert nu a fost publicat sau interpretat în timpul vieții lui Bartók. Stefi Geyer a păstrat manuscrisul, dar nu l-a făcut cunoscut publicului. Abia în 1958, la mult timp după moartea lui Bartók, concertul a fost redescoperit și interpretat pentru prima dată. Acest concert oferă o privire intimă asupra laturii personale a lui Bartók, fiind o combinație unică de lirism, energie și influențe folclorice. Este o mărturie a geniului său componistic și a capacității sale de a îmbina emoția profundă cu complexitatea tehnică.
Benjamin Britten Simfonia simplă op 4. Este o lucrare de orchestră compusă între 1933 și 1934, când Britten avea doar 20 de ani. Inițial scrisă ca o lucrare pentru pian pentru patru mâini, Simfonia Simplă a fost reorchestrată pentru ansamblu și a devenit una dintre primele sale compoziții majore care au demonstrat talentul său precoce. Simfonia Simplă este alcătuită din patru mișcări, fiecare cu un caracter distinct. Prima mișcare, Boisterous Bourrée, este vibrantă și plină de energie, capturând atenția imediat prin ritmurile sale săltărețe și dinamica exuberantă. A doua mișcare, Playful Pizzicato, este o piesă jucăușă și ritmată, în care coardele sunt în principal pizzicato (ciupite), creând o textură ușoară și spumoasă.
A treia mișcare, Sentimental Saraband, aduce un contrast major, fiind mai lentă și mai introspectivă. Aceasta mișcare este lirică și profundă, reflectând capacitatea lui Britten de a crea emoție și profunzime chiar și în lucrările sale timpurii. Ultima mișcare, Frolicsome Finale, este dinamică și vivace, încheind simfonia într-un mod entuziast și energic.
Simfonia Simplă demonstrează talentul lui Britten pentru orchestrare și melodiile memorabile, precum și influențele sale din muzica populară și tradițiile clasice. Lucrarea este considerată un exemplu excelent al stilului său timpuriu și a fost apreciată pentru claritatea și ingeniozitatea sa. Deși denumită „Simplă”, simfonia este de fapt complexă în execuție și concepție, oferind o experiență muzicală plină de prospețime și originalitate.
Edward Elgar Serenada pentru orchestră de coarde în mi minor op.20. Această serenadă de Edward Elgar, este una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale compozitorului englez, fiind compusă în 1892. Este o piesă scurtă, dar plină de rafinament, structurată în trei mișcări: Allegro piacevole, Larghetto, și Allegretto.
Prima mișcare, Allegro piacevole, este caracterizată printr-un ritm vivace și o temă melodică plăcută și grațioasă. Aceasta mișcare introduce ascultătorul într-o atmosferă relaxată și pastorală, cu o orchestrare care subliniază claritatea și delicatețea coardelor.
A doua mișcare, Larghetto, este adesea considerată inima serenadei. Este o mișcare lirică și emoționantă, cu o temă principală care evocă un sentiment de melancolie și profundă introspecție. Această secțiune evidențiază abilitatea lui Elgar de a crea muzică de o frumusețe pură și contemplativă, punând în valoare sonoritatea caldă și expresivă a instrumentelor de coarde.
Ultima mișcare, Allegretto, readuce o atmosferă mai luminoasă și jucăușă. Aceasta mișcare este energică și plină de viață, având un caracter dansant și optimist. Tema principală este veselă și capricioasă, oferind o încheiere satisfăcătoare și revitalizantă pentru serenadă.
Serenada pentru orchestră de coarde, Op. 20, este o lucrare ce reflectă sensibilitatea muzicală a lui Elgar și capacitatea sa de a îmbina simplitatea melodică cu profunzimea emoțională. Deși este o lucrare timpurie, ea prefigurează deja stilul distinctiv și măiestria compozițională care vor caracteriza operele sale ulterioare. Această serenadă este una dintre cele mai iubite compoziții pentru orchestră de coarde, fiind apreciată pentru eleganța și sinceritatea sa muzicală.
