sâmbătă, 14 decembrie, 2024

Cât ne mai minți, nea Mircea?

Distribuie articolul

Sunt conștient că, în urma rândurilor pe care urmează să le scriu, o să fiu sau o să fim catalogați din nou în toate felurile de către cei care efectiv îi ciugulesc din palmă lui Mircea Rednic, câți or fi ei de mulți sau de puțini, dar în același timp sunt conștient că nu sunt puțini nici cei care văd la rândul lor aceste lucruri și care efectiv s-au săturat de atâtea minciuni scoase pe gură la fiecare conferință de presă de către antrenorul „Bătrânei Doamne”. Da, știu că unii o să spuneți că din cauza unor astfel de materiale, noi, cei de la Arad Obiectiv, dar nu numai, nu am fost acreditați de către club. Și aveți dreptate! Da, din cauza faptului că nu putem înghiți orice pastilă aruncată de oameni ca Alexandru Meszar sau Mircea Rednic, doar de dragul clubului. Sigur că iubim UTA, sigur că ne dorim ca UTA să fie mai mult decât este astăzi, dar asta nu înseamnă că trebuie să accepți sau să iei de bună orice minciună. Iubirea față de club nu se manifestă prin luarea poziției „ghiocel”, ci tocmai prin modul în care iei atitudine atunci când vezi că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită. În același timp, nu-i treaba noastră de ce ziariștii acreditați și prezenți la conferințele de presă nu-i întorc lui Mircea Rednic minciunile în față, pe măsură ce le rostește. Este problema lor felul în care aleg fiecare dintre ei să-și facă meseria și, probabil, fiecare au motivele lor pentru care îl lasă pe antrenor să debiteze orice dorește, netras de mânecă.

Drept dovadă, joi, în cadrul conferinței de presă care precedă partida de sâmbătă, cu Rapid, Mircea Rednic a venit cu un nou șir de declarații – să le zicem – cel puțin dubioase, dar veți vedea asta pe măsură ce veți parcurge acest material și pe măsură ce vom demonta aceste declarații.

Prima minciună

În perspectiva duelului cu Rapid, UTA are câțiva absenți. Unii accidentați, unul suspendat, unul pe care nu se poate baza pentru că l-a transferat într-un mod cât se poate de amator și fotbalistul nu a putut fi înregistrat, dar și unii pe care, deși i-a transferat în acest sezon, Rednic efectiv nu se bazează. Printre altele, acesta a spus despre Rapid că „Și ei au probleme de lot, dar ei au soluții. Avantajul lor este că au un lot mai mare. Nimic mai fals. Loturile celor două echipe sunt formate din fix același număr de jucători: 28 dacă ne uităm pe site-ul LPF, 29 dacă ne uităm pe Transfermarkt.

A doua minciună

În continuare Mircea Rednic a spus că „Jucăm în Giulești, o să fie un meci greu, dar noi suntem pregătiți. Trebuie să avem grijă să nu mai facem greșelile de la ultimul meci și din cupă, când pe un joc bun, cu ocazii sau situații de poartă, în care controlam jocul, o minge lungă, o greșeală la mijlocul terenului și am luat gol. După care adversarii noștri s-au apărat, s-au apărat ca și cum ar fi fost ultimul meci, cu trageri de timp – care la noi nu se acceptă aici la Arad, dar alții o fac și au rămas ei cu trei puncte, iar noi n-am reușit să luăm niciun punct din ultima deplasare”.

Cum să spui că ai pierdut meciul cu Dinamo fiindcă adversarii s-au apărat ca și cum ar fi ultimul meci și că au tras de timp, când aceștia au marcat în minutul 26, iar până la finalul meciului au mai avut o sumedenie de acțiuni prin care au pus în pericol poarta lui Popa: min. 39 – Cîrjan driblează doi utiști la marginea careului, apoi șutează spre colțul lung, dar Hrezdac deviază în corner; min. 40 – Corner pentru Dinamo, se execută în spate la Olsen, acesta trage puternic și mingea trece la câțiva centimetri de bară; min. 45+3 – Dinamo are o dublă ocazie prin șutul lui Slemani, apoi prin reluarea lui Abdallah, ambele mingi scoase de Popa; min. 85 – Sivis are ocazia să majoreze scorul, dar în cele din urmă reia slab; min. 90+2 – Caragea ratează o dublă ocazie în câteva secunde, în careul utist, de fiecare dată șutul acestuia fiind blocat de fundașii adverși.

Evident, în paralel și UTA a avut o sumedenie de ocazii, una chiar oprită pe linia porții de Golubovic, însă e cel puțin deplasat să pui înfrângerea pe seama „tragerilor de timp” ale adversarului și să dai de înțeles că după gol doar s-au apărat, când de fapt și Dinamo a avut destule ocazii de a majora scorul. Nu poți masca întotdeauna neputința ta și a echipei tale, prin a da vina pe adversar.

Și, tot în aceeași declarație, domnul Rednic pozează în victimă, pe motiv că i-ar plăcea și lui ca jucătorii lui să tragă de timp uneori, doar că nu e lăsat de spectatori, dar asupra acestei chestiuni vom reveni ceva mai târziu, la o altă declarație.

Minciuna numărul trei

Întrebat fiind despre Claudiu Micovschi și Rareș Pop, respectiv despre dorința ca ei să revină la UTA, Mircea Rednic a spus „Din punctul meu de vedere, și Mico și Rareș sunt doi jucători care aici au jucat. Chiar au jucat și au făcut-o bine. Și Rareș, în situația în care era, nu era ușor. Eram în situația când știam că vor pleca, dar eu i-am folosit. Au făcut-o foarte bine, chiar le mulțumesc. Sunt un pic surprins de situația lor de acolo, dar antrenorul știe mai bine. Concurența e mult mai mare acolo. Chiar făceam o comparație, când un antrenor spune să nu te duci la școală sau că nu te va mai folosi. Pe mine m-ați… nu voi, mai mult dintre suporteri… că i-am zis să nu se ducă la școală. V-am zis în ce context i-am zis asta”.

Dacă în ceea ce îl privește pe Micovschi, Mircea Rednic spune adevărul, pentru că orădeanul chiar a fost folosit în sezonul trecut la UTA, mai mult decât este folosit în acest sezon la Rapid, nu același lucru îl putem spune când vorbește despre Rareș Pop. Poate că domnul Rednic crede că toți cei care îl auzim vorbind avem mintea „scurtă”, dar se înșală, iar statistica îl contrazice. Știm cu toții cum s-a comportat antrenorul cu puștiul Rareș Pop în sezonul trecut, cerându-i să lase școala pentru fotbal și apoi introducându-l de mai multe ori doar la trecerea timpului, acordându-i acestuia câte 1 sau 2 minute. Cum se face că, deși Omondi a venit mai târziu la echipă, debutând în etapa a 13-a, are mai multe minute jucate sezonul trecut decât Rareș Pop? Cum se face că, deși Șumudică i-a zis că are șanse mici să joace sub comanda lui, Rareș Pop are o medie de minute jucate în acest sezon cu mult peste media de minute jucate în sezonul trecut la UTA? De exemplu, sezonul trecut, Rareș Pop are o medie de 40,2 minute pe meci la UTA, sub comanda lui Rednic. Pe de altă parte, în acest sezon, la Rapid, sub comanda lui Neil Lennon și mai apoi Marius Șumudică, jucătorul are o medie de 57,8 minute pe meci.

A patra minciună

La Rareș știți care e situația lui și cu școala, acum e la facultate acolo. E mult mai greu, dar acuma să vedem ce își dorește. Își dorește să stea acolo în continuare, să își aștepte șansa sau își dorește să vină undeva unde știe că are șanse mai mari să joace!? Micovschi, la fel. Eu îi cunosc. Și Mico a acceptat salariul oferit de noi, că voia să joace, să intre în circuit și cred că a făcut-o bine. Eu cred că la Mico n-o să fie problemă. Să vedem dacă și impresarul o să fie de acord, că văd că, în ultima perioadă, de la impresarul lor s-au dus mai mult spre Rapid, spre Dinamo, iar nouă ni l-a adus doar pe Dumiter. Eu mi i-aș dori pe amândoi, dar nu ei sunt cei care decid 100%”, a mai spus Rednic, dând din nou dovadă de un tupeu și o atitudine nejustificate, sărind la gâtul unui impresar care nu îi este pe plac.

Pentru cei care nu știu cine este impresarul celor doi, este vorba despre Cătălin Sărmășan, agentul care, întâmplător sau nu, este cel care în ultimii ani a băgat – indirect – milioane de euro în conturile clubului arădean prin transferurile jucătorilor pe care îi reprezintă. Vorbim aici despre transferurile lui Adrian Petre, Albert Stahl, Cătălin Vulturar, Cristian Costin, David Miculescu, Rareș Pop, Alexandru Roșca și Raul Stanciu.

Știți câți jucători au plecat de la UTA pe bani în „era” Meszar? 14 jucători, pe un total de aproximativ 5,8 milioane de euro. Nu credem că mai e necesar să calculăm câte sute de jucători au plecat pe nimic, fie că nu i-a mai dorit clubul, fie că n-au mai dorit ei să rămână. Ei bine, dintre cei 14 plecați pe bani, 8 sunt reprezentați de Cătălin Sărmășan, ai cărui jucători au fost vânduți cu aproape 3,5 milioane de euro. Și ar mai fi de precizat aici că, în cazul lui Alexandru Roșca, suma de transfer a fost de doar 20.000 de euro, pentru că cei care conduc clubul au fost atât de competenți în a-i estima valoarea, că atât au pus clauza de transfer. Totodată, reamintim și cazul lui Alexandru Oroian, ajuns gratis la Sibiu, dar și declarația lui Alexandru Meszar de la momentul respectiv, în care spunea că: „Câștig este și o cedare a unui jucător pe care nu-l mai plătește”. Poate nu mai știți, dar Oroian a fost lăsat să plece gratis de la UTA, ca să ajungă la CFR Cluj (știți modelul după care jucătorii de la UTA pleacă gratis sau pe bani de nimic la CFR, nu-i așa?), doar că a fost deturnat spre FC Hermannstadt.

În concluzie, cât tupeu să ai, domnule Rednic, să sari la gâtul impresarului ai cărui jucători au adus atâția bani în club, în condițiile în care destui jucători de-ai săi au fost tratați așa cum au fost tratați la UTA? Un exemplu este și Ahmet Ekmekci, care deși este crescut de club, n-a primit șanse din partea lui Rednic, fiind aduși alți tineri precum Raoul Cristea, Valentin Borcea sau puștiul maghiar Abris Samson.

Minciunile 5 și 6

Mircea Rednic ne-a obișnuit să vorbească despre situația clubului în funcție de cum îi convine la momentul la care face declarațiile. Dacă i se reproșează că sunt restanțe la salarii sau că sunt alte neajunsuri la club, ne spune că viața e roz la UTA și că prin vestiar umblă și câinii cu covrigi în cozi. Dacă i se reproșează că a adus jucători slabi sau că a pierdut jucători importanți, același Rednic ne spune că e greu la UTA, că nu sunt bani, că alte cluburi plătesc mai bine.

Din aceeași categorie este și următoarea declarație: Încă o dată spun, noi n-am schimbat pentru că am vrut noi, ci pentru că nu ne-am înțeles cu jucătorii care au fost în sezonul trecut. (…) Eu m-am adaptat în funcție de jucătorii pe care îi am la dispoziție. Sigur că eu cred că e diferență mare față de anul trecut, când în primele 7-8 etape chiar am suferit. Aici n-a fost cazul. Am avut multe meciuri în care am pierdut puncte pe mâna noastră. Două meciuri acasă, cu Rapid și Farul. De aia făceam o comparație cu unele echipe care au știut să conserve rezultatul și au folosit tot felul de tactici de asta de stat pe jos, de jucat cu portarul. La noi e mai greu, mai ales acasă, că lumea ne cere să atacăm, să facem spectacol. Câte puncte am pierdut la limită? Au fost mult egaluri acasă, n-am pierdut, dar am făcut multe egaluri în care am fi meritat să luăm mai multe puncte. Plus deplasările nu mai vorbesc. E vorba și de puțină șansă. Am pierdut foarte multe puncte, dar ca joc eu cred că avem un lot mai bun decât sezonul trecut”.

Deci, clubul nu s-a înțeles cu jucătorii din sezonul trecut. De ce? Cine face contractele pe un singur sezon? De ce nu sunt activate clauzele de 1+1 despre care vorbiți atunci când anunțați aducerecea unui jucător nou? Să fie oare așa cum au scris suporterii pe acel banner: Prin „mingicari” aduși pe comisioane, spiritul alb-roșu dispare??

Iar în continuare, domnul Rednic ne explică el cum UTA a pierdut puncte pentru că suporterii nu i-au lăsat pe jucători să paseze înapoi și să tragă de timp. Trebuie spus că suporterii au vociferat pe seama paselor înapoi abia la partida cu Buzăul, când UTA conducea cu un avantaj minim pe tabelă, obținut și acela în urma unui autogol stupid. Nu mai spunem că, probabil, fanii din tribune s-au săturat să vadă cum apărarea UTA-ei e lăsată în „offside” în repetate rânduri de pasele lui Constantin Budescu. Doar norocul și cele două picioare „stângi” ale lui Alexandru Ișfan au făcut ca adversarii să nu marcheze. Asta doar pentru ca, la final, fanii să fie din nou „urecheați” de Mircea Rednic, care în mod ironic i-a catalogat drept „specialiști”.

Câte puncte a pierdut UTA acasă, domnule Rednic, pentru că jucătorii matale n-au tras de timp sau n-au plimbat mingea între portar și fundași din cauză că au pus suporterii presiune pe ei? Ca să pierzi puncte din aceste motive, trebuie înainte să ai avantajul pe tabelă. Or UTA n-a prea avut acest avantaj. Rapid a condus 0-1 și s-a terminat 1-1, cu Slobozia a fost 0-0, Oțelul a condus 0-1 și s-a terminat 1-1 (Pedro egalând în min. 97 din penalty), Hermannstadt a condus 0-1 și s-a terminat 1-1 (Pedro egalând din penalty în min. 74), cu Poli Iași a fost 0-0. Au mai fost victoriile cu Petrolul (3-1) și Gloria Buzău (1-0). Singura partidă în care UTA a condus și a fost egalată, pierzând puncte, a fost cea cu Farul, Dican egalând în min. 95. Deci, o singură partidă. Prea puțin, domnule Rednic, să te poți plânge că ai pierdut puncte acasă din cauză că fanii nu v-au lăsat să trageți de timp.

Minciuna 7 – conflictul cu suporterii

Știm că deja a devenit destul de lung materialul, poate chiar obositor de parcurs, dar n-avem ce face, pentru că atâtea minciuni reușește domnul Rednic să spună într-o singură conferință de presă ce durează nici 20 de minute.

Știți deja că există un conflict între nucleul dur al suporterilor, galeria/ultrașii, respectiv conducerea clubului și mai nou Mircea Rednic. Iar conflictul dintre fani și Rednic se datorează exclusiv faptului că antrenorul a făcut tot posibilul să-l inflameze. De câte ori s-a ivit ocazia, acesta a ținut să-i ironizeze pe suporteri, fie ei de la peluze sau tribune, totul culminând la Cluj, când jucătorii nu mers să sărbătorească victoria împreună cu cei 300 de suporteri. Luând în calcul cele întâmplate, mai ales imaginile, noi am spune că nu au fost lăsați să meargă, dar acesta este un alt subiect și a fost tratat la momentul respectiv. Deci, în continuare, galeria a anunțat că au luat decizia să nu se prezinte nici la următoarele partide, protestul având „termen nelimitat”, așa cum explică unul dintre liderii peluzei într-un interviu acordat GSP în urmă cu două zile.

„V-am zis că nu vreau să comentez, nu vreau să-i judec. După aia, dacă îmi spun părerea, se supără. Și acuma, eu am jucat la Rapid și am antrenat la Rapid. Eu am înțeles… o dată, de două ori… Chiar n-am înțeles… ăsta nu-i motiv să te superi, că n-au venit la gard să te salute”, a spus Rednic, însă imediat i s-a adus în atenție faptul că mai există un motiv pentru care fanii protestează. „Păi și până să vin eu nu au plecat și tot ați schimbat? Ăsta nu-i motiv. Spiritul utist… ăla prin rezultate se face. Chiar nu înțeleg asta cu spiritul utist. Important e că echipa, în afară de punctele astea pierdute ca fraierii, mare lucru n-ai ce să reproșezi. Ce vrei să zici, că noi nu jucăm? În afară de meciul cu Craiova, în care am luat 4 goluri, în restul… FCSB a mai fost 2-0, dar în rest au fost foarte strânse. Câte avem, 15 goluri marcate și 16 primite parcă (n.r. – 14 goluri marcate și 15 încasate). Normal că îmi doresc să vină. Dar de aia zic… nu vreau să comentez. Mă gândesc, suporterii sunt suporteri, mai ales în situații grele. Nu vreau să fac comparații, dar și alții au fost în situații grele și au venit lângă echipă. Tu trebuie să-ți susții echipa, nu că spiritul utist. Ăla se formează. Și jucătorii… eu încerc să le implementez atmosfera asta și dorința asta și spiritul de grup, care e și nu e câteodată. (…) Nu cred că ăsta e un motiv pentru care să nu îți susții echipa. La greu se văd suporterii adevărați. Ești suporter doar când echipa joacă și face spectacol? Sunt și momente grele la noi. Și, încă o dată, asta cu schimbările. E situația noastră, e bugetul nostru. Mă repet, sunt cred că 5-6 jucători cu care eu am vorbit personal și mi-au zis: domnul Redinc, asta e situația, îmi oferă mai mult. Ce să facem? Noi am oferit maxim ce putem să oferim. Nu putem să ne întindem, că și așa sunt cheltuieli mari”, a mai spus Mircea Rednic.

De mai multe ori domnul Rednic s-a prefăcut că nu înțelege de ce protestează suporterii arădeni și, tot de atâtea ori, a încercat să mute atenția în altă parte. Ba că s-a protestat doar pentru faza de la Cluj, ba că de fapt protestul este parte din protestul de la nivel național al ultrașilor. Orice, doar să ocolească de fapt adevăratul motiv pentru care se protestează. În final, când s-a văzut pus în fața faptului împlinit, deși mereu spune că „nu vreau să vorbesc”, el de fapt vorbește, s-a văzut nevoit să abordeze subiectul „spiritul utist”. Numai că, fie chiar nu înțelege care este spiritul utist, ceea ce din punctul nostru de vedere este o problemă, fie efectiv nu dă doi bani pe spiritul utist și este preocupat doar de interesul său personal. Noi credem că este vorba de a doua variantă, însă îi acordăm (să zicem) prezumția de nevinovăție.

Dar, totuși, nea Mircea, nu mai încerca să ne iei de fraieri! Nu mai veni să ne spui că o echipă se formează în timp și că spiritul se formează tot așa, în timp. N-ai dreptul ăsta, din punct de vedere moral, cât timp matale rulezi 50 de jucători pe sezon. Când dai afară 21 de jucători și aduci alți 23 într-un interval de doar câteva luni, îți pierzi credibilitatea în a mai vorbi despre „timp” și „formare”. Poate unora vi se par cifre fantastice, dar 23 de jucători au venit la UTA din vară și până la această oră, iar 21 au plecat în același interval de timp. Vorbim de mai puțin de jumătate de an. Și suntem în stare să pariem că și în această iarnă vor continua sosirile și plecările.

Și, în final, mai spunem și că antrenorul Mircea Rednic încearcă să inducă falsa idee că suporterii arădeni nu susțin echipa la greu, ci doar la bine. Nimic mai fals(!), câtă vreme acești oameni au fost necontenit lângă jucători și staff-ul tehnic, până la demararea protestului organizat. Și au făcut asta chiar și de când sunt în conflict cu conducerea clubului. Au făcut asta și la meciurile de pe teren propriu, dar și la sute de kilometri distanță, în deplasări sau atunci când UTA a jucat „acasă” pe alte stadioane. Este lipsit de bun simț să-i acuzi pe oamenii ăia din peluză și tribune că nu-ți mai înghit toate „gogoșile” și că s-au săturat să-ți aplaude la scenă deschisă „turiștii” care poartă sigla clubului pe piept, că au ajuns suporterii să nu mai apuce să învețe numele jucătorilor, la cât de scurte sunt „vizitele” lor la Arad. Destul de trist, domnule Rednic, că nu înțelegi cum e cu „spiritul utist”, dar reușești totuși să vorbești destul de des despre cât ești matale de dinamovist și, din păcate, să ne și arăți în meciurile directe cu „câinii”.

Deci, cât ne mai minți, nea Mircea?

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți