marți, 12 noiembrie, 2024

O apariție spectaculoasă pe cerul lunii octombrie: cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS)

Distribuie articolul

Printre cele mai spectaculoase fenomene astronomice sunt cometele, datorită cozilor lungi și strălucitoare. Cometele vizibile cu ochiul liber apar mult mai rar decât eclipsele totale de soare. O astfel de cometă, C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS) va fi vizibilă în scurt timp și din România, între 12 și 14 octombrie.

Potrivit Agerpres, Cometa C/2023 A3 străbate sistemul solar interior cu 290.664 km pe oră sau 80,74 km pe secundă în raport cu Pământul. Pe 12 octombrie cometa C/2023 A3 va fi la aproximativ 70.724.459 de kilometri de Pământ. În zilele de 12, 13 și 14 octombrie va fi cel mai bine vizibilă de pe Pământ, bineînțeles în caz de condiții favorabile, de cer senin. Deși această distanță este considerabilă, cometa are potențialul de a fi vizibilă cu ochiul liber, depinzând de condițiile de luminozitate și de activitatea sa în perioada apropiată de Soare.

Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS) este o cometă din norul Oort descoperită de Observatorul Purple Mountain din China la 9 ianuarie 2023, apoi a fost găsită independent de observatorul ATLAS din Africa de Sud la 22 februarie 2023. De aici provine și denumirea ei, combinând cele două surse de descoperire: Tsuchinshan-ATLAS.

ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) este un sistem de alertă pentru asteroizi cu impact terestru, finanțat de NASA, dezvoltat și operat de Institutul pentru Astronomie al Universității din Hawaii. Sistemul are în prezent patru telescoape de 0,5 metri, două în insulele Hawaii, unul în Africa de Sud și unul în Chile.

O cometă este un corp ceresc mic și înghețat din Sistemul Solar, compus dintr-un amestec de gheață, praf și rocă. De obicei, cometele provin din regiunile exterioare ale Sistemului Solar, cum ar fi Norul Oort sau Centura Kuiper, și au orbite foarte eliptice, ceea ce le face să se apropie periodic de Soare. Cometele sunt considerate vestigii ale formării Sistemului Solar și pot oferi indicii despre condițiile și materialele prezente la începutul existenței acestuia.

Ele sunt adesea spectaculoase din cauza a două fenomene fizice care au loc în timpul călătoriei lor. Primul este coada, care se întinde din nucleul cometei pe măsură ce se apropie de steaua (Soarele) pe care o orbitează. Al doilea fenomen este coama cometei. Coama este un nor de gaz și praf care înconjoară nucleul atunci când cometa se apropie de Soare. Aceasta se formează din materialul eliberat de nucleu și poate ajunge la dimensiuni foarte mari, de până la 100.000 km sau mai mult. Coama face cometa vizibilă și luminoasă, datorită luminii Soarelui reflectate de particulele de praf și gaz din jurul nucleului.

Ultima cometă vizibilă cu ochiul liber a fost Neowise (C/2020 F3) în iulie 2020. Aceasta a oferit un spectacol frumos, cu o coadă lungă vizibilă în diferite părți ale lumii. Înainte de aceasta, cometa Hale-Bopp din 1997 a fost una dintre cele mai spectaculoase comete vizibile cu ochiul liber, fiind una dintre cele mai luminoase și vizibile timp de mai multe luni.

Pentru amatorii de astronomie, dar nu numai pentru ei, cometa poate fi văzută cu ochiul liber în perioada 12 – 14 octombrie 2024 și din România. Ea poate fi văzută cel mai bine dimineața, înainte de răsărit, spre est, o perioadă potrivită pentru a o admira va fi între orele 5 și 7. Este posibil să fie văzută cu ochiul liber și ziua, în funcție de condițiile meteorologice. Atât coama, cât și coada cometei vor fi mult mai strălucitoare din cauza reflexiei luminii prin norul de praf din jurul acesteia. Aparent, cometa se va afla între Soare și Pământ. Pentru cei care au un binoclu sau un telescop, imaginea cometei va fi și mai spectaculoasă.

Analiza preliminară a traiectoriei cometei C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS) arată că ea orbitează în jurul soarelui la fiecare 80.660 de ani. Potrivit specialiștilor din domeniu va fi cel mai spectaculos spectacol celest din acest an, dar și din următorii.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți