Balint, dezamăgit de egalul de la Pitești, dar totuși optimist: „Săptămâna viitoare vom bifa prima victorie”

Sursă imagine: uta-arad.ro

Sport

Scris de Andrei Fuliaș

UTA a obținut doar un egal pe terenul celor de la FC Argeș, echipa cu care arădenii au promovat „de mână” pe prima secenă fotbalistică din România. Totuși, echipa antrenată de Gyuszi Balint a controlat jocul pe aproape toată durata partidei, având multe ocazii, dar fiind egalați după o greșeală de marcaj a lui Florin Ilie la Malele Cephas, care ulterior a și ratat tacklingul. La acestea putem adăuga și ratarea uriașă a principalului marcator din sezonul trecut, Valentin Buhăcianu, care la scorul de 1-0 a rămas singur cu portarul Croitoru, dar a încercat să dea o „scăriță”, iar mingea s-a dus pe lângă poarta argeșeană. Și ulterior s-a ajuns la acel vechi clișeu, potrivit căruia „ocaziile se răzbună”.

Cum era de așteptat, la finalul partidei Balint s-a arătat nemulțumit de rezultat, însă a văzut și părți pozitive. Iar unul dintre aceste lucruri pozitive, remarcat de aproape toată lumea, este creșterea în joc, dar și faptul că fotbaliștii UTA-ei n-au mai căzut fizic după doar 60-70 de minute, așa cum au făcut-o în meciul cu FC Voluntari.

„Fotbalul te pedepsește când nu marchezi. Încercăm să luăm lucrurile pozitive din acest joc, îi felicit pe băieți pentru cum au interpretat strategia noastră. Din păcate, suferim încă destul de mult. Atunci când nu fructifici două-trei ocazii din patru-cinci create, ajungi să îți plîngi în pumni, cum se spune. Trebuie să învățăm din greșeli, să ținem capul sus. Din punctul meu de vedere, rezultatul de azi e un insucces, ne doream să câștigăm”, a punctat antrenorul Balint, care i-a oferit încredere lui Vali Buhăcianu după ratarea mare din actul doi: ”Are calitate, sută la sută va redeveni golgeterul pe care îl știm”.

”Suntem într-o creștere, echipa progresează, chiar dacă nu la nivelul pe care mi l-aș dori. Facem pași spre consistență, din păcate, s-a văzut cum o greșeală la atacant și una la fundaș pot schimba tabela. Mergem mai departe, rămânem uniți, și, cu perseverență, vom încerca să devenim mai buni. Sunt convins că băieții vor înțelege unde am greșit acum, iar săptămîna viitoare vom bifa și prima victorie”, a mai adăugat Gyuszi Balint.

După trei meciuri în care UTA a luat, pe rând, câte un punct de la Viitorul, FC Voluntari și FC Argeș, arădenii se află în acest moment pe locul 7 în Liga 1, cu două goluri marcate și două luate, dar etapa a 3-a abia a început, jucându-se deocamdată numai două partide.

Etapa viitoare, Bătrâna Doamnă va primi vizita celor de la Poli Iași, echipă antrenată acum de Daniel Pancu. Partida se va disputa duminică, 20 septembrie, de la ora 18:45, pe Arena „Francis Neuman”.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.