Comandantul IPJ Arad, mutat prin ordin la Vaslui. Mișcarea pare una cu iz politic

Știri Arad

Scris de Andrei Fuliaș

După șase ani petrecuți în fruntea Inspectoratului de Poliție Județean Arad, comisarul șef Ioan Tamaș pare să fie pe „făraș”, iar cei care vor să-l schimbe par să încerce să-i forțeze mâna pentru a-și înainta demisia.

Aflăm astfel că Tamaș va fi mutat, prin ordin de ministru, tocmai în celălalt capăt al țării, la Vaslui, pentru a prelua conducerea IPJ Vaslui. Mutarea ar urma să fie făcută pe o perioadă de șase luni.

Din informațiile noastre, la mijloc ar fi vorba despre o mutare cu iz politic, schimbarea lui Ioan Tamaș din fruntea IPJ Arad fiind urmărită deja de luni bune. De altfel, înțelegem că acestuia i s-ar fi cerut demisia în repetate rânduri, însă șeful IPJ Arad a refuzat.

Evident, deși nu cunoaștem motivul oficial invocat de superiorii comisarului șef Ioan Tamaș, cel mai probabil va fi vorba despre „nevoia” pe care poliția din Vaslui ar avea-o de serviciile acestuia.

Ioan Tamaș se află în fruntea IPJ Arad de la începutul anului 2014. Înaintea acestuia, Inspectoratul de Poliție Județean Arad a fost condus, în ordine inversă, de către Romulus Oprița (2013-2014), Ioan Tamaș (2012-2013), Aurelian Costache (2012), Nicolae Bătrân (2010-2012), Alexandru Tanco (2007-2010), Ioan Dascălu (2005-2006), Nicolae Gudiu (2001-2005), Ioan Ulica (2001).

Deocamdată nu știm exact dacă Ioan Tamaș va accepta sau nu detașarea la Vaslui sau dacă își va da demisia din fruntea conducerii IPJ Arad, însă este foarte interesant de văzut cine îl va înlocui pe acesta. Este posibil fie ca unul dintre cei doi adjuncți, comisarul șef Adrian Șimon (șeful SIC) sau comisarul șef Nicolae Jurcă (SICE). Totuși, pe holurile IPJ Arad se zvonește că înlocuitorul ar fi Adrian Șimon, însă noi nu putem spune cu exactitate, fiind deocamdată doar un zvon.

În același timp, surse din cadrul IPJ Arad spun că există totuși niște probleme grave care îi sunt imputate lui Ioan Tamaș, probleme asupra cărora vom reveni.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.