miercuri, 4 decembrie, 2024

Bibarț face prima schimbare importantă în Primărie: Claudia Macra – OUT, Bogdan Boca – IN

Distribuie articolul

După schimbarea făcută astăzi de către primarul Călin Bibarț, mai că am putea spune că noul edil începe să schimbe lucrurile prin Primăria Municipiului Arad și, mai important, să schimbe oamenii importanți rămași din vechiul „regim”.

Prima mutare importantă făcută de Bibarț este schimbarea Claudiei Macra din funcția de „city manager”, una dintre cele mai importante funcții din primărie, cu mult mai tânărul Bogdan Boca.

Totodată, s-ar putea spune că Bibarț a început și un joc politic, joc prin care încearcă să controleze într-adevăr Primăria Aradului, scăpând de oamenii importanți rămași după plecarea lui Gheorghe Falcă la Bruxelles, dar în același timp un joc prin care le arată „pisica” celor din PNL Arad.

Este foarte important de știut că, la momentul la care în PNL Arad se ducea un război surd pentru candidatura la funcția de primar al Aradului, o candidatură atribuită lui Sergiu Bîlcea încă din 2016, Bogdan Boca a fost cam singurul care l-a susținut pe Călin Bibarț pe față. Tocmai din acest motiv, Boca, unul dintre cei mai activi consilieri municipali în mandatul 2016-2020, nu a mai prins un loc eligibil la alegerile din acest an. Era lesne de înțeles pentru oricine că absența lui Boca de pe listele PNL nu este o simplă conicidență, ci că acesta a fost înlăturat din prim-plan fiindcă și-a exprimat public opțiunea de a se poziționa lângă Bibarț și nu lângă Bîlcea. Am spus și la momentul la care a fost făcută lista PNL pentru Consiliul Local al Municipiului Arad faptul că acea listă a fost făcută decisă exclusiv de către Gheorghe Falcă și Geanina Pistru, fără ca Bibarț măcar să fie întrebat. Ei bine, vedem acum că Bibarț n-a uitat cine l-a sprijinit și l-a răsplătit pe Boca cu una dintre cele mai importante funcții din primărie, una infinit mai importantă decât o banală funcție de consilier local. Să nu fim înțeleși greșit, fiindcă jocul acesta politic nu semnifică neapărat faptul că Bogdan Boca n-ar fi competent pentru această postură, deși acest lucru rămâne să-l dovedească sau nu și, în același timp, mutarea nu-i știrbește nici Claudiei Macra din competențe.

Cine este Bogdan Boca

În vârstă de 35 de ani, Bogdan Boca este absolvent al Facultății de Științe Economice și Management din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu master făcut la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Din punct de vedere politic, Boca este membru vechi al Partidului Național Liberal (încă dinaintea fuziunii acestui partid cu PD-L). Acesta a fost, pe rând, președinte al organizațiilor județeană și municipală a PNL Arad. În 2016 acesta s-a aflat pe loc eligibil pe lista liberalilor pentru Consiliul Local Municipal. În 2020, acesta nu a mai prins un loc pe lista liberalilor, lucru de altfel explicat puțin mai sus.

Distribuie articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Table of contents

Din aceeași categorie

Noutăți