Autoritățile din Arad și Békés, în discuții despre gestionarea situațiilor de urgență, managementul dezastrelor și prevenirea riscurilor

Internațional Știri Arad

Scris de Arad Obiectiv

În cadrul discuțiilor bilaterale din Comisia mixtă Arad-Békés, astăzi, s-a desfășurat ședința subcomisiei de prevenire a riscurilor și managementul dezastrelor. Scopul întâlnirii a fost realizarea unui schimb de experiență, în special la nivelul instituțiilor care gestionează situațiile de urgență, managementul dezastrelor și prevenirea riscurilor.

„Acest domeniu, al gestionării situațiilor de urgență și al protecției civile, este foarte important, mai ales în contextul actual, atât sanitar, cât și geopolitic sau chiar climatic. Ne dorim ca instituțiile care gestionează situațiile de urgență, în cazul nostru ISU Arad, să dispună de aparatură și tehnologie cât mai performante, iar resursa umană trebuie de asemenea să fie stimulată și să i se pună la dispoziție mijloace de intervenție performante. Îmi doresc ca în acest exercițiu financiar european, pe viitoarele proiecte transfrontaliere, să se regăsească și acest domeniu important: protecția și siguranța cetățeanului”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Județul Békés este, de peste 20 de ani, cel mai important partener extern al Consiliului Județean Arad, în decursul acestei perioade derulându-se foarte multe proiecte comune, benefice ambelor comunități.

La întâlnire, desfășurată prin mijloace electronice, partea maghiară a fost reprezentată de Szegedi Balázs, vicepreședinte al Consiliului Județean Békés (Békés Megye Önkormányzat), Szücs Csaba, Direcția de apărare împotriva dezastrelor Békés (Békés Megyei Katasztrófavédelmi Igazgatóság) și reprezentanți ai aparatului tehnic, iar din partea română, Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, Gabriela Chiricheu, director Direcția Programe de Dezvoltare din cadrul CJA, col. Cristian Gârbău, inspector-șef ISU Arad și, de asemenea, reprezentanți ai aparatului tehnic din Consiliul Județean și cadre din cadrul ISU Arad.

Lasă un răspuns

Distribuie articolul!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.