duminică, 19 ianuarie, 2025

Au dat pe-afară de „seriozitate“. UTA s-a împiedicat la Ungheni!

Distribuie articolul

Înaintea partidei Mircea Rednic a dat asigurări că în ciuda numeroaselor absențe, UTA va aborda partida de pe terenul divizionarei secunde Unirea Ungheni, cu maximă seriozitate, mai ales că pentru mulți jucători meciul însemna o bună șansă de a arăta că merită ceva mai mult decât statutul de rezerve sau jucători de lot. Și într-adevăr UTA a început cu motoarele turate la maxim, reușind să deschidă scorul încă din minutul 10, la o fază creată tocmai de doi jucători care s-au întâlnit destul de rar cu statutul de titulari: Ghezali a centrat de pe partea stângă și Vuletich s-a înălțat foarte bine reluând imparabil cu capul în plasă.

A fost însă doar un foc de paie deoarece după reușită, UTA a intrat în jocul fizic al gazdelor și s-a mulțumit să rămână acolo. A rezultat un meci de luptă în care diferența de nivel și valoare dintre cele două echipe nu s-a văzut. În afara golului, echipa lui Rednic a mai avut doar două ocazii bune de gol: șutul lui Câmpanu de la marginea careului și lovitura de cap a lui Tsouka din câțiva metri, ambele trecând peste poartă.

În acest timp gazdele au jucat cu determinare, curaj, au căutat calea cea mai scurtă către poarta lui Mitrovic, au tras din toate pozițiile și au avut tot două ocazii, însă mult mai mari decât cele ale Bătrânei Doamne. În prima repriză un jucător al amfitrionilor a reluat peste poartă din doi metri la o minge bâlbâită de portarul UTA-ei iar în partea a doua Bîrnoi din 7 metri a șutat din întoarcere pe lângă poartă. Până la urmă șansa le-a surâs în minutul 82, când Trif, atât de bun în meciul cu U, l-a scăpat din marcaj pe anonimul Magyari, care le-a arătat mult mai galonaților săi adversari, cum se finalizează simplu și eficient cu șut din prima în diagonală, la colțul lung.

UTA a forțat pe final dar la capătul încercărilor s-a găsit un Kadiri care după golurile marcate pe cele două stadioane clujene, pare că a căpătat o impresie mult prea bună despre calitățile sale, încercând să înscrie doar prin procedee spectaculoase, care în cazul lui reușesc mult mai rar decât și-ar dori.

Prestația nedemnă de o echipă de prima ligă pe care a oferit-o UTA astăzi, are din păcate darul de a turna un deloc necesar jet de apă rece peste începutul de optimism al suporterilor, care se pare că n-au dreptul la mai mult de câteva zile de bucurie. A fost suficientă o victorie nescontată și deja mulți dintre elevii lui Rednic s-au crezut „fotbaliști“ și au lăsat concentrarea și seriozitatea la vestiarele micuțului stadion din Ungheni.

În urma acestui rezultat, UTA se află pe locul 4 în grupă înaintea ultimei etape a Grupei C din Cupa României. Pentru a se califica fără a mai sta la mila celor de la Poli Iași respectiv Hermannstadt, care se întâlnesc în meci direct, UTA ar trebui să învingă acasă pe Farul în ultima etapă, la 2 goluri diferență. Dacă o face la doar un singur gol, pentru calificare e nevoie ca Poli Iași – Hermannstadt să nu se încheie la egalitate sau ca, în cazul unei remize în celălalt meci, în urma rezultatelor din cele două meciuri, UTA să aibă un număr de goluri marcate mai mare decât adversarele sale. Orice alt rezultat decât victoria înseamnă însă pentru UTA eliminarea din competiție.

Unirea Ungheni – UTA 1-1 (0-1)
Cupa României 2024-2025, Grupa C, Etapa 2
Ungheni, Stadion „Central“
Joi 5 decembrie 2024, ora 14:00

Au marcat: Magyari (82) / Vuletich (10)
Cartonaș galben: Zukanovic

Unirea: Geantă – Chinteș, Pop, Vînău, Coza – Ciubotaru (61. Zukanovic), Cruceru (73. Șerban) – Magyari, Haiduc (61. Ioniță), Barstan – Bîrnoi (73. Savin). Rezerve: Ganea – Popa, Blidărean, Trif, Bogdan. Antrenor: Eusebiu Tudor

UTA: Mitrovic – Râpă, Poulolo, Trif, Mabea – Câmpanu (66. Țăroi), Hrezdac (46. Kadiri), Mihai, Ghezali (46. Fabry) – Costache (cpt) (81. Zsori), Vuletich (66. Tsouka). Rezerve: Iliev – Dragoș, Samson, Cristea. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila)
Asistent 1: Cosmin Vatamanu (București)
Asistent 2: Damian Antal (Bacău)
Arbitru de rezervă: Marian Salomir (Cluj)
Observator arbitraj: Székely Zoltan (Baia Mare)
Observator joc: Horia Mazilu (București)

Distribuie articolul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Noutăți